În contextul actual, în care tot mai multe persoane sunt îngrijorate cu privire la creșterea costurilor la facturile de încălzire, este potrivit să îți îndrepți atenția către modalități de eficientizare a consumului de gaze. Din fericire, există variante pe care le poți alege, prin care te poți asigura că vei plăti mai puțin pentru încălzire, în timp ce beneficiezi de confortul termic pe care ți-l dorești.
În cazul în care nu dispui de toți banii necesari pentru a investi într-o casă eficientă termic, poți opta pentru credite rapide. Așa cum le spune și numele, acestea sunt acordate rapid, dacă ești considerat eligibil, desigur, astfel încât să dispui imediat de banii de care ai nevoie.
Izolarea locuinței, utilă indiferent de sezon
Izolarea locuinței este prima soluție la care poți apela pentru a-ți eficientiza consumul de energie și de gaze. O idee bună nu doar pe timp de iarnă, ci și pe timp de vară deoarece ajută la menținerea temperaturii constante, indiferent de sezon.
Poți izola casa cu spumă poliuretanică, un material care se bucură de cel mai mic coeficient de conductivitate termică, ce împiedică eliminarea căldurii în exterior. Tot cu un bun coeficient de conductivitate termică este și vata bazaltică ce poate fi utilizată la interior.
Multe persoane optează pentru polistiren expandat și polistiren extrudat. Acestea sunt apreciate pentru prețul redus, însă din păcate ele nu oferă o rezistență ridicată la foc și la șocurile mecanice.
Însă, indiferent de tipul de izolație pe care îl alegi, acesta îți va îmbunătăți confortul termic, fiind o modalitate eficientă de a transforma locuințele vechi în case eficiente din punct de vedere energetic.
Utilizarea termostatelor pentru calorifere
O altă modalitate de a eficientiza consumul de energie electrică și de gaze în locuința ta constă în utilizarea unor termostate. Poți alege un termostat ambiental, care dictează pornirea centralei în funcție de temperatura din mediul ambiant în care este instalată.
O altă alegere pe care o poți face este un termostat programabil, prin care poți selecta orele la care dorești să ai căldură. Acesta se remarcă prin flexibilitatea ridicată pe care ți-o oferă, astfel încât îți permite să setezi o temperatură mai ridicată dimineața, înainte de a pleca la serviciu, sau seara, atunci când te întorci acasă.
Nu în ultimul rând, poți opta pentru un termostat inteligent, ideal dacă ai o casă automatizată sau îți dorești transformarea locuinței tale într-una mult mai eficientă energetic. Termostatele inteligente pot fi controlate printr-o aplicație de pe telefon sau prin control vocal. Ele îți permit să programezi centrala să pornească în anumite momente ale zilei sau ale săptămânii. În plus, ele pot fi controlate de la distanță, acesta fiind unul dintre cele mai importante avantaje pe care le oferă.
În cazul în care un geam se deschide, termostatul inteligent va opri centrala imediat, pentru a evita consumul inutil de energie. Cu ajutorul unor capete pentru termostat, poți seta o anumită temperatură pentru fiecare încăpere, astfel încât să eficientizezi cu adevărat consumul de energie.
Grație avantajelor pe care termostatele inteligente le oferă, acestea pot reduce cu 30% costul facturilor la încălzire, fără să fie afectat confortul tău termic. Totodată, dacă ai o casă automatizată, ele pot fi integrate în diferite scenarii, ceea ce va crește considerabil confortul pe care îl oferă.
Eficientizarea consumului de energie astăzi este mai ușoară ca oricând. Pentru a plăti mai puțin la facturile de încălzire nu trebuie să te supui la eforturi care să îți creeze o stare de neliniște. Tehnologia lucrează în avantajul tău și îți oferă soluții eficiente care îți asigură confortul pe care ți-l dorești.
Este adevărat că atât izolarea locuinței, cât și alegerea unui termostat necesită o investiție, însă este una înțeleaptă, pe care o vei recupera pe termen lung. În cazul în care încă nu dispui de toți banii necesari pentru a-ți izola locuința sau pentru a-ți echipa centrala cu un termostat, poți opta pentru un credit de nevoi personale.
Cu un astfel de credit te asiguri că în perioada sezonului rece vei locui într-o casă călduroasă, iar facturile tale la căldură vor avea valori mai mici. Astfel, perioada rece a anului va putea reprezenta pentru tine un prilej de bucurie alături de cei dragi și te vei concentra mai mult pe magia sărbătorilor de iarnă.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


