Doi livratori au fost bătuți cu lopeți în Capitală de un grup deranjat de scutere VIDEO

Doi livratori de mâncare au fost atacaţi cu lopeţi, dar şi alte unelte, de mai multe persoane, în zona unui parc din Sectorul 6 al Capitalei. Unul dintre curieri a fost pus la pământ şi lovit de mai multe ori, în zona capului. Polițiștii spune că casca moto i-a salvat viața.

Cei doi livratori se aflau pe scuter în Parcul Liniei, când la un moment dat au văzut mai mulţi copii care le blocau calea. Curierii i-au rugat să se dea din drum, însă cei mici au refuzat şi şi-au chemat rudele din apropiere. Acestea au venit la faţa locului şi au început să îi atace pe cei doi bărbaţi.

“Bătaie, cu beţe, cu topoare, ce au avut. Au avut o secure tot aşa micuţă şi după aceea au plecat. După doar l-am tras încoace, că nu am putut să îi domolim cu doamna poliţistă. Am intrat între ei şi după aceea ne-am tras încoace, pentru că au vrut să dea şi în mine”, spune un martor pentru Observator.

Trecătorii, speriaţi de scenele violente ce se derulau în faţa lor, au sunat la 112. Au intervenit imediat mai multe echipaje, care au imobilizat agresorii, reuşind, astfel, să aplaneze la scurt timp conflictul.

Într-un timp relativ scurt, polițiștii din cadrul Secției 22 și cei din cadrul Poliției Sectorului 6 au reușit localizarea și interceptarea celor 4 agresori care la acest moment se află în stare de arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

În imagini se vede cum unul dintre livratori este lovit în cap și în corp cu o seceră. Datorită căștii de protecție și a hainelor groase pe care le purta, acesta nu a suferit răni de natură a-i pune viața în pericol.

„Probabil că, dacă nu ar fi avut casca moto pe cap, acum am fi vorbit fie despre un omor, fie despre multe zile de comă. Violența cu care s-au manifestat acești rromi putea avea consecințe fatale pentru cei doi curieri, pe care i-au atacat cu cazmale, secere, ciomege și orice altceva le-a fost la îndemână.” au transmis reprezentanții Poliției Capitalei.

Comments

comentarii

Una dintre clădirile cu valoare arhitecturală de pe fosta platformă Carbochim este în proces de restaurare și consolidare în cadrul proiectului mixed-use RIVUS.... Citește mai mult
Parcul Natural Apuseni ne oferă din nou o privire fascinantă asupra vieții sălbatice din această zonă spectaculoasă a României. Recent, camerele de supraveghere au filmat imagini rare cu o pisică sălbatică în habitatul său natural, bucurându-se de liniștea pădurii.... Citește mai mult
APBCT

Lasă un răspuns