Judecător, după un an de la întâlnirea cu Nicușor Dan. „Au fost verificări de fațadă”

Judecătorul Liviu Cârneciu de la Tribunalul Covasna, participant la discuția de la Cotroceni din 22 decembrie 2025, spune că președintele a început să minimalizeze problemele semnalate de magistrați după documentarul Recorder „Justiție capturată”. Cârneciu critică și verificările Inspecției Judiciare privind schimbările de complet de la Curtea de Apel București, susținând că inspectorii au preluat justificările administrative fără să audieze vreunul dintre magistrații care au vorbit în materialele Recorder.

”Am participat la discuția publică de la Cotroceni din 22 decembrie 2025, după apariția documentarului Recorder “Justiție capturată”. Am plecat de acolo cu impresia că domnul președinte înțelesese gravitatea problemelor despre care îi vorbiserăm.

Înainte de întâlnire, chiar președintele estima la aproximativ 2.000 de pagini materialele primite de la magistrați. Sinteza publicată de Administrația Prezidențială consemna și teama unora dintre ei de consecințe asupra carierei dacă vorbeau deschis.

La Cotroceni au avut loc și întâlniri confidențiale. Despre unele dintre ele și despre identitatea unora dintre participanți s-a aflat abia ulterior, iar cel puțin doi dintre magistrații respectivi au făcut obiectul unor cercetări disciplinare ale Inspecției Judiciare.

Din februarie, a părut că domnul președinte a început să relativizeze atât problemele semnalate în documentar, cât și pe cele ridicate de magistrați. Pe 17 februarie spunea că acuzațiile “nu sunt dovedite cu fapte”. Cam același lucru a declarat și la conferința de ieri.

E greu de înțeles în ce cadru li se cere, de fapt, magistraților să dovedească neregulile. Ei pot indica fapte și pot trimite documentele pe care le au la dispoziție, ceea ce s-a și întâmplat.

Verificarea eventualelor abateri disciplinare revine Inspecției Judiciare, iar cercetarea eventualelor infracțiuni, procurorilor desemnați în acest scop. Or, tocmai felul în care funcționează aceste mecanisme a fost criticat de magistrați.

La o zi după ce a prezentat documentarul Recorder drept parte a unei “campanii de destabilizare a puterii judecătorești”, Secția pentru judecători a CSM a sesizat Inspecția Judiciară. În verificările efectuate după documentar, Inspecția nu a audiat niciunul dintre magistrații care au vorbit în materialele Recorder.

În privința schimbărilor de complet de la Curtea de Apel București, Inspecția a reconstituit parcursul dosarelor și a luat de bune justificările administrative. Într-unul dintre dosare, de pildă, a invocat integrarea unui judecător nou și echilibrarea volumului de muncă.

În raport nu se arată ce date confirmau dezechilibrul și de ce integrarea noului judecător impunea schimbarea tocmai a acelui complet. Chiar în ședința în care Secția pentru judecători a aprobat raportul, un membru al CSM a semnalat că unele dintre motivele invocate de Inspecție nici nu se regăseau în hotărârile de colegiu.

În opinia mea, au fost verificări de fațadă, menite doar să respingă criticile. Pe de altă parte, folosirea selectivă a cercetărilor disciplinare împotriva unor magistrați incomozi întreține tocmai teama de a vorbi deschis despre aceste probleme.

Unele probleme din magistratură sunt atât de evidente încât doar cine refuză să le vadă mai poate susține că nu există, nu e nevoie să le dovedească magistrații. Schimbările intempestive de complet au prelungit judecata în dosare ajunse la prescripție.

La Tribunalul București, șase completuri specializate, care urmau să judece și cauze privind partidele politice, au fost înființate la două zile după congresul unui partid politic și cu trei zile înainte de depunerea acțiunilor prin care au fost contestate hotărârile acelui partid.

Delegarea este o instituție necesară pentru a asigura temporar conducerea unei instanțe sau a unei secții. Însă, în ianuarie 2026, 430 dintre cele 657 de funcții de conducere din instanțe erau ocupate astfel. La asemenea proporții, excepția a devenit regulă.

Delegările succesive creează o relație de dependență pe linie verticală, pentru că cei delegați au nevoie periodic de aprobarea celor care decid dacă rămân în funcție. Se adaugă promovările și concursurile de conducere în care nu se poate stabili cum s-a ajuns la punctajele obținute de candidați, precum și transferurile în care aceleași criterii sunt aplicate diferit unor magistrați aflați în situații comparabile.

Sunt convins că am fi văzut deja schimbări în bine dacă ar fi existat voință politică. Cred că o parte a clasei politice are interesul să lase lucrurile să treneze. O altă parte folosește tema justiției în scop populist și îi blamează în bloc pe toți magistrații, în condițiile în care problemele cele mai grave își au originea la vârful sistemului.”, a postat judecătorul.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns