Curtea de Apel Timișoara, unde a fost strămutat dosarul în apel, a decis ca dosarul în care este inculpat fostul șef al AJOFM Cluj, Daniel Don, să se reducere în primă instanță. Dar acum va fi Tribunalul Timiș, nu cel din Cluj.
Soluția pe scurt: ”In temeiul art. 421 pct. 2 lit. b, teza a II-a C.p.p., admite apelurile declarate de inculpatii DON DANIEL, ENYEDI ANDREI, UIFALEAN CRISTINA-DIANA si APATEAN VASILE-DUMITRU si Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie Serviciul Teritorial Cluj impotriva sentintei penale nr. 210 din 25.06.2021, pronuntata de Tribunalul Cluj in dosarul nr. 928/117/2016, desfiinteaza sentinta penala apelata si dispune trimiterea cauzei spre rejudecare in prima instanta la Tribunalul Timis, cu privire la inculpatii apelanti.
In temeiul art. 424 alin. 4 C.p.p., desfiinteaza probele si toate actele efectuate in cursul judecatii, cu exceptia inscrisurilor, care raman castigate cauzei.
In temeiul art. 2502 C.p.p, mentine masurile asiguratorii luate prin ordonanta procurorului D.N.A. – Serviciul Teritorial Cluj din data de 16.11.2015, in dosarul nr.45/P/2015, asupra sumelor de 105.000 lei si 75.000 euro apartinand inculpatului Don Daniel (sume depuse la CEC BANK SA conform recipiselor de consemnare nr.877228/1 si nr.877229/1 din data de 16.11.2015) (f.165-169, 170-178, vol. VIII d.u.p.), respectiv masura sechestrului asigurator dispusa prin ordonanta D.N.A. – Serviciul Teritorial Cluj din data de 08.03.2016, in dosarul nr.45/P/2015, asupra unor bunuri imobile apartinand inculpatului Don Daniel (si anume: apartamentul nr. 97, situat pe strada Nasaud, nr. 22 din Cluj-Napoca, inscris in CF 250519-C1-U61; garaj subsol P 18 situat in imobilul de pe strada Nasaud, nr. 22 din Cluj-Napoca, inscris in CF 250519-C1-U51, iar cu privire la apartamentul nr. 6, situat pe strada Gheorghe Sincai, nr. 17 din Cluj-Napoca, inscris in CF 124501 -CF nou 263100-C1-U9- masura operand asupra sumelor ramase in urma procedurii de executare silita), precum si, prin instituirea popririi, asupra sumei de 508.230,80 lei ce reprezinta creanta inculpatului Don Daniel fata de SC Zeus Services Group SRL, societate aflata in lichidare, procedura desfasurata de catre lichidatorul judiciar Borsa Daniela Cristina prin Cabinetul Individual de Insolventa Borsa Daniela (f.524-529, 558-559, vol. XXVI d.u.p.).
In temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat in apel raman in sarcina statului.
In temeiul art. 272 alin. 1 C.p.p., dispune plata sumei de 250 lei, reprezentand onorariu partial avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justitiei catre Baroul Timis.
Definitiva.”
Daniel Don, director executiv al Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Cluj la data faptelor, a fost trimis în judecată de DNA Cluj, în 2016, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată (8 infracțiuni) si fals în declarații, în formă continuată. Detalii AICI