INPPA și AEP au încheiat Protocol-cadru pentru formarea avocaților în drept electoral

Primul protocol AEP cu o profesie liberală stabilește cursuri anuale de formare în drept electoral pentru avocați

Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților (INPPA) și Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) au semnat un Protocol-cadru de colaborare pe perioadă nedeterminată, primul încheiat de AEP cu o profesie liberală, care prevede organizarea periodică a cursurilor de formare continuă dedicate dreptului electoral.

Protocolul consolidează colaborarea instituțională demarată prin proiectul-pilot din 2024, oferind avocaților un cadru aplicat și actualizat de formare continuă. „Rezultatele au depășit așteptările, atât prin numărul participanților, cât și prin calitatea interacțiunilor. Acest cadru ne va permite să organizăm anual unul sau două cursuri de formare continuă pe teme de drept electoral, cu un nivel ridicat de actualitate și aplicabilitate”, a declarat prof. univ. dr. Dan Oancea, Directorul INPPA, membru în Comisia Permanentă a UNBR.

Zsombor Vajda, Președintele AEP, a precizat: „Nu doar avocații au beneficiat de activitățile AEP, ci și noi am avut ocazia să vedem prin ochii lor ce trebuie îmbunătățit pentru a face procesul electoral mai accesibil. Avocații aduc expertiză nu doar în perioada alegerilor, ci și în afara acesteia.”

Protocolul a fost semnat în prezența celor 11 tineri studenți aflați în stagii de practică la AEP, câțiva dintre ei exprimând intenția de a urma profesia de avocat, prezența lor reflectând continuitatea între formarea actuală și viitoarea generație de profesioniști.

În perioada 14 octombrie – 29 noiembrie 2025, INPPA va organiza cinci cursuri extracurriculare online pentru avocați, inclusiv cursul „Drept electoral aplicat: finanțare, publicitate politică, organizare și contencios electoral”, susținut de avocat Lavrin Covaci, membru în Consiliul UNBR și experți ai AEP. Cursurile urmăresc să dezvolte competențe practice în domenii esențiale ale procesului electoral: finanțarea partidelor și a campaniilor electorale, aplicarea noilor reguli europene privind publicitatea politică, atribuțiile birourilor electorale la toate nivelurile, funcționarea sistemelor informatice electorale și gestionarea contenciosului electoral.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns