fbpx

Judecătoarea Lupea în război total cu primarul Boc pe tema demolării garajelor

Scandalul demolării garajelor, început în octombrie 2020, este departe de a se fi terminat. O declarație recentă a primarului Emil Boc a declanșat ”taifunul” din partea judecătoarea Adina Lupea, proprietară a unui garaj în zona Între Lacuri. ”Mie asta imi sună a santaj”, scrie Lupea pe Facebook.

Emil Boc a spus că respectivul garaj este legal, dar că trebuie ridicat de pe domeniul public dacă Primăria o cere, mai ales că atât contractul de închiriere, cât și autorizația de construire arată acest lucru.

Primarul a precizat că atât contractul de închiriere al domeniului public – abonamentul de parcare –  cât și autorizația de construire pentru respectivul garaj (din 23.07.1992) arată că Adina Lupea trebuie să se conformeze solicitărilor Primăriei. Boc a spus că este vorba despre o construcție temporară, care e demontabilă, dar și că, la solicitarea Primăriei, amplasamentul închiriat trebuie eliberat.

„Nu are decât să îl mute pe un teren privat. După cele 120 de zile de la somație, în martie 2021, voi emite dispoziția de primar pentru demolarea garajelor de pe amplasametele somate, iar cei care nu le vor desființa, nu vor mai primi un loc de parcare cu abonament de la Primărie”, a subliniat primarul Emil Boc, citat de actualdecluj.ro

”Acum astept sa imi indice domnul Boc si terenul privat pe care trebuie sa imi mut garajul”, a fost prima reacție a judecătoarei.
”In momentul in care tipi la un contribuabil sa isi mute ceva pe un teren privat , fara ca macar sa stii daca detine sau nu vreun teren privat, esti zero ca si edil! Nu ca ma asteptam la mai mult decat istericale de la Boc! Si zero argumente! Ca asa stie el ca functioneaza Clujul lui!”, a adăugat Lupea.

Legat de afirmația lui Boc că ”cei care nu le vor desființa, nu vor mai primi un loc de parcare cu abonament de la Primărie”, Adina Lupea scrie: ”mie asta imi suna a santaj…”

Art. 207  Cod penal- Şantajul

(1) Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în alin. (1).
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

”Serios, domnule Boc? Cum ma demolez singura de la racordul de la curent? Nu vreau loc de parcare, vreau garajul! Nu , ca e de vise rele domnul din Rachitele!”, a completat Lupea.

”Am fost contactata, pe diverse cai, de simpatizanti ai unui partid”

Judecătoarea Lupea a revenit cu o postare în care spune de o posibilă plângere penală: ”Cand imi darami cu japca o proprietate inscrisa in cartea funciara iar inainte ma santajezi ca daca nu o daram pe cheltuiala mea, nu primesc loc de parcare, in limbaj juridic se traduce: Distrugere, abuz in serviciu, santaj si amenintare (pana la santaj). Ceea ce poate imbraca forma unei plangeri penale. Nu vrem sa vorbim de expropriere fortata, o sa vorbim la parchet.

Ce vroiam sa va mai spun. Intre timp si de cand am scris de garaje am fost contactata, pe diverse cai, de simpatizanti ai unui partid (o sa il ghiciti singuri) sa imi spuna ca sunt o refractara. Ca ma opun la frumos. Ca nu sunt ecologica, Ca nu doresc dezvoltarea urbei si nu visez parkinguri. Ca sunt garajele inestetice, toti sunt iubitori de frumos si natura. Ca nu vad la ce ma opun. Ca ei isi vand masina ca vor sa mearga cu bicicleta, ca sunt ecologisti. Le-am zis ca daca sunt asa de ecologisti, sa o duca pe ea, masina, la casat, pe gratis, ca daca o vand nu e nicio scofala, fiindca el, cumparatorul, va circula cu ea si va polua in continuare. Niciunul insa nu a avut nimic de zis cand am spus ca e vorba de o expropriere fortata. Nu se baga in de astea, ei sunt superiori, doresc frumosul, doresc ca oamenii sa renunte la ce ii deranjeaza pe ei…

Insa daca ii intrebi , parte in parte, daca ei vor sa renunte la proprietatile lor in numele omenirii si a planetei verzi, isi gasesc scuze si dispar ca in ceata. Ca doar e mai comod sa le spui altora sa renunte la proprietate, cand tu nu ai face niciun pas in acest sens fara bani.”

Comments

comentarii

Roxen va interpreta piesa „Amnesia” la Eurovision. Roxen spune că această piesă este una extrem de personală, dar se bucură că juriul a ales această piesă, pentru că are energia necesară.... Citește mai mult
Horoscop 5 martie 2021. Află ce zodie poate primi noi oferte de colaborare și cine trebuie să aibă mai multă grijă de sănătate.... Citește mai mult
Emil Boc este dezamăgit deoarece noul prefect de Cluj face parte din UDMR și nu PNL. Primarul este interesat ca noul prefect să respecte toate simbolurile naționale și spune că nu va accepta nici „cel mai mic derapaj”.... Citește mai mult

Lasă un răspuns