Doi tineri din București, arestați după ce au țepuit un clujean care vindea o motocicletă

Doi tineri, de 21 și 22 de ani, au fost arestați preventiv după ce au cumpărat din județul Cluj o motocicletă cu o dovadă de plată falsă.

”La data de 21 noiembrie a.c., polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Turda, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în localitatea Dobroești, județul Ilfov, într-un dosar penal care vizează comiterea infracțiunilor de înșelăciune și fals informatic.

Din cercetări a reieșit că, la data de 23 octombrie a.c., cei doi ar fi contactat un bărbat, din comuna Mihai Viteazu, județul Cluj, cu pretextul achiziționării de la aceasta a unui motociclu, de 6.500 de euro.

În acest context, unul dintre cei doi s-ar fi prezentat sub o altă identitate și i-ar fi transmis proprietarului motociclului, prin mijloace electronice, un document tip PDF care conținea o dovadă de plată falsificată, a 6.500 de euro.

În același timp, ar fi contactat un alt bărbat, căruia, sub aceeași formă, i-ar fi prezentat o plată de 1.800 de euro, pe care l-ar fi convins astfel să presteze servicii de transport a motocliclului din comuna Mihai Viteazu, până în localitatea Breaza, județul Prahova.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 6 telefoane mobile, un calculator și mai multe cartele de telefonie.

De asemenea, în baza activităților operative, motociclul a fost găsit de polițiști, fiind restitui proprietarului.

Totodată, asupra unui dintre cei doi, în urma controlului corporal au fost identificate 6 grame de substanță vegetală verde-oliv, cercetările fiind preluate de structura competentă de combatere a criminalității organizate.”, a transmis IPJ Cluj.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns