Fostul ministru Vasile Blaga, membru PNL, a fost achitat, astăzi, de un complet de 3 judecători de la ÎCCJ. Dosarul este în rejudecare, Blaga fiind achitat și la Tribunalul București prima dată. Europarlamentarul este reprezentat de cunoscutul avocat clujean Călin Budișan, alături de avocații Cristi Ene din București și Tiberiu Țărmure din Brașov.
”Achită pe inculpatul Blaga Vasile sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență în forma de participație a complicității, prevăzută de art. 48 din Codul penal rap. la art. 291 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000.”, se arată în minuta sentinței.
Vasile Blaga a fost trimis în judecată pe 29 noiembrie 2016 de DNA Ploieşti, fiind acuzat că a primit 700.000 de euro de la o societate comercială în schimbul exercitării influenţei, astfel încât respectiva firmă să obţină contracte cu două companii naţionale.
Potrivit motivării, completul ÎCCJ ”conchide că ansamblul probator administrat a confirmat remiterea repetată, în vara anului 2012, de către Ștefan Gheorghe și Grigoriu Constantin Dan, a unor sume de bani destinate finanțării formațiunii politice conduse de inculpatul Blaga Vasile, în calitate de președinte, operațiunile realizându-se la sediile partidului și prin interacțiune directă cu persoanele indicate de acesta din urmă.
În schimb, probatoriul este insuficient pentru a susţine, cu certitudinea impusă de exigențele art. 103 alin. 2 Cod de procedură penală, teza acuzării privind remiterea respectivelor sume de bani în considerarea – exclusivă sau cel puțin determinantă – a sprijinului pe care inculpatul l-ar fi acordat tranzacţiei distincte şi anterioare de corupţie încheiate între Ştefan Gheorghe şi Berdilă Horaţiu Bruno.
Niciuna dintre probele testimoniale credibile analizate în precedent nu demonstrează că inculpatul ar fi cunoscut, aprobat ori sprijinit moral înțelegerea infracțională încheiată între Ștefan Gheorghe și reprezentantul S.C Romsys S.R.L în anul 2011 ori că ar fi intervenit, în orice formă, pentru a facilita derularea acesteia până la data de 14.02.2012 (data încetării mandatului martorului Hăhăianu Horia și, totodată, momentul epuizării infracțiunii comise de autor).
Ansamblul declarațiilor administrate plasează în schimb, în mod concordant, actele inculpatului Blaga Vasile în corelație cu evenimentul politic din vara anului 2012 și cu stringența obținerii unor fonduri bănești pentru partid.
Martorii direcți au relatat că în acest context au avut loc remiterile de numerar descrise, cererile inculpatului, de ”susținere financiară” a formațiunii, fiind adresate martorului Ștefan Gheorghe în considerarea poziției sale în cadrul partidului în acea perioadă și nicidecum, în mod direct sau indirect, reprezentantului S.C Romsys S.R.L.
Interpunerea societății reprezentate de Berdilă Horațiu Bruno în aceste operațiuni de remitere de numerar pare a fi fost, așadar, una pur conjuncturală, grefată, pe de o parte, pe convenția distinctă și anterioară încheiată de martor cu Ștefan Gheorghe, în virtutea căreia societatea plătea în continuare sumele de bani pretinse, iar pe de altă parte, pe decizia individuală a celui din urmă de a redirecționa o parte a sumelor astfel primite către partid, în contextul politic particular descris.
În mod asemănător, legătura indirectă, dar inevitabilă, astfel creată între inculpat (în calitate de președinte al P.D.L) și reprezentantul S.C Romsys S.R.L care a achitat sume de bani unui membru al respectivei formațiuni politice se relevă ca fiind accidentală, unica finalitate urmărită de președintele partidului fiind, aparent, obținerea rapidă a unor sume de bani de la membrii marcanți ai formațiunii indiferent de sursa de finanțare, și nicidecum implicarea, în acest mod, în actele ilicite concepute de cei din urmă, concretizate în traficarea propriei influențe asupra unor funcționari publici.
Astfel individualizată, remiterea unor sume de bani de către un membru al partidului către persoane subordonate profesional inculpatului se plasează în contextul mai larg al nevoii imediate a respectivei formațiuni politice de a obține rapid sume de bani, prin specularea dependenței politice a conducătorilor unor companii de stat care, așa cum s-a reținut definitiv în cauza privindu-l pe Ștefan Gheorghe, încă de la numirea în funcție erau conștienți de sarcina inerentă de a contribui la finanțarea formațiunii care îi susținuse, inclusiv prin mecanismele anterior descrise.
