Cum au ajuns patru tinere să se prostitueze în cluburi din Germania pentru un ”loverboy” din Livezile (BN)

Un bărbat din comuna Livezile (județul Bistrița-Năsăud) a fost condamnat recent, în primă instanță, la 7 ani închisoare pentru trafic de persoane. Datele din dosar scot la iveală metoda prin care acesta a reușit să prostească patru tinere să se prostitueze în cluburi din Germania și să-i dea lui aproape toți banii, sute de mii de euro.

Portretul loverboy-ului

Așa cum este descris de procurori, Cristian A., este născut în jud. Bistrița-Năsăud, necăsătorit, dar în relații de concubinaj, 3 copii minori în întreținere, stagiul militar satisfăcut, studii medii, administrator al societății unei societăți din Livezile.

”Inculpatul A. Cristian este din localitatea Livezile, iar de-a lungul timpului pentru întreținerea sa a fost angajat ca muncitor necalificat și diriginte de șantier, din anul 2011 până în anul 2015, după care a desfășurat activități ca agent de securitate, însă din aceste activități, inculpatul a obținut venituri reduse. În anul 2016, întrucât acumulase datorii, inculpatul s-a deplasat în Anglia, unde a lucrat ca ajutor de bucătar timp de 2 luni, însă datorită cheltuielilor mari de întreținere în orașul Londra a renunțat la muncă și s-a întors în țară. În afara acestor locuri de muncă, se reţine în cuprinsul rechizitoriului, ocazional, inculpatul A. Cristian mai efectua activități de comerț cu autoturisme second hand, însă nici din această activitate nu realiza câștiguri semnificative astfel încât să-și poată plăti datoriile. Pe de altă parte, arată procurorul, inculpatului A. Cristian îi plăceau fetele tinere astfel că încerca să se întâlnească și să se împrietenească cu cât mai multe fete, unele dintre acestea fiind chiar minore, iar apoi sub pretextul că s-a îndrăgostit de ele să întrețină raporturi sexuale cu acestea.

Întrucât nu găsise soluții pentru plata datoriilor din activități licite, se arată mai departe în cuprinsul actului de sesizare, inculpatul A. Cristian a anticipat posibilitatea de a obține sume mari de bani din practicarea prostituției de către persoanele de sex feminin cu care stabilise relații de pretinsă iubire. Astfel, inculpatul a început să determine persoane de sex feminin sub pretextul că le iubește și că dorește să aibă un viitor împreună cu acestea, deducându-se chiar că ar intenționa să se căsătorească cu acestea să practice prostituția în favoarea sa în cluburi din Germania, iar din veniturile astfel obținute să-și achite datoriile. 

Persoanele de sex feminin cu care inculpatul a avut copii din relațiile de iubire cu acestea nu erau duse să practice prostituția însă în diferite contexte, uneori chiar din relatările inculpatului au aflat că inculpatul A. Cristian exploatează sexual persoane de sex feminin în cluburi din Germania. ”, arată procurorii. 

Un dosar de amenințare a scos la iveală traficul de fete

În condițiile în care inculpatul A. Cristian era foarte gelos pe persoanele traficate dar și pe cele cu care avea copii, reţine procurorul, în mai multe rânduri le agresa pe acestea.

”Într-un asemenea context, după un acces de gelozie, la data de 15.07.2017, inculpatul A. Cristian a obligat-o pe martora #### ##### #######, cu care avea deja un copil minor, să întrețină raporturi sexuale orale cu numita ###### ##### #######, amenințând-o că îi ia copilul.

În cursul cercetărilor ce se efectuau în dosarul nr. ####/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, la plângerea numitei #### ##### #######, cu ocazia audierii sale în calitate de persoană vătămată pentru infracțiunile de viol, amenințare și șantaj, aceasta a susținut în declarație că inculpatul A. Cristian (făptuitor în acel dosar) „duce fete la produs în Germania şi Anglia”, indicând numele a patru persoane, respectiv „####” în vârstă de 29 de ani, „####”, pe care a dus-o în Anglia, „##### ######” în vârstă de 24 de ani care locuieşte în zona ### şi ####### din Bistriţa-Bârgăului.

Având în vedere declarația numitei #### ##### #######, la data de 24.10.2017, organul de cercetare penală s-a sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de trafic de persoane”, se arată la dosar.

Prima victimă

Inculpatul A. Cristian a cunoscut-o pe persoana vătămată A.A în anul 2016, în perioada ianuarie – februarie, prin intermediul aplicației facebook, perioadă în care persoana vătămată se afla în Anglia, în orașul Colchester unde lucra la un laborator de cofetărie-patiserie. După mai multe conversații pe facebook, cei doi s-au împrietenit iar în jurul datei de 3-4 martie 2016, persoana vătămată a revenit în țară pentru un concediu de aproximativ 2 săptămâni, ocazie cu care s-au întâlnit la o cafea şi au început să aibă o relaţie de amiciţie. La finalul concediului, reţine procurorul, relaţia persoanei vătămate ######### #### ####### cu inculpatul ### ######## evoluase, astfel încât deveniseră iubiți. După întoarcerea în Anglia, persoana vătămată a constatat că era însărcinată, lucru pe care i l-a adus la cunoştinţă inculpatului.

Întrucât inculpatul A. Cristian îi câștigase deja încrederea, persoana vătămată ######### #### ####### i-a trimis acestuia la data de 17.03.2016, imediat după întoarcerea în Anglia suma de 500 de lire sterline din orașul Colchester.  

După aproximativ o lună, inculpatul  s-a deplasat şi el în Anglia însă s-a stabilit în Londra unde a lucrat ## un restaurant ca ajutor de bucătar timp de aproximativ 2 luni perioadă în care inculpatul și persoana vătămată s-au vizitat reciproc de aproximativ 5-6 ori întrucât distanţa între orașe era destul de mare, iar programul de muncă nu le permitea întâlniri mai dese.

Pe la mijlocul lunii mai 2016, inculpatul a revenit în România întrucât nu câştiga suficienţi bani cât să îşi permită să locuiască în Londra iar persoana vătămată a revenit în ţară la sfârșitul aceleiași luni, întrucât își pierduse locul de muncă.

La scurt timp de la revenirea în țară, întrucât evoluția sarcinii nu era favorabilă, persoana vătămată ######### #### ####### a efectuat întrerupere de sarcină.

După 4-5 săptămâni, de la acest moment, după ce persoana vătămată își revenise, la începutul lunii iulie 2016, pe fondul lipsurilor financiare și al datoriilor pe care le avea, inculpatul , sub pretextul de a avea un viitor împreună, fiind iubiți, i-a propus persoanei vătămate ######### #### ####### să îl însoţească în Germania unde să practice prostituţia iar din banii câştigaţi de ea să-și poată plăti datoriile, iar în perspectivă să-și poată realiza un viitor împreună. Deși nu mai practicase prostituția, pentru a menține relația apropiată cu inculpatul, persoana vătămată a acceptat.

La scurt timp, reţine procurorul, inculpatul A. Cristian a și plecat cu un autoturism însoțit de persoana vătămată ######### #### ####### în Germania, în oraşul Worms unde a închiriat un apartament situat într-un ##### #### aceeaşi zi, în care au ajuns la destinație, inculpatul a găsit clubul FKK Feigenblatt, din Worms, Romerstrasse, nr. 2A, situat în aceeași zonă în care închiriase locuința. În interiorul clubului persoana vătămată a intrat singură, iar inculpatul  a așteptat afară până când persoana vătămată a aflat regulamentul și condițiile clubului.

Persoana vătămată ######### #### #######, se arată în actul de sesizare, a început să lucreze zilnic sub pseudonimul #####, începând cu ora 12.00 sau 14.30 până în jurul orei 04.00 a doua zi. Persoana vătămată plătea la intrarea în club în sumă de 80 de euro pe zi, identifica clienţi cu care întreţinea raporturi sexuale contra-cost în camerele puse la dispoziţie de club. Preţul practicat era de 50 de euro pentru o jumătate de oră. Persoana vătămată a practicat prostituţia în acest club timp de aproximativ 3 săptămâni perioadă în care a câştigat în medie 600 de euro pe zi, bani pe care îi înmâna inculpatului în fiecare zi după terminarea programului, fără să primească de la inculpat decât cele necesare traiului.  

După cele 3 săptămâni, la începutul lunii august 2016, inculpatul și persoana vătămată au revenit în țară, fiecare locuind la domiciliul său.

După întoarcerea în țară, inculpatul A. Cristian fiind foarte mulțumit de câștigurile obținute de persoana vătămată ######### #### #######, i-a cerut acesteia să discute cu o altă persoană cu care era în relații apropiate, persoana vătămată ###### ##### ########, pentru a-i întări convingerea și pentru a o determina să meargă și ea în Germania. Inculpatul i-a spus persoanei vătămate ######### #### ####### că persoana vătămată ###### ##### ######## nu cunoaște relația de iubire dintre ei, astfel încât va trebui să se comporte cu ea astfel încât să nu lase să se observe relația lor de iubire, ci să-i lase impresia că în Germania doar are grijă de ea. În acest mod, reţine procurorul în cuprinsul rechizitoriului, inculpatul încerca să o mențină în eroare și pe persoana vătămată ###### ##### ######## cu care de asemenea avea o relație de iubire să creadă că doar pe ea o iubește.

La sfârșitul lunii august 2016 – începutul lunii septembrie 2016, inculpatul însoțit de persoanele vătămate ######### #### ####### și ###### ##### ######## s-a întors cu un autoturism în Germania la apartamentul închiriat din Worms.

Inculpatul a locuit cu cele două persoane vătămate în apartamentul din apropierea clubului, pe care-l închiriaseră, dar spațiul din acesta fiind redus, datorită lipsei intimității, se reţine în cuprinsul rechizitoriului, inculpatul a ales să închirieze o casă cu curte, la adresa din Worms, Goethe Strasse, nr. 26, fiindu-i dificil să le mențină în eroare pe cele două persoane vătămate cu privire la susținerile sale de a fi doar iubitul fiecăreia dintre ele, iar cealaltă să fie considerată fata care îl ajută să facă bani. Persoanele vătămate au practicat prostituția în același mod, în același club, iar banii îi înmânau inculpatului în totalitate.

După câteva săptămâni, în special pe fondul geloziei, a reproșurilor persoanelor vătămate cu privire la relațiile inculpatului cu cealaltă, inculpatul a început să se certe cu persoanele vătămate a început să devină agresiv în limbaj şi comportament lovindu-o pe persoana vătămată ######### #### ####### cu pumnii în zona coastelor, iar pe persoana vătămată ###### ##### ######## în mod repetat cu palmele, pumnii şi picioarele.

După aproximativ 3 săptămâni, în a doua jumătate a lunii septembrie 2016, inculpatul s-a întors în România însoțit de persoana vătămată ###### ##### ########, iar persoana vătămată ######### #### ####### a continuat să se prostitueze în același club, iar o parte din banii obținuți i-a trimis inculpatului , în diferite modalități prin intermediari.

În perioada în care inculpatul se afla în România, iar persoana vătămată ######### #### #######, în Germania, au avut mai multe discuţii telefonice contradictorii, persoana vătămată reproșându-i faptul că el avea relaţii cu mai multe femei. Cu ocazia acestor discuţii telefonice, se arată în cuprinsul actului de sesizare, inculpatul a ameninţat-o pe persoana vătămată că vine cu avionul în Germania şi că o va bate, ceea ce s-a și întâmplat după câteva zile când inculpatul s-a întors însoțit de persoana vătămată ###### ##### ########, când a bătut-o lovind-o cu palmele, pumnii şi picioarele simţind dureri foarte mari în zona coastelor, având dificultăţi în a se deplasa şi a respira. După agresiune, la cererea persoanei vătămate, inculpatul s-a deplasat la o farmacie pentru a-i cumpăra calmante.

Cu toate că simţea dureri puternice persoana vătămată ######### #### ####### a continuat să meargă în clubul FKK evitând să petreacă prea mult timp în compania inculpatului. În tot acest interval de timp, persoana vătămată ###### ##### ######## a continuat și ea să se prostitueze în club și profitând de lipsa persoanei vătămate ######### #### ####### din locuință, i-a deschis dulapul personal unde a găsit o fotografie în care apărea cu un bărbat, aspect pe care i l-a comunicat inculpatului, stârnind un nou motiv de gelozie și de agresiune din partea inculpatului față de persoana vătămată

După aproximativ 2 săptămâni, persoana vătămată ######### #### #######, l-a informat pe inculpat că dorește să înceteze orice relaţie cu el şi că vrea să se întoarcă  acasă. În acest context inculpatul ### ######## i-a spus că pentru a veni alături de ea în Germania şi-a vândut un autoturism în valoare de aproximativ 6000 de euro şi i-a condiţionat revenirea în ţară şi încetarea relaţiei cu el de plata sumei de 5000 de euro.

Deși îi predase aproape toți banii câștigați din prostituție la club și evident nu deținea bani, pentru a scăpa de agresiunile repetate ale inculpatului, a acceptat și a făcut eforturi pentru a obține suma cerută, fiind ajutată și de bărbatul pe care-l cunoscuse și care era în fotografia găsită în dulap de persoana vătămată ###### ##### ########, plătind întreaga sumă de bani de 6000 euro, în 3 tranșe pentru a-și răscumpăra libertatea.

În jurul datei de 20 octombrie 2016, inculpatul însoțit de cele două persoane vătămate s-a întors din nou în România.

După ce a revenit în România, din cauza durerilor pe care încă le resimţea ca urmare a bătăii suferite persoana vătămată ######### #### ####### s-a prezentat la Clinica Sanovil pentru investigaţii. Astfel din examinarea nr. 64010 din 27.10.2016 a persoanei vătămate ######### #### #######, în esență se reține că: la nivelul arcurilor costale anterioare VII și VIII stângi se evidențiază câte o fină soluție de continuitate asociată cu o minimă deplasare în ax. Fracturi costale. Se recomandă evaluare ortopedică (vol. I, f. 86). 

Ulterior, reţine procurorul, persoana vătămată a mai fost contactată de inculpatulcare i-a propus să se reîntoarcă în Anglia pentru a practica prostituţia însă a fost refuzat.

În prezent persoana vătămată se află în Germania și a solicitat să-i fie comunicate actele de procedură și să fie citată de la sediul profesional al apărătorului ei ales, comunicând organului de cercetare penală că după arestare, în repetate rânduri inculpatul direct sau prin alte persoane apropiate, surorile sale i-a cerut să-și reconsidere poziția și să-și schimbe declarația și să o contacteze pe avocata sa (vol. I, f. 323).

Din exploatarea persoanei vătămate ######### #### #######, prin practicarea prostituției, se reţine în cuprinsul actului de sesizare că inculpatul A. Cristian a obținut cel puțin suma de 40.000 euro, având în vedere câștigul mediu de 600 euro/zi.

Din declarația martorei #### ##### ####### rezultă că inculpatul i-ar fi spus martorei că pentru a o recruta pe persoana vătămată ######### #### #######, i-ar fi promis acesteia că îi va cumpăra un apartament din sumele pe care le va câștiga din practicarea prostituției, ceea ce evident nu s-a întâmplat. 

Faptele descrise anterior se probează, se reţine în rechizitoriu, cu declarațiile persoanelor vătămate ######### #### ####### și ###### ##### ########, declarațiile martorei #### ##### #######, relațiile comunicate de autoritățile germane ca urmare a ordinului european de anchetă, privind prezența persoanei vătămate în clubul FKK Feigenblatt, din Worms, Romerstrasse, nr. 2A, examinarea nr. 64010 din 27.10.2016 a persoanei vătămate ######### #### #######, realizată de Clinica Sanovil din Bistrița.

A doua victimă

În paralel cu derularea așa zisei relații de iubire cu persoana vătămată ######### #### #######, în mod similar, se arată în rechizitoriu, inculpatul a cunoscut-o pe persoana vătămată ####### ####### ####, care în cursul anului 2016, lucra în calitate de menajeră în orașul Hunslow din apropierea Londrei.

După corespondența purtată cu inculpatul A. Cristian , care s-a arătat îndrăgostit de persoana vătămată ####### ####### ####, aceasta aflând că inculpatul are datorii, după ce reușise să-i câștige încrederea, din orașul englez unde lucra i-a trimis în mod repetat sume de bani: la data de 12.08.2016, suma de 600 lire sterline; la data de 16.08.2016, suma de 196 lire sterline, la data de 18.08.2016, suma de 95 lire sterline, iar la data de 03.11.2016, suma de 340 lire sterline. 

Între timp, așa cum am arătat anterior, reţine procurorul, inculpatul A. Cristian, începând din luna iulie 2016, a început exploatarea sexuală a persoanei vătămate ######### #### #######, în clubul din orașul Worms, unde închiriase o locuință, după care le-a recrutat pentru același scop pe persoana vătămată ###### ##### ########, începând din perioada august – septembrie 2016.

În cursul lunii ianuarie 2017, inculpatul A. Cristian a identificat clubul FKK Klub Sharks din ####-Rhom-strasse, nr. 76 din orașul german Darmstadt, aflat la o distanță de 45 km de orașul Worms. 

În condițiile în care persoana vătămată ######### #### ####### a renunțat să mai practice prostituția în favoarea inculpatului A. Cristian, începând din luna octombrie 2016, în cursul lunii ianuarie 2017, reţine procurorul, inculpatul le-a recrutat în vederea practicării prostituției pe martorele ###### ######## ###### și ######## ####### ########, pentru a practica prostituția alături de persoana vătămată ###### ##### ########, pe care le-a transportat în Germania cu autoturismul la locația închiriată din orașul Worms.

Fără să-i spună persoanei vătămate ####### ####### #### despre relațiile sale cu celelalte persoane de sex feminin, inculpatul a dus-o pe persoana vătămată la domiciliul său din localitatea Livezile unde i-a arătat că are o casă în construcție, iar pentru a avea cu persoana vătămată un viitor împreună, după finalizarea locuinței, i-a propus să practice prostituţia în favoarea sa în clubul din orașul Darmstadt, iar din sumele de bani obținute să finalizeze construcția. 

Astfel, în cursul lunii februarie 2017, în timp ce persoana vătămată ###### ##### ######## și martorele ###### ######## ###### și ######## ####### se aflau deja în Germania, în scopul practicării prostituției, din Anglia a sosit în orașul Worms persoana vătămată ####### ####### ####.

Pentru a evita întâlnirea dintre persoanele vătămate și dintre acestea și martora ######## #######, inculpatul pentru o scurtă perioadă de timp a închiriat încă o locuință în orașul Darmstadt, în care a locuit sporadic persoana vătămată ###### ##### ########, iar martora ######## ####### ######## periodic a mai efectuat deplasări pentru a efectua tranzacții cu autoturisme second hand.

Pe de altă parte, clubul FKK Klub Sharks din ####-Rhom-strasse, nr. 76 din orașul german Darmstadt, oferea posibilitatea cazării persoanelor care practicau prostituția în club, iar pentru rezervarea unei camere de odihnă se achita suma de 20 de euro pentru o zi, astfel încât ###### ##### ######## prefera să rămână peste noapte în club. O altă modalitate de a evita întâlnirea persoanelor exploatate fiind aceea ca alternativ acestea să revină în țară, astfel încât persoana vătămată ###### ##### ######## a susținut că nu o cunoaște personal pe persoana vătămată ####### ####### ####.

În concret, persoana vătămată ####### ####### #### a ajuns la locația din orașul german Worms, închiriată de inculpatul ### ########, chiar după ce persoana vătămată ###### ##### ######## plecase în Spania la tatăl său. Înainte de sosirea ei, inculpatul ### ######## i-a cerut martorei ###### ######## ###### să strângă și să ascundă toate lucrurile Dianei și i-a cerut ferm să nu pomenească nimic despre aceasta, evident pentru a nu afla despre relația inculpatului cu persoana vătămată ###### ##### ########. 

Astfel, începând din luna martie 2017 și până în luna septembrie 2017, pentru diferite perioade de timp, persoana vătămată ####### ####### #### a practicat prostituția în favoarea inculpatului ### ########, cu pseudonimul  ”########” având reprezentarea că este unica iubită a sa, pentru a finaliza casa din localitatea Livezile.

Pe fondul unor neînțelegeri, la scurt timp după ce a venit în Germania, în prezența martorei ###### ######## ######, inculpatul ### ######## a bătut-o pe persoana vătămată ####### ####### ####. Aceasta a rămas în Germania circa o săptămână timp în care a locuit în casa închiriată din Worms, însă după episodul violent dintre ea și inculpatul ### ########, s-a întors la Londra. Persoana vătămată ####### ####### #### i-a povestit martorei ###### ######## ###### că ea a mai fost bătută de inculpatul ### ######## până în faza de leșin. 

La insistențele inculpatului însă, persoana vătămată ####### ####### #### a revenit și a continuat să practice prostituția în beneficiul inculpatului ### ########. 

Din relațiile comunicate de autoritățile germane obținute de la administratorul clubului Sharks, persoana vătămată ####### ####### #### a practicat prostituția în clubul Sharks din Darmstadt, cu pseudonimul ########, în următoarele perioade: în luna martie 2017 – 12 zile, în luna aprilie 2017 – 11 zile și în luna mai – o zi, însă în concret, persoana vătămată a practicat prostituția cel puțin până în luna septembrie 2017, întrucât a trimis din orașul german Darmstadt, cu o frecvență mare sume de bani inculpatului, toate din practicarea prostituției, după cum urmează: în data de 11.03.2017 a expediat numitului ### ######## suma de 400 de euro; în data de 13.03.2017 a expediat numitului ### ######## suma de 968 de euro; în data de 12.04.2017 a expediat numitului ### ######## suma de 700 de euro; în data de 15.04.2017 a expediat numitului ### ######## suma de 993 de euro; în data de 24.04.2017 a expediat numitului ### ######## suma de 1000 de euro; în data de 02.05.2017 a expediat numitului ### ######## suma de 1000 de euro; în data de 05.05.2017 a expediat numitului ### ######## suma de 684 de euro; în data de 24.06.2017 a expediat numitului ### ######## suma de 1000 de euro; în data de 05.07.2017 a expediat numitului ### ######## suma de 1000 de euro; în data de 22.07.2017 a expediat numitului ### ######## suma de 700 de euro; în data de 28.07.2017 a expediat numitului ### ######## suma de 480 de euro; în data de 26.08.2017 a expediat numitului ### ######## suma de 1063 de euro; în data de 29.08.2017 a expediat numitului ### ######## suma de 536 de euro; în data de 31.08.2017 a expediat numitului ### ######## suma de 624 de euro, totalizând suma de 11.148 de euro.   

În cursul lunii octombrie 2017, în timp ce se afla la locuința inculpatului din localitatea Livezile, iar acesta era plecat în ####### ####### ###### # ###### # #### #### ##, persoana vătămată a încercat să afle cine este persoana de sex feminin pe nume #####, care îl însoțea pe inculpat la sora sa, întrucât inculpatul ### ######## îi spune că ea este unica lui iubită iar despre alte persoane de sex feminin că sunt prietene care-l ajută să facă bani.

Aflând că persoana vătămată s-a interesat cine-l însoțește, inculpatul ### ######## s-a înfuriat a devenit violent și a lovit-o cu putere pe persoana vătămată până când aceasta a leșinat simțind dureri puternice la nivelul coastelor. Realizând gravitatea agresiunilor sale, inculpatul a cumpărat medicamente pentru vindecarea rănilor și i-a interzis persoanei vătămate să meargă la medic și să relateze cuiva despre agresiune.

La data de 22.10.2017, persoana vătămată ####### ####### #### a reușit să fugă de la domiciliul inculpatului și a plecat degrabă în Anglia pentru a nu fi găsită de inculpat. Pentru a avea dovada agresiunilor suferite, se arată în rechizitoriu, persoana vătămată și-a făcut fotografii pe care le-a trimis prin aplicația messenger organului de cercetare penală care a contactat-o în vederea citării pentru a fi audiată (vol. I, filele 116-118).

După plecarea în Anglia, inculpatul a căutat-o pe persoana vătămată ####### ####### ####, atât direct cât și prin intermediul martorului ##### ###### ######, căruia inculpatul i-a spus că persoana vătămată fuge de el mâncând pământul întrucât a agresat-o pe motiv că i-a făcut copiii plozi.

De teama de a nu fi contactată, persoana vătămată a solicitat să nu figureze în prezenta cauză cu numărul postului telefonic, drept element de identificare, iar pentru comunicarea actelor de procedură a prezentat adresa sa de e-mail.

Pentru audierea persoanei vătămate ####### ####### #### în cauză s-a emis un ordin european de anchetă, însă persoana vătămată până în la data întocmirii rechizitoriului, se arată, nu a fost audiată.

Din exploatarea persoanei vătămate ####### ####### ####, prin practicarea prostituției, reţine procurorul, inculpatul  a obținut cel puțin suma de 72.000 euro, având în vedere câștigul mediu de 400 euro/zi.

Faptele descrise anterior se probează, reţine procurorul, cu declarațiile martorelor #### ##### ####### și ###### ######## ######, procesele-verbale de analiză a datelor obținute urmare a perchezițiilor informatice, relațiile comunicate de autoritățile germane ca urmare a ordinului european de anchetă, privind prezența persoanei vătămate în clubul FKK Klub Sharks din ####-Rhom-strasse, nr. 76 din orașul german Darmstadt, proces-verbal de constatare al organelor de poliție judiciară, proces verbal de analiză a tranzacțiilor financiare (vol. IV, filele 8-23).

A treia victimă

Inculpatul ### ######## a cunoscut-o pe persoana vătămată ###### ##### ######## în toamna anului 2014 când avea 17 ani și era elevă în clasa a 12-a. După circa o lună de zile după ce a cunoscut-o, inculpatul a început o relație de iubire cu aceasta. 

Prin vara anului 2016 după ce a dat examenul de bacalaureat într-o discuție pe care am avut-o cu inculpatul , persoana vătămată i-a spus acestuia că ar vrea să realizeze ceva în sensul dorește să-și deschidă un bussines.

În aceeași perioadă, se arată în cuprinsul actului de sesizare, inculpatul o recrutase deja pe persoana vătămată ######### #### ####### în vederea exploatării sexuale a acesteia. După o primă perioadă cu câștiguri consistente de sume de bani, în cursul lunii august 2016, inculpatul i-a cerut persoanei vătămate ######### #### ####### să îi explice persoanei vătămate ###### ##### ########, condițiile în care se lucrează în cluburile din Germania, spunându-i acesteia că avusese o aventură cu ######### #### #######, inclusiv faptul că aceasta avortase, lăsând de înțeles că în Germania doar avea grijă de ea pe perioada cât practica prostituția în club. După o perioadă relativ scurtă de gândire, persoana vătămată ###### ##### ######## a acceptat să-l însoțească pe inculpatul în Germania pentru a obține sume importante de bani, tocmai pentru a avea un viitor împreună cu inculpatul, care îi relatase că are datorii.

Astfel cum s-a reținut la punctul I.1, la sfârșitul lunii august 2016 – începutul lunii septembrie 2016, inculpatul însoțit de persoanele vătămate ######### #### ####### și ###### ##### ######## s-a întors cu un autoturism în Germania la apartamentul închiriat din Worms, iar până la data de 18.10.2016, când persoana vătămată ######### #### ####### a încetat activitatea, reţine procurorul, cele două au practicat prostituția în favoarea inculpatului ### ######## în modalitatea descrisă anterior, cu incidentele vizate de gelozia persoanelor vătămate, pedepsite de inculpat prin agresarea lor.

La sfârșitul lunii noiembrie 2016, persoana vătămată ###### ##### ######## a revenit în Germania și a practicat prostituția în favoarea inculpatului  în același club din Worms, până în luna ianuarie 2017, perioadă în care a fost singura persoană exploatată sexual de către inculpat. 

În condițiile în care a constatat că sumele de bani erau tot mai consistente, inculpatul s-a hotărât să recruteze și alte persoane pentru a obține mai mulți bani, cu atât mai mult cu cât o pierduse pe persoana vătămată ######### #### #######. Astfel în cursul lunii ianuarie 2017, inculpatul le-a recrutat în vederea practicării prostituției pe martorele ###### ######## ###### și ######## ####### ########, pentru a practica prostituția alături de persoana vătămată ###### ##### ########, deplasarea în Germania cu acestea realizându-se la sfârșitul lunii ianuarie – începutul lunii februarie 2017 cu un autoturism.

Ajunși în Germania, inculpatul A. Cristian a identificat clubul FKK Klub Sharks din ####-Rhom-strasse, nr. 76 din orașul german Darmstadt, aflat la o distanță de 45 km de orașul Worms. 

Întrucât martora ###### ######## ###### era minoră la acel moment nu îndeplinea condițiile pentru a practica prostituția în club.

Inculpatul ### ######## le transporta pe persoana vătămată ###### ##### ######## și pe martora ######## ####### ######## cu autoturismul până în orașul Darmstadt, aflat la 45 km distanță de orașul Worms, la clubul Sharks, unde persoana vătămată a practicat prostituția cu pseudonimul Scarlet. Pe fondul unor discuții contradictorii, generate de scene de gelozie, în prezența martorei ###### ######## ######, inculpatul  a lovit-o pe persoana vătămată ###### ##### ########.

La scurt timp, din Anglia ademenită de inculpatul , în același mod, cu pretextul că se îndrăgostise de ea și că dorea să aibă un viitor împreună în casa aflată în construcție în Livezile, în condițiile în care persoana vătămată ###### ##### ######## era plecată, la locația din Worms a venit persoana vătămată ####### ####### ####.

Având în vedere experiențele anterioare din anul 2016, când inculpatul le găzduise pe persoanele vătămate ######### #### ####### și ###### ##### ######## și au intervenit scenele de gelozie urmate de agresiunile inculpatului urmate de plecarea persoanei vătămate ######### #### #######, inculpatul ### ######## a determinat-o pe persoana vătămată ###### ##### ######## să închirieze un apartament în orașul Darmstadt, unde aceasta să locuiască pentru a nu se întâlni cu persoana vătămată ####### ####### #### și a se isca din nou scene de gelozie.

Până în toamna anului 2017, se arată în continuare în cuprinsul rechizitoriului, inculpatul a obținut venituri din practicarea prostituției de către persoanele vătămate ###### ##### ######## și ####### ####### ####, iar până în luna iunie 2017 și de către ######## ####### ########, cu care avusese o relație de iubire în cursul anului 2012.

Deși a închiriat apartamentul din orașul Darmstadt, persoana vătămată ###### ##### ######## după scurt timp a renunțat să mai stea în acesta întrucât pentru suma de 20 de euro pe zi putea rezerva o cameră la clubul Sharks și prefera să rămână în club.

Persoana vătămată obișnuia să practice prostituția în Germania pe perioade de aproximativ două săptămâni, după care revenea în țară pentru o perioadă de două săptămâni, ciclul repetându-se. Din toamna anului 2017 și până la sfârșitul verii anului 2018, persoana vătămată