fbpx

Decizie importantă pentru șoferi de la ÎCCJ: E infracțiune să conduci între condamnare și anularea permisului de conducere de către şeful poliţiei

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală de la ÎCCJ a admis, astăzi, o sesizare venită de la Curtea de Apel Cluj cu privire la infracțiune de conducere fără permis.

În şedinţa din 21 aprilie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunțat următoarea soluție:

”Decizia nr.27 în dosarul nr.293/1/2021

Admite sesizarea formulată Curtea de Apel Cluj – Secţia penală, în dosarul nr. 9318/328/2018, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

„Dacă poate fi subiect activ al infracţiunii prev. de 335 alin. (2) din Codul penal persoana care, după pronunţarea hotărârii definitive de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) din Codul penal şi până la anularea permisului de conducere dispusă de către şeful poliţiei, conduce un autovehicul pe drumurile publice?”.

Stabileşte că poate fi subiect activ al infracţiunii prev. de 335 alin. (2) din Codul penal persoana care, după pronunţarea hotărârii definitive de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) din Codul penal şi până la anularea permisului de conducere dispusă de către şeful poliţiei, conduce un autovehicul pe drumurile publice.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 aprilie 2021.”

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziei, aceasta se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 335 (2) –  Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Art. 336 – Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe

(1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

Decizia vine să lămurească o situație pentru care legea nu era destul de clară, anume dacă un șofer condamnat pentru alcool mai poate conduce până când i se anulează permisul de către șeful poliției județene. Au existat situați în care perioada dintre pronunțarea deciziei definitive și dispoziția de anulare a fost destul de lungă, chiar și un an.

Cum a fost susținută opinia admisă de ÎCCJ

În opinia îmbrățișată de ÎCCJ se susţine că ”permisul de conducere este un act administrativ care face dovada dreptului de a conduce autovehicule. Permisul de conducere se reţine şi se eliberează o dovadă fără drept de circulaţie în cazul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 336 al, 1 din C.pen., conform art. 111 din OUG nr. 195/2002, R, iar dreptul de a conduce autovehicule se suspendă până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, când permisul se restituie, dacă prin hotărâre s-a dispus achitarea (fiind incidente art. 113 al. 1 lit e din OUG nr. 195/2002, R şi nu art. 113 al. 1 lit. a din acelaşi act normativ), fie nu se restituie, intrucât dreptul de a conduce se pierde ca urmare a pronunţării hotărârii definitive de condamnare. Acestea sunt argumentele 1egale pentru care, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, se emite un act administrativ prin care este anulat actul administrativ care face dovada existenţei dreptului, respectiv se dispune anularea permisului de conducere, exclusiv în baza hotărârii de condamnare. Prin urmare, între momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la anularea permisului de conducere sunt incidente art. 97 al. 3 din OUG nr. 195/2002, R, respectiv că perioada in care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai se consideră perioadă de suspendare a exercitării dreptului de a conduce. Textul prezintă o previzibilitate suficientă pentru ca subiecţii de drept să ştie care este conduita nepermisă de lege.”

Încheiere de sesizare  AICI

Comments

comentarii

Lasă un răspuns