Încă o afacere din pandemie, trimisă la judecată de DNA. Dezinfectant fantomă, la preț de 545% mai mare

Fostul primar al Municipiului Reghin, Maria Precup, fostul secretar al Primăriei, Mirela Minodora Rădoi, Ramona Natalia Moldovan (funcționar), Cristina Crina Slev (consilier al primarului) și un om de afaceri pe nume Cristian Slev au fost trimiși în judecată de DNA într-un dosar de abuz în serviciu și fals care vizează o achiziție de aproape 100.000 de euro de la începutul pandemiei.

”În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În perioada 02.04 – 26.06.2020, inculpata Precup Maria, în calitatea menționată mai sus, beneficiind de ajutorul celorlalți inculpați, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi aprobat achitarea în mod nelegal către societatea omului de afaceri, trimis în judecata în prezenta cauză, a sumei totale de 456.960 lei (TVA inclus), ce reprezintă contravaloarea unei cantități de 3.000 litri dezinfectant de mâini, care nu era autorizat la comercializare în România și care ar fi fost achiziționat la un preț cu 545% mai mare decât prețul furnizorului inițial. 

De precizat este faptul că nici la momentul emiterii prezentului rechizitoriu nu exista vreun site în limba rămână pe care să figureze dezinfectantul de mâini respectiv cu eticheta în limba română, cu traducerea compoziției chimice și a modului de utilizare.

Concret, pentru a “ocoli” prevederile legale care impuneau instituțiilor publice un prag de 135.060 lei până la care autoritatea contractantă putea achiziționa direct produse și servicii, inculpata ar fi divizat comanda în patru contracte distincte.

În cazul unuia dintre ele ar fi și achitat anticipat comanda, în condițiile în care cantitatea de dezinfectant nici nu fusese achiziționată de societatea comercială a omului de afaceri, trimis în judecata în prezenta cauză.

O parte din documentele (patru referate de necesitate)  care ar fi stat la baza achiziției cantității de dezinfectant, menționată mai sus, ar fi fost întocmite și antedatate de către Moldovan-Verdeș Adrian-Ioan, în calitate de consilier în cadrul Compartimentului Protecție Civilă din cadrul primăriei municipiului Reghin, județul Mureș, la instigarea inculpatei Moldovan Natalia-Ramona. 

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Primăria municipiul Reghin s-a constituit parte civilă în cauză cu suma menționată mai sus.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Mureș cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.”, a transmis DNA.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns