Hoț prins de un martor după ce a furat dintr-un magazin din Cluj-Napoca

Un bărbat de 29 de ani, cu antecedente penale, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a furat produse alimentare dintr-un magazin de pe strada 21 Decembrie 1989 din Cluj-Napoca și a împins un angajat care încerca să-l oprească. Suspectul a fost imobilizat de un martor până la sosirea poliției, prejudiciul de peste 300 de lei fiind recuperat integral.

”În data de 16 septembrie a.c., în jurul orei 16.45, un bărbat de 29 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, a sesizat prin apel 112 faptul că a fost martorul unei fapte de furt comisă într-o societate comercială de pe strada 21 Decembrie 1989.

Conform informațiilor, o persoană de sex masculin ar fi sustras mai multe produse alimentare din incinta magazinului, iar la ieșire, acesta ar fi împins un angajat al magazinului care încerca să-l oprească.

Martorul ar fi reținut persoana în cauză până la sosirea echipajelor de intervenție. La fața locului, echipajul de poliție a identificat persoana ca fiind un bărbat de 29 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, cu antecedente penale.

În urma verificărilor, a fost stabilit că valoarea prejudiciului cauzat este de peste 300 de lei, sumă recuperată în totalitate.

În urma probatoriului administrat, față de acesta s-a dispus reținerea pentru 24 de ore.

Cercetările sunt în desfășurare, fiind efectuate investigații suplimentare pentru clarificarea tuturor circumstanțelor în acest caz.”, a transmis IPJ Cluj.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns