După ce s-a anunțat concurs doar pentru INM, juriștii care vor să intre în magistratură sună la CSM

Pe ordinea de zi a Plenului CSM din 26 iunie apare ”organizarea concursului de admitere la Institutul Național al Magistraturii”, dar nu și concurs de admitere în magistratură pentru cei cu minim 5 ani vechime în alte profesii juridice. Acesta lucru a pus pe jar juriștii care se pregăteau pentru concurs. Aceștia au încins telefonul de la Consiliul Superior al Magistraturii.

”Anul acesta nu se va mai organiza datorita austerității. Am sunat la CSM.”, a postat un posibil candidat pe grupul Admitere magistratură de pe Facebook.

”V-a menționat cumva și posibilitatea organizării unei sesiuni de examen în februarie anul viitor? Știu că este încă devreme pentru planuri certe, dar ne-ar ajuta măcar să știm dacă se ia în calcul această variantă sau dacă se are în vedere doar toamna anului 2026…

Pentru noi, cei care ne-am luat concediu de studiu fără plată, ar fi foarte util să avem măcar o idee în această direcție…”, a întrebat o persoană.

”Mai mult ca sigur va fi în toamna anului 2026, nu și în februarie.”, a scris altcineva. Comentariile au început să curgă:

”Am sunat si eu in aceasta dimineata si au spus ca nu ne pot oferi informatii sigure si sa urmarim online.”

”Nu pot oferi informații sigure cu privire la examenele ce vor urma (2026 )sau se refereau și la examenul din toamna ?! Mulțumesc frumos.”

”Se refereau cu privire la examenul care va urma, respectiv daca se va anunta acum in vara sau nu.”

”Confirm ca am sunat si eu tot in aceasta dimineata si doamna de la biroul concursuri mi-a transmis ca la acest moment nu a fost luata nicio hotarare cu privire la examenul din aceasta toamna.”

Judecătorul membru CSM Alin Ene a precizat pe același grup: ”Anul acesta nu vom putea organiza concursul de admitere în magistratură, date fiind dispozițiile ordonanței de urgenta care a suspendat posibilitatea ocupării posturilor prin examen sau concurs.”

Este vorba de Ordonanța de Urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024, care la Articolul VII, alineatul (1) prevede:  ”Începând cu 1 ianuarie 2025 se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din autoritățile și instituțiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii.”

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns