O femeie în vârstă de 35 de ani din București a fost reținută de polițiști într-un dosar penal pentru inducerea în eroare a organelor judiciare, după ce anchetatorii au stabilit că și-a trimis singură mesaje de amenințare cu violență extremă și apoi le-a atribuit fostului soț. Din cauza sesizării false, polițiștii au efectuat percheziții în județul Suceava și au audiat bărbatul la București, însă verificările au arătat că mesajele au fost generate de reclamantă, folosind o cartelă preplătită instalată într-un alt telefon, pentru a induce în eroare ancheta.
Potrivit comunicatului Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sesizarea a fost făcută inițial la data de 5 ianuarie 2026, când femeia s-a prezentat la secția de poliție și a declarat că ar fi primit printr-o aplicație de mesagerie mesaje în care era amenințată atât ea, cât și copilul său, de către fostul partener de viață.
Unul dintre mesajele prezentate de reclamantă conținea amenințări grave, cu formulări de tipul „O să te omor și o să-mi facă plăcere […] copilul este slăbiciunea ta și eu știu unde te voi lovi”.
În urma sesizării, polițiștii au luat măsuri operative inclusiv în județul Suceava, unde au efectuat o percheziție domiciliară și l-au adus la audieri pe fostul soț al femeii, un militar din Vatra Dornei.
Înscenarea descoperită de anchetatori
Verificările efectuate de anchetatori au relevat însă că femeia ar fi achiziționat o cartelă SIM preplătită pe care a instalat o aplicație de mesagerie și apoi și-a trimis singură mesajele către propriul telefon, pentru a crea impresia unui atac din partea fostului soț. Această conduită a indus în eroare organele judiciare cu privire la originea amenințărilor.
Pe baza probelor administrate în cauză, femeia a fost reținută pentru 24 de ore, iar ulterior magistrații au dispus față de ea măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Fostul soț și contextul cazului
Bărbatul indicat inițial ca autor al amenințărilor este un militar, identificat ca plutonier-major Gh. A. G., cunoscut în mai multe dosare penale. El a fost anterior condamnat pentru conducere fără permis de Tribunalul Militar Cluj și se află în curs de judecată într-un dosar de trafic de droguri.
Poliția Capitalei continuă cercetările sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare.
@politia_romana_igpr
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.



