fbpx

Inspector în construcții, reținut de DNA pentru șpăgi de 2000 lei și 200 euro. Unde sunt “peștii” mari?

Procuroriii DNA au retinut un inspector de stat în construcții în cadrul Inspectoratului Regional în Construcții București – Ilfov pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită, (două fapte), trafic de influență (două fapte, din care una în formă continuată), fals intelectual.

“  ​În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

​În perioada aprilie – august 2022, inculpatul NăfornițăFlorin, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit, direct sau prin intermediar, de la doi oameni de afaceri sume de bani și alte foloase necuvenite, după cum urmează:

​- suma de 2.000 lei pentru a autoriza continuarea lucrărilor la o construcție (hală) situată pe raza județului Ilfov, ajunse într-o faza determinantă, în condițiile în care la momentul respectiv lucrările depășiseră de mult timp acel stadiu. Mai mult, inspectorul de stat în construcții, Năforniță Florin, ar fi acordat viza respectivă, pentru continuarea lucrărilor, fără a se deplasa în teren și a constata stadiul fizic al lucrărilor de construcție.

​- foloase necuvenite pentru a nu formula obiecții și pentru apropune admiterea recepţiei la terminarea lucrărilor în cazul unei alte construcții situată tot pe raza judetului Ilfov.

​În același context și în aceeași perioadă, inculpatul Năforniță Florin ar fi pretins și a primit de la aceeași doi oameni de afaceri sumele de 2.000 lei și 200 euro pentru a-și exercita influența pe care acesta ar fi lăsat să se înțeleagă că o avea asupra unor colegi de-ai săi și că i-ar putea determina pe aceștia să dispună eliberarea cu celeritate a unor adeverințe care să ateste plata taxelor către Inspectoratul de Stat în Construcții, în valoare de 0,1% și 0,5% din valoarea lucrărilor din autorizațiile de construcție.”, a transmis DNA

Comments

comentarii

România a fost reprezentată de un lot de elevi din Cluj-Napoca la Concursul Interdisciplinar „Conference of Young Scientists” din Izmir, Turcia. Elevii clujeni s-au întors cu multe premii, inclusiv medalii de aur.... Citește mai mult
U-BT Cluj a câștigat, joi seară, cu scorul de 91 la 71 , primul meci din semifinalele Ligii Naționale de Baschet Masculin.... Citește mai mult

Lasă un răspuns