fbpx

Fostul șef Înmatriculări Maramureș, acuzat de DNA Cluj că a cumpărat influența unui consilier județean

Fostul șef de la Serviciul de Permise și Înmatriculări Maramureș a fost arestat preventiv, astăzi, fiind acuzat de procurorii DNA Cluj că a luat mită și a cumpărat influența unui consilier județean, pe care l-a ajutat cu înmatriculări și programări la examenul de permis. Consilierul nu este acuzat de nimic.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul  Teritorial Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului Viorel Andre Donciu, ofițer de poliție, la data faptelor șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Maramureș ( SPCRPCIV Maramureș), iar în prezent împuternicit pe funcția echivalentă de la nivelul Serviciului Suceava, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată (trei acte materiale), cumpărare de influență , acces ilegal la un sistem informatic.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

”La data de 04 februarie 2021, inculpatul Donciu Viorel-Andrei, în calitate șef al SPCRPCIV Maramureș,  ar fi cumpărat influența unui consilier de la  Consiliul Județean Maramureș, pe care acesta din urmă pretindea că o are pe lângă anumite persoane, astfel încât inculpatul Donciu Viorel-Andrei să fie desemnat în continuare în aceeași funcție. Numirea în calitate de șef al SPCRPCIV Maramureș expira în data de 15 februarie 2021. 

În schimbul menținerii sale în funcție, inculpatul Donciu Viorel-Andrei l-ar fi sprijinit pe consilier la înmatricularea unor vehicule deținute de  acesta sau de alte persoane, la programarea anumitor candidați la examenul pentru obținerea permisului de conducere, precum și cu îndeplinirea oricăror alte atribuții de serviciu pe care ofițerul de poliție le are potrivit funcției, în interesul personal al consilierului sau în interesul altor persoane.

La data de 01 februarie 2021, la instigarea aceluiași consilier, inculpatul Donciu Viorel-Andrei ar fi accesat fără drept baza de date a MAI-Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, în interesul personal al instigatorului, pentru a verifica un anumit autoturism ce figura in proprietatea unei societăți comerciale.

În contexte diferite, în zilele de 9 februarie, 10 februarie și 25 februarie 2021, în calitate de șef al SPCRPCIV Maramureș, inculpatul Donciu Viorel-Andrei ar fi primit diferite sume de bani cu titlu de mită pentru reprogramarea unei persoane la examenul pentru obținerea permisului de conducere auto ori pentru înmatricularea unor vehicule.

Din informațiile Clujust, este vorba de consilierul județean Adrian Filip din partidul PRO România.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns