Doi culturiști italieni au fost arestați la Tribunalul Cluj pentru trafic cu substanțe dopante

Doi culturiști italieni, Jacopo Beretta și Davide Zambaldi, a fost arestați preventiv la Tribunalul Cluj pentru operațiuni ilegale cu substanțe dopante cu grad de mare risc.

”La data de 30.07.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea a doi inculpați (cetățeni străini), cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  efectuarea de operațiuni ilegale privind circulația substanțelor dopante cu grad de mare risc și a produselor care conțin substanțe dopante cu grad de mare risc. În sarcina unuia dintre aceștia s-a reținut și comiterea infracțiunii de deținere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în perioada 2023 – 2024, inculpații au procurat, deținut și vândut, în mod repetat, substanțe dopante cu grad de mare risc,  produsele fiind expediate atât în țară, cât și în străinătate prin intermediul unor firme de curierat.

Din probatoriul administrat a reieșit că unul dintre inculpați a trimis către clienți, în intervalul de timp menționat, un număr de 240 de colete.

În urma celor 6 percheziții efectuate în municipiul București și pe raza județului Ilfov  au fost identificate și ridicate 1035 flacoane și 768 fiole cu substanțe dopante cu grad de mare risc, 10 kilograme comprimate conținând ostarină, 15 kilograme materie primă pentru fabricarea substanțelor dopante, 985 flacoane somatropin, 5200 comprimate având în compoziție substanțe dopante, 39 de cutii cu ambalaje, dopuri si recipiente pentru ambalare, peste 5.000 flacoane, 19 cutii conținând etichete și role de ambalat și 2 aparate mecanice de tip farmaceutic destinate producerii și ambalării  substanțelor.

De asemenea, au fost ridicate sumele de 33.510 euro și 7.000 lei, diferite înscrisuri, precum și alte mijloace de probă.
În locuința unuia dintre inculpați a fost identificată și o cantitate de canabis (drog de risc) deținută de acesta fără drept, în scopul consumului propriu.”, a transmis DIICOT

Un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.

BERETTA JACOPO Inculpat Inculpat
ZAMBALDI DAVIDE Inculpat Inculpat

Comments

comentarii

Tendință ascendentă a evoluției infecțiilor respiratorii și a cazurilor de gripă. În ultima săptămână, la Cluj au fost raportate trei decese și 1.544 de cazuri de gripă, astfel încât Clujul se plasează pe primul loc la niveț national după numărul cazurilor raportate.... Citește mai mult
Rezidenții ar putea susține examenul de obținere a titlului de medic în oricare dintre centrele universitare în care au efectuat minimum 6 luni de pregătire de bază.... Citește mai mult
Sărbători fericite!
APBCT

Lasă un răspuns