Două persoane bănuite că au furat bijuterii de zeci de mii de euro lăsate de credincioși la Icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Izbuc din Bihor au fost prinși în localitatea Borșa din județul Maramureș, de polițiștii bihoreni. Aceștia au făcut uz de armă pentru a-l opri pe unul din cei doi hoți.
Potrivit Bihoreanul, unul dintre suspecți a încercat să fugă în pădure și a fost prins după ce oamenii legii au tras trei focuri de armă în plan vertical.
Poliția Bihor a anunțat luni că cei doi suspecți au 26 și 37 de ani și sunt ambii din localitatea Borșa, fiind cercetați pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
„Din investigațiile efectuate de politiști a reieșit că, la data de 28 martie a.c., la ora 08.17, având fețele acoperite, cei doi bărbați ar fi pătruns într-o biserică din localitatea Izbuc, județul Bihor, ar fi forțat ușa unei vitrine și ar fi sustras bijuterii în valoare de aproximativ 150.000 de lei.
Înainte de punerea în a executare a mandatelor de percheziție, persoanele în cauză au fost depistate la intrarea în localitatea Borșa, însă nu s-au supus somațiilor legale ale polițiștilor și au fugit înspre o pădure, fapt pentru care s-a procedat la executarea a trei focuri de armă, în plan vertical, cu armamentul din dotare, persoanele fiind imobilizate de polițiști la scurt timp și conduse la locațiile unde se desfășoară perchezițiile domiciliare. În urma evenimentului, nicio persoană nu a suferit vătămări corporale”, se artă în comunicat.
Furtul a fost descoperit în dimineaţa zilei de 29 martie, când paracliserul a intrat în catedrală și a observat că ușa cutiei de sticlă era deschisă, iar bijuteriile dispăruseră. Călugării au alertat imediat Poliția. Prejudiciul era estimat la peste 30.000 de euro, sumă care reflectă valoarea darurilor adunate de-a lungul ultimului deceniu.
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Izbuc se află în incinta așezământului monahal din anul 1930 și este păstrată într-o cutie cu pereți de sticlă, pentru a fi protejată de intemperii. În aceeași cutie sunt așezate și darurile credincioșilor – bijuterii, în special din aur – oferite ca semn de recunoștință pentru ajutorul primit.