Acasă » CONFERINȚE » Judecător Flavius Moțu: ”Noi nu mai suntem generație de sacrificiu, suntem generație de cobai”

Judecător Flavius Moțu: ”Noi nu mai suntem generație de sacrificiu, suntem generație de cobai”

Președintele Tribunalului Specializat Cluj, judecător Flavius Moțu, a fost speaker la conferința ”Tendinţe actuale în procedura insolvenței: Insolvența persoanei fizice și aspecte controversate în insolvența profesioniștilor”, ce a avut loc în 25 noiembrie.

Prezentarea judecătorului Flavius Moțu a fost intitulată ”Procedura judiciară de insolvenţă prin lichidarea activelor debitorului și procedura simplificată” și a tratat lichidarea activelor debitorului persoană fizică, potrivit legii 151/2015 privind insolvența persoanei fizice, ce ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2017.

După ce a ascultat spusele secretarului de stat Florin Moțiu, președintele Tribunalului Specializat Cluj a precizat la începutul prezentării lui: ”Mă tem că nu pot să am o atitudine degajată și o viziune roz asupra acestei legi, mai ales din perspectiva faptului că, după cum rezultă mai ales din ce spunea domnul judecător Moțiu, noi nu mai suntem generație de sacrificiu, suntem generație oarecum de cobai. Adică se aruncă o lege pe piață și vedem ce-o să iasă.

Flavius Moțu a vorbit despre lichidarea activelor ca fiind singura procedură judiciară din legea insolvenție persoanei fizice, prima procedură fiind una administrativă. Potrivit judecătorului, oamenii se vor îndrepta spre lichidare deoarece procedura administrativă este foarte greoaie: ”Această procedură de lichidare a activelor debitorului va fi procedura care ne va interesa pe judecătorii de judecătorie și tribunal, căci la curtea de apel nu ajunge. Ne va interesa pentru că dacă ne uităm pe prima partea, pe procedura administrativă, pe plan de rambursare, condițiile sunt, din punctul meu de vedere, draconice.”

Judecătorul a spus că dacă ar fi în situația de consumator afectat, nu știe dacă ar reuși să fac o cerere pentru un plan de rambursare, ”pentru că trebuie depuse o serie de acte de la litera b la litera u.”. Astfel, potrivit acestuia, consumatorii mai degrabă vor accesa cea de-a doua procedură de insolvență, prin lichidare de active.

Un alt motiv pentru care persoanele fizice vor prefera procedura prin lichidare se regăsește la finalul legii, la articolul 90: ”(1) Toate cererile formulate de comisia de insolventa, de administratorul procedurii si de lichidator, in temeiul prezentei legi, sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru.  (2) Pentru cererea de deschidere a procedurii de insolventa prevazuta de prezenta lege nu se datoreaza taxa judiciara de timbru. ”

Orice lucru care e gratuit se va încerca! Avem deja această cultură judiciară în România de a se încerca ce este gratuit prima dată. Dacă ține ține, dacă nu nu. Și-avem analogia foarte bună cu somația de plată. Avem o creanță, nu știm exact cât de certă, lichidă și exigibilă este, dar dacă merge pe somația de plată cu 200 de lei, doar n-o să plătim taxă de timbru la valoare. Probabil că asta îi va determina pe foarte mulți debitori să acceseze această procedură, deoarece este scutită de plata taxei de timbru. ”, a spus judecătorul Flavius Moțu.

Acesta le-a dat o veste nu prea bună avocaților și practicienilor în insolvență prezenți la conferință: ”Surpriză mai puțin plăcută pentru practicienii care vor dobândi poziția de lichidator este faptul că acea desemnare aleatorie mai are și o a doua condiție: nu poți primi o a doua procedură decât dacă toți ceilalți de pe listă au primit deja una. Nu știu cât de liber va fi accesul pe piață dacă acea repartizare foarte aleatorie de fapt te exclude. Odată ce ai primit o procedură ești exclus de la primirea unei a doua proceduri până ce au primit toți de pe listă.

O a doua chestiune este că dacă există o executare silită în curs, se va acorda preferință executorului judecătoresc care instrumentează acea executare, el va fi numit lichidator al procedurii. Nu știu câți debitori vor accesa procedura înainte de a se începe o executare silită. În al doilea rând, dacă eu vreau să se desemneze o anumită persoană, mă las puțin executat silit la un anume executor judecătoresc care-mi convine mie, printr-o înțelegere foarte amiabilă cu un creditor. Tocmai am obținut desemnarea acelui practician dintr-una dintre cele patru profesii cărora li se adresează această lege și am eludat repartizarea aleatorie, având o bază perfect legală”

public-conferinta-insolventa-2

Comments

comentarii

Lasă un răspuns