Acasă » ȘTIRI » Doi avocați vor intra în cursa pentru un loc în Consiliul Județean Cluj

Doi avocați vor intra în cursa pentru un loc în Consiliul Județean Cluj

Doi avocați din Baroul Cluj sunt pe lista candidaților eligibili ai PSD Cluj pentru Consiliul Județean, potrivit informațiilor prezentare astăzi de liderul filialei.

Avocatul Vladimir Mătușan, președintele organizației județene de tineret a PSD și vicepreședinte la nivel național, și avocata Laura Pop-Chiorean, președintele organizației județene de femei a partidului, sunt pe lista celor 13 candidați eligibili ai PSD pentru alegerile din această vară pentru Consiliul Județean. Potrivit noilor reglementări cu privire la alegerile locale, președintele Consiliului Județean se va desemna din rândul consilierilor, cum era înainte să fie ales direct prin voturi de către alegători.

Dacă Laura Pop-Chiorean este o figură cunoscută a partidului, fiind în trecut și subsecretar de stat pe Afaceri Europene, Vladimir Mătușan este supriza de pe listă. ”Domnul Vladimir Mătușan este un membru vechi PSD Cluj, a fost și alături de mine în organizație de tineret, acum este preșdintele organizației județene de tineret , a avut foarte multe proiecte interesante în ultima vreme, iar noi am spus că vom susține tineri pentru consiliilor locale și județene și chiar pentru primării”, a spus președintele PSD Cluj, Remus Lăpușan. De asemenea, acesta a precizat că este important să fie oameni cu cunoștințe juridice în Consiliul Județean: ”E important mai ales că au fost foarte multe probleme în ultima perioadă și dânșii (Chiorean și Mătușan – n.red.) chiar au competențe în această zonă”. Vladimir Mătușan este și cadru didactic la Facultatea de Drept ”Dimitie Cantemir” Cluj.

PSD Cluj a anunțat oficial și candidații pentru fotoliul de primar în Cluj-Napoca și cel de președinte al Consiliului județean: deputatul Aurelia Cristea, respectiv deputatul Cornel Itu.

Aurelia Cristea a declarat că-și dorește să dispară corupția și caracatița PDL din administrația locală. Avocata Laura Pop-Chiorean a citat un studiu realizat în țările nordice care arată că acolo unde sunt implicate femeile la nivel decizional în politică și administrație este mai puțină corupție.

Aurelia Cristea, Remus Lăpușan și Cornel Itu
Aurelia Cristea, Remus Lăpușan și Cornel Itu

Președintele filialei, Remus Lăpușan, a declarat că nu vor fi desemnați candidați care au sentințe de condamnare: ”În PSD funcționează prezumția de nevinovăție. Dacă va exista o sentință definitivă, atunci acel om va fi retras de pe liste”. Din rândurile acestui partid, la Cluj, primarul comunei Baciu, Ioan Mureșan, este în proces cu Agenția Națională de Integritate.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina