Dentist fals, de origine siriană, reținut la București. O fostă Miss România a ajuns la urgențe din cauza lui

Un sirian în vârstă de 26 de ani, care lucra într-un cabinet stomatologic din Capitală, a fost reținut pentru că nu avea drept de practică în România. Alături de el a fost reținut un alt sirian, care însă aveadrept de practică în țara noastră.

Cei doi sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, exercitarea fără drept a unei profesii sau activități și fals în înscrisuri, sub semnătură privată, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, a transmis Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

“În fapt, unul dintre aceștia a exercitat, în luna noiembrie 2022, profesia de medic stomatolog, fără a avea drept de liberă practică pe teritoriul României, față de mai multe persoane, la un cabinet medical stomatologic, din Sectorul 5, fiind ajutat de către un alt cetățean sirian, care este medic stomatolog, cu drept de liberă practică în România.

Cu sprijinul I.G.I. s-a reușit depistarea celor doi bărbați, ambii în vârstă de 26 de ani, care au fost conduși la sediul Serviciului de Investigații Criminale, iar după efectuarea activităților procedural-penale, s-a dispus reținerea acestora, pentru 24 de ore”, se arată în comunicatul transmis de Poliție.

Larisa Popa, fostă Miss Universe România, a mers cu o durere de măsea la cabinetul stomatologic deschis non-stop și a fost la un pas să rămână fără dinți. Falsul dentist a decis să îi scoată măseaua, numai că a făcut asta fără vreo radiografie sau o altă investigație. A doua zi după intervenție, femeia s-a simţit rău.

“Am crezut că e normal ce aveam. Am stat aşa o zi şi ceva. A început să mi se umfle toată faţa. Am revenit la doctor timp de trei sau patru zile. Ea mi-a spus că sunt în regulă, că aşa trebuie să fie. Nu am mai crezut ținând cont că îmi zicea să iau doar paracetamol, dar eu defapt mă simțeam din ce în ce mai rău şi nu puteam să respir, nu puteam să vorbesc, să mănânc absolut nimic şi aveam dureri îngrozitoare”, a declarat Larisa Popa pentru Antena 3 CNN

După patru zile, fosta Miss România a mers să ceară şi părerea unui alt medic, dar pentru că infecția s-a extins, sub mandibulă, spre gât, a fost operată de urgenţă.

După ce şi-a revenit s-a întors la clinică să ceară explicaţii și a depus plângere penală.

”Fosta participantă Miss Romania risca sa fie mutilata din pricina infectiei provocate de extractiile efectuate fara respectarea regulilor de igiena sanitara , practicate de catre persoane ce pretindeau ca sunt medici dentisti. Motivul pentru care a apelat la acestia a fost acela ca erau bine promovati online cu privire la stomatologia de urgenta in afara orelor normale de program”, a precizat avocatul Adrian Cuculis

În 2017, Larisa Maria Popa, martor într-unul dintre dosarele în care fostul ministru de Finanțe Darius Vâlcov este judecat pentru fapte de corupție, a fost numită, la finalul lunii iunie, în funcția de administrator provizoriu al companiei Telecomunicații CFR SA, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor.

În același timp, Larisa Popa figurează pe site-ul Ministerului Agriculturii drept consilier personal al secretarului de stat Alexandru-Dănuț Potor. Contactat de PressOne, Potor a răspuns că ea nu a dat concurs pentru post, ci a fost selectată chiar de el.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns