fbpx

Familia lui Rudel Obreja cere întreruperea executării pedepsei pentru a se putea trata de cancer

Fostul boxer român, Rudel Obreja, care a intrat în istoria sportului cu primul din K.O. din boxul amator cu cascǎ la Jocurile Olimpice din 1984, de la Los Angeles se confruntă cu probleme grave de sănătate de când este în închisoare.

Rudel Obreja a fost diagnosticat cu cancer în timp ce se afla în închisoare, starea lui de sănătate degrandându-se pe zi ce trece, a precizat jurnalistul Ovidiu Zară într-o postare despre sportiv. Personalul din penitenciar este acuzat că nu a tratat corespunzător porblemele de sănătate ale fostului sportiv, și „l-au lăsat să sufere ca un câine”.

În acest sens, familia lui Rudel Obreja a făcut un demers juridic în vederea întreruperii pedepsei privative de libertate pentru a se putea trata adecvat.

„Astăzi am să vă povestesc cum cei din spatele ușilor închise au decis să-l  condamnat și la moarte pe Rudel Obreja.

Imediat după condamnare (în dosarul Gala Bute, din aprilie), Rudel a avut câteva postări publice în care acuza, pe bună dreptate, făcătura de proces în urma căruia a fost aruncat nevinovat după gratii, în calitate de victimă colaterală

Pe 14 aprilie a.c., la o săptâmână după ce a intrat la închisoarea Rahova, omul care nu a fumat de 18 ani și nu a băut niciodată, omul care făcea sport zilnic până în ziua condamnării, a acuzat brusc puternice dureri abdominale care îi radiau în spate”, a scris Zară, citat de Evz.ro

Comments

comentarii

Arsurile la stomac sunt o formă de indigestie care apare atunci când acidul gastric se întoarce în esofag, tubul care leagă stomacul de gât. Oamenii pot să se refere la arsuri la stomac și ca reflux acid, iar boala de reflux gastroesofagian este rezultatul arsurilor la stomac frecvente și neplăcute.... Citește mai mult
Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT într-un dosar de corupție cu zeci de inculpați. Primarul acuză faptul că trimiterea sa în judecată are loc chiar în momentul depunerii candidaturilor.... Citește mai mult

Lasă un răspuns