Dealer de droguri, oprit de polițiștii rutieri când mergea spre Electric Castle

Un dealer de droguri a fost prins de polițiști în timp ce mergea, ca pasager într-o mașină, spre festivalul Electric Castle pentru a vinde diverse substanțe interzise.

”La data de 21.07.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, ambele în formă continuată.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că acesta a procurat și deținut în scopul vânzării comprimate ecstasy, doze LSD și diferite cantități de amfetamină (droguri de mare risc) precum și substanță psihoactivă 2-MMC, fiind prins în flagrant de poliția rutieră în timp ce se deplasa (ca pasager într-un autoturism) spre o localitate din județul Cluj unde se  desfășura  un festival de muzică.

A fost pus în aplicare un mandat de percheziție , fiind identificate la domiciliul inculpatului  aproximativ 40 grame substanță psihoactivă (2-MMC), mai multe grindere , două cântare de precizie, peste o sută de plicuri tip ziplock,  obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

Astăzi, a fost sesizat  judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate  Alba Iulia, Serviciului Rutier al Inspectoratului Județean de Poliție Cluj,  Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj.”, a transmis DIICOT

Comments

comentarii

Instituţia Prefectului Cluj a oferit mai multe aparate casnice copiilor internaţi la Institutul Oncologic „Prof. dr. Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca... Citește mai mult
Doliu în lumea cinematografiei. Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit.... Citește mai mult

Lasă un răspuns