Doi tineri, de 27 și 30 de ani, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, într-un dosar instrumentat de procurorii DIICOT Cluj privind traficul de droguri de mare risc. Anchetatorii susțin că unul dintre inculpați a vândut în repetate rânduri drogul sintetic 4BMC și a fost prins în flagrant după ce a cumpărat 3CMC („cristal”) de la coinculpat, în schimbul sumei de 3.000 de lei.
„La data de 8 iulie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea a 2 inculpați, cu vârstele de 27 și 30 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. In sarcina unuia dintre inculpați s-a reținut și comiterea infracțiunilor de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive și conducerea unui autoturism fără a deține permis de conducere.
Din probele administrate a reieșit că, în cursul anului 2026, inculpatul, in vârstă de 27 de ani, a procurat deținut și vândut diferite cantități de substanță cristalină 4BMC, cu sume cuprinse între 500 și 1.000 lei.
De asemenea, în ziua de 07.07.2026, acesta a fost prins in flagrant, imediat după ce a achiziționat, de la coinculpatul cercetat in cauză, o cantitate de drog de mare risc, 3CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal, cu suma de 3.000 lei.
Ulterior, in urma percheziției efectuate, din locuința inculpatului în vârstă de 30 de ani au fost găsite si ridicate diferite cantități de substanțe cristaline și vegetale, peste 100 de plicuri autosigilante, obiecte purtând urme de substanță, sume de bani, precum și alte mijloace de probă.
Actele de urmărire penală au arătat și faptul că, în contextul activității sale infracționale, inculpatul de 27 de ani a utilizat pentru deplasări un autoturism, pe care l-a condus fără a deține permis de conducere.
Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioada de 30 de zile.”, a transmis DIICOT.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
