Deputata Oana Murariu a inițiat proiect de lege pentru ședințe de judecată prin videoconferință

Deputata de Cluj Oana Murariu (USR), de profesie avocată, a inițiat un proiect de lege pentru ședințe de judecată prin videoconferință, care vor scuti oamenii de drumuri și costuri.

Ședințele de judecată din procesele civile ar putea să se desfășoare în anumite condiții în regim de videoconferință. Măsura este prevăzută într-un proiect de lege inițiat de deputata USR de Cluj, Oana Murariu și care a fost înregistrat în parlament în această săptămână.

”Digitalizarea Justiției a fost și rămâne o prioritate a USR și a mea personal. Cu noua inițiativă urmează să facem un nou pas înainte în această direcție. Peste 90% din sălile de judecată sunt dotate cu sisteme de videoconferință din vremea pandemiei. Costurile pentru dotarea și celorlalte sunt minimale. Această soluție ar urma să se aplice pentru început în procesele care se amână fără discuție, adică unde există anumite condiții care nu sunt îndeplinite și care vor duce automat la o soluție de amânare. Astfel, scutim oamenii de drumuri inutile și de costurile asociate” subliniază deputata Oana Murariu.

Măsura ar urma să contribuie și la scurtarea duratei proceselor. Pentru că părțile anticipează amânarea, nu vin de multe ori, în prezent, la ședința de judecată, iar la acel termen pot interveni și alte elemente, cum ar fi depunerea unor noi înscrisuri ori depunerea unei cereri de intervenție în dosar. Unele dintre aceste situații ar putea duce la o nouă amânare la următorul termen de judecată dacă nu sunt comunicate între timp părților. Aceste situații ar urma să fie evitate pe viitor.

”În procesele care se amână fără discuții, părțile vor putea opta pentru regimul de videoconferință sau pentru participarea fizică în sala de judecată. Asigurăm doar o posibilitate suplimentară de desfășurare a proceselor prin instrumente digitale, de o manieră care să crească în final calitatea și eficiența actului de justiție, în beneficiul justițiabililor” adaugă deputata Oana Murariu.

În expunerea de motive a proiectului, aceasta a precizat că trecerea la desfășurarea proceselor prin sistem videoconferință ca normalitate trebuie să se realizeze treptat, prin obișnuirea atât a sistemului judiciar cu acest modus operandi, perfecționându-l de la ședință de judecată la ședință de judecată, cât și a părților,  obișnuite doar cu prezența fizică în sala de judecată.

Murariu mai arată că sumele de bani investite în digitalizarea justiției prin PNRR și de Ministerul Justiției trebuie să aibă un efect în normele procedurale, în folosul justițiabililor.

”Menționăm că judecarea cauzei prin sistem de videoconferință nu este incompatibilă cu prezența fizică în sala de judecată a părților care doresc să procedeze în acest fel, ci doar permite părților care nu doresc deplasarea fizică în sala de judecată să poată lua parte la proces. Pentru acest motiv, inițiativa legislativă prevede informarea părților cu cel puțin 2 zile înainte de termenul de judecată asupra aflării pricinii în stare de amânare fără discuții și motivul care stă la bază, respectiv informarea părților asupra posibilității de a participa la termen prin sistem de videoconferință. Termenul de 2 zile presupune și posibilitatea instanței de judecată de a pregăti în timp util desfășurarea ședinței de judecată, conform celor mai sus învederate, dar și oferă părților previzibilitate în abordarea termenului de judecată. De asemenea, este suficientă dorința unei singure părți de participare în sistem de videoconferință pentru ca prevederile să fie aplicabile întrucât necesitatea acordului tuturor părților ar duce, în cele mai multe cazuri, la o reală piedică în posibilitatea desfășurării ședinței în acest mod, automat o piedică în obișnuirea sistemului judiciar, treptat, cu judecarea pricinilor prin videoconferință. Celelalte părți nu ar avea niciun prejudiciu, putând participa fizic, în sala de judecată, la ședință, dacă optează în acest sens.

Sumele de bani investite în digitalizarea justiției prin PNRR, respectiv sumele investite de Ministerul Justiției până în prezent în vederea asigurării sistemelor de videoconferință funcționale în aproape toate instanțele de judecată din țară, trebuie să aibă un corespondent în normele procedurale care să permită și chiar să impulsioneze instanțele de judecată să le utilizeze, cunoscută fiind rezistența inerentă a oricărui sistem la orice fel de schimbare.”

Deputata USR este cea care a inițiat și a reușit adoptarea Legii nr. 192/2022 pentru completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, prin care hotărârile judecătorești sunt comunicate în prezent pe e-mail, ceva absolut firesc, dar care altfel nu s-ar fi întâmplat, ca și a Legii nr. 139/2024 pentru modificarea art. 331 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, prin care experții judiciari sunt desemnați digital și în funcție de gradul lor de încărcare, contribuind la scurtarea duratei proceselor.

Proiectul de lege:

Articol unic. – După alineatul (1) al articolului 220 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alin. (2), cu următorul cuprins:

(2) Instanța identifică înaintea termenului de judecată cauzele prevăzute la alin. (1). Grefierul de ședință încunoștiințează părțile telefonic cu cel puțin 2 zile înainte de termenul de judecată, dacă acestea au înaintat instanței datele corespunzătoare în acest scop, asupra stării cauzei și a posibilității de a participa la termenul de judecată prin videoconferință. Dacă cel puțin una dintre părți optează în acest sens, cauza se discută la începutul ședinței prin videoconferință.”

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns