Droguri găsite sub mașina senatorului USR de Cluj

Sub mașina senatorului USR de Cluj Vasile Ciprian Rus au fost găsite 60 de grame de MMC, stupefiante sintetice de mare risc.

Descoperirea a avut loc vineri, iar apoi analizele de laborator care au confirmat faptul că este vorba de substanța respectivă. S

Senatorul Vasile Ciprian Rus a declarat că a descoperit drogurile în momentul în care a dus mașina la un service auto. „Eu am sunat la 112 și am chemat poliția. La service mi-au spus că am sub mașină un dispozitiv GPS și am decis să chem poliția” a declarat senatorul USR pentru Lumea Politică.

El spune că nu are pașaport diplomatic și a dus mașina la service înainte de a pleca într-o excursie cu familia în Ungaria. Ciprian Rus este de părere că cineva i-a pus drogurile acolo, dar nu crede că voiau să-l transforme în curier pentru că știa puțină lume despre călătoria pe care urma să o facă.

„Este exact cantitatea care depășește limita dintre posesie și trafic, iar dacă aș fi fost identificat cu ea în străinătate s-ar fi transformat în trafic internațional” spune senatorul lăsând să se înțeleagă că ar putea să fie vorba despre o răzbunare politică.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns