Clujeanca Anda Ghiran, în vârstă de 31 de ani, lobist pentru o multinațională americană în domeniul energiei pe lângă politicieni europeni la Bruxelles, lucrează acum de acasă. Din cauza alertei teroriste, cartierul european, zis și ”EU bubble” (bula UE), în care muncește de obicei, este aproape gol. Tânăra spune că atmosfera e apăsătoare, dar că nu e panică.
Anda Ghiran a absolvit Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării de la UBB Cluj – secția Jurnalism, în 2007. A plecat apoi la un master în Strasbourg, de unde a și profesat ca jurnalist, fiind corespondent de la Parlamentul European pentru un ziar și un radio din Cluj. Între 2010-2014, și-a pregătit lucrarea de doctorat în strategii de comunicare in cadrul politicii energetice a UE. Între timp, a ocupat posturi la Bruxelles în comunicare, analiză și marketing. Am stat de vorbă cu ea despre activitatea și viața în Bruxelles înainte și după declanșarea stării de alertă maximă.
De ce ai vrut sa lucrezi in Bruxelles? A fost un vis al tau?
Locuiesc in Bruxelles de 8 ani. M-am mutat aici imediat dupa studiile terminate la Strasbourg, cu capul plin de vise si idei pe care le alimentez in continuare. Nu pot sa spun ca am visat sa lucrez la Bruxelles, dar mai repede am visat sa contribui la constructia Europei dintr-un loc strategic, unde se fac propunerile legislative.
In ce consta activitatea ta?
Momentan lucrez ca lobist pentru o multinationala americana in domeniul eficientei energetice. Practic, monitorizez procesul decizional de la Bruxelles, intalnesc politicieni din toate statele membre si incerc sa ii conving, prin mesaje politice, sa aduca anumite imbunatari in textele legislative. Propunerile mele se bazeaza pe informatii din partea business-ului. Eficienta energetica este un domeniu nou, imi place sa cred ca ceea ce fac va incuraja oamenii sa-si reduca consumul de energie.
De cand stai acolo, ai observat probleme cu musulmanii?
Probleme exista in diferite cartiere din Bruxelles, indiferent de religie, rasa sau culoare. Dar ce e drept, niciodata atat de accentuate.
Ai prieteni din tarile arabe? Cum va intelegeti?
Nu apropiati. Pentru ca traiesc si muncesc in ceea ce numim ‘EU bubble’ (bula europeana), prietenii mei sunt oameni care s-au mutat la Bruxelles din acelasi scop. Sa lucreze in afaceri europene, deci majoritatea europeni.
Cum vezi Bruxelles inainte si dupa atentatele de la Paris?
Se zice ca Bruxelles-ul este un oras care nu te cucereste de la inceput, dar cu timpul, indiferent de ploaie sau vant, incepi sa-l iubesti si sa-l apreciezi din ce in ce mai mult. La fel simt eu acum, Bruxelles este un oras fantastic. Un oras care a devenit casa a mii de expati, un oras care ne-a permis sa ne instalam cum dorim, fara bariere sau prejudecati. De aceea, sufar pentru Bruxelles, la fel cum as suferi pentru orasul meu natal – Cluj-Napoca. Dupa Paris, Bruxelles s-a schimbat. E mai putina veselie, oamenii prefera sa stea in casa, scoli si restaurante inchise, concerte anulate, lucram de acasa, orasul e pustiu, o atmosfera greoaie. Nu e exact teroarea prezentata de media din Romania, dar oamenii sunt tristi si se intreaba pana cand?
Te-ai gandit sa te intorci in Cluj sau sa-ti cauti de lucru in alta tara/oras?
M-am gandit la posibilitatea de a pleca in vacanta la Cluj mai repede decat prevazut. In acelasi timp, e oribil si greu de crezut, dar terorismul nu mai are frontiere.
Te temi pentru viața ta?
As prefera sa spun ca sunt precauta si urmez sfaturile autoritatilor belgiene de a nu iesi in strada decat in caz de urgenta. Panica si teama nu ajuta la nimic, de altfel le-am dat déjà prea multa satisfactie evitand locurile publice si stand mai mult in casa…Bineinteles, nu am mai experimentat asa ceva de la Revolutie, cand stateam la vecini si ne uitam pe geam ce se intampla in strada. Cam asa se intampla aseara in timpul operatiunilor de politie din Bruxelles. Dar inca o data, e mai putina panica decat ce relateaza presa internationala si romaneasca.
Ce simti acum?
Natural, mi-as fi dorit sa nu experimentez niciodata asa ceva… Generatia noastra (’84) nu e obisnuita cu astfel de situatii. In acelasi timp, te ajuta sa relativizezi lumea, sa devii mai sensibil la problemele majore cu care se confrunta lumea in care traim, sa vezi ce e cu adevarat important si sa fii mai aproape de familie si prieteni. Daca pana acum aveam o problema cu ploaia marunta din Bruxelles, acum de-abia o astept in strada, libera sa merg oriunde, sa iau metroul si sa imi regasesc prietenii pe terasa. Asta simt acum ! Viata continua, trebuie sa fim puternici !
De ce crezi ca a fost ales Bruxelles-ul de catre teroristi?
Asa cum am mai spus, cred ca s-ar fi putut intampla oriunde in lume. In plus, administratia bruxeleza este foarte complicata, exista un nivel federal, unul regional si unul local. Poate si din cauza complexitatii sistemului, exista mai multe lacune, scapari. In plus, acesti teroristi sunt cetateni Belgieni, care s-au nascut si au crescut aici. Cred ca autoritatile belgiene trebuie sa fie mult mai vigilente fata de orice cetatean belgian sau european care a efectuat sejururi in Siria sau alta zona de conflict. Din pacate, terorismul nu se poate combate doar prin discursuri… Este nevoie si de actiune, si o pozitie ferma !
Descrie te rog atmosfera de acum de pe strada, din magazine, localuri…
Bruxelles-ul este oprit, strazile sunt goale iar oamenii nu stiu cu adevarat ce se intampla. Stim doar ca este alerta maxima dar in acelasi timp ne intrebam daca autoritatile nu exagereaza si mai ales, cat va dura aceasta stare ? Nu sunt multi cei care au iesit azi dimineata pentru a ajunge la birou. In plus, cartierul european, un loc sensibil din punct de vedere politic, este gol. Functionarii europeni au fost recomandati sa lucreze de acasa. Lucrez in acest cartier, iar exact acum o saptamana am evacuat cladirea din cauza unei alerte cu bomba. Localurile, cele deschise, sunt pustii. Scolile si centrele comerciale sunt inchise. E o atmosfera apasatoare, chiar daca, ma repet, nu exista panica. Doar precautie si uneori teama.