Nu există nicio probă certă că, .n vara anului 2012, sumele remise la sediul P.D.L de către Ștefan Gheorghe și Grigoriu Constantin Dan ar fi provenit din alt mecanism de finanțare dec.t cel astfel individualizat, circumscris acuzației prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000.
Or, rolul inculpatului în decizia luată la nivelul partidului de a se specula, în beneficiul financiar al formațiunii, dependența politică a unor directori de companii de stat (cum era cazul Transelectrica S.A) nu se confundă cu implicarea sa obiectivă în consumarea unei tranzacții de corupție determinate, epuizate anterior, cum a fost cea dintre Ștefan Gheorghe și reprezentantul S.C Romsys S.R.L. Intervenind subsecvent epuizării traficului de influență, primirea unor sume de bani în contextul descris nu ar putea fi integrată, în mod obiectiv, în conținutul acestei tranzacții decât în ipoteza în care s-ar demonstra preexistența unui acord subiectiv între inculpat și autorul traficului de influență, specific formei de participație a complicității.
În absența unor mijloace de probă care să releve cu certitudine cunoașterea de către inculpat a particularităților acestei tranzacții și încurajarea ori susținerea derulării ei până la momentul epuizării, nu se poate reține, însă, o conexiune între actele de remitere a unor sume de bani, în materialitatea lor, astfel cum au fost descrise în rechizitoriu, și actul de corupție epuizat anterior, reținut definitiv în sarcina autorului Ștefan Gheorghe.
Prin urmare, existența obiectivă a celor patru acte descrise în rechizitoriu nu este suficientă pentru a se reține, concomitent, întrunirea conținutului tipic obiectiv al infracțiunii de trafic de influență în forma complicității, de vreme ce nu s-a demonstrat un element esențial al laturii obiective, și anume legătura dintre primirea, astfel, a unor sume de bani și pretinsa susținere morală, de către inculpat, a actului de corupție epuizat la data de 14.02.2012.
Pentru aceste considerente, constatând că lipsește o cerință de tipicitate obiectivă proprie conținutului infracțiunii deduse judecății, în baza dispozițiilor art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. b) teza I din Codul de procedură penală, Înalta Curte va dispune achitarea inculpatului Blaga Vasile sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență în forma de participație a complicității, prevăzută de art. 48 Cod penal rap. la art. 291 alin. 1 Cod penal rap. la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000.
Având în vedere că soluția de achitare se întemeiază pe absența unui element de tipicitate propriu normelor succesive de incriminare regăsite atât în Codul penal din 1968 (în vigoare la data comiterii faptei), cât și în actuala codificare penală, nu se impune analiza și valorificarea dispozițiilor art. 5 din Codul penal referitoare la legea penală mai favorabilă.
Va constata că inculpatul nu a fost reținut, arestat preventiv sau arestat la domiciliu în prezenta cauză, față de acesta fiind dispusă exclusiv măsura preventivă a controlului judiciar, în intervalul 28.09.2016 – 28.09.2017, aferent perioadei cuprinse între data ordonanței nr. 234/P/2016, prin care s-a luat măsura preventivă de către procuror, și data rămânerii definitive a încheierii din 22.09.2017 pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală, în dosarul nr. 1240/3/2017/a5, prin care s-a revocat măsura preventivă.
În baza art. 404 alin. 4 lit. c) Cod de procedură penală va ridica măsurile asigurătorii constând în indisponibilizarea prin sechestru a bunurilor imobile aparținând inculpatului Blaga Vasile, măsuri dispuse prin ordonanța nr. 234/P/2016 din data de 25.10.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești și menținute, până la concurența sumei de 700.000 de Euro, prin încheierea din data de 7 mai 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Ipoteza reglementată de art. 397 alin. 5 Cod de procedură penală, referitoare la menținerea măsurilor asigurătorii, nu este incidentă în speță.
Norma de drept procesual menţionată este integrată reglementării privitoare la modul de rezolvare a acțiunii civile, astfel că aplicarea sa este condiționată de exercitarea, în procesul penal, a acțiunii civile în urma nesoluționării căreia persoana vătămată are la îndemână, în cazurile prevăzute de lege, posibilitatea sesizării instanței civile. Cum, în speță, infracțiunea de corupție dedusă judecății nu este o infracțiune cauzatoare de prejudiciu, susceptibilă a conduce la incidența art. 19 Cod de procedură penală, nu subzistă rațiunea normativă a soluției procesuale analizate, impunându-se, pe cale de consecință, ridicarea măsurilor asigurătorii.”
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


