Georgiana Naghel, cea care îl însoțea pe Andrew Tate peste tot și care este inculpată alături de cei doi frați în dosarul penal de trafic de persoane, a obținut sesizarea Curții Constituționale cu privire la un text din Codul de procedură penală.
Tribunalul București a admis cererea Georgianei Naghel.
Solutia pe scurt: ”I) În temeiul art. 29 alin. 4 din Legea 47/1992 rep. admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de inculpata Naghel Georgiana Manuela în dosarul 18906/3/2023/a1.10 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti.
Sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 215 alin. 1 lit. c C.pr.pen. raportat la art. 1 alin. (3) şi alin. (5) din Constituţia României. Fără cale de atac cu privire la soluţia de admitere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale .”
Textul atacat la CCR se referă la măsura controlului judiciar luată în acest moment față de toți cei patru inculpați.
Articolul 215 CPP – Conținutul controlului judiciar:
(1) Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.
Modelul Georgiana Naghel, în vârstă de 29 de ani, care este și cetățean american, apare în numeroase filmări alături de Andrew Tate, acesta având atâta încredere în ea încât i-a cesionat părțile sociale din unele firme.
Procurorii DIICOT susțin că atât Naghel, cât și fosta polițistă Luana Radu au ajutat la „constrângerea” a cel puțin șase femei pentru a crea conținut pornografic pe rețelele de socializare și au ajutat la menținerea lor în arest la domiciliu „ca niște prizoniere”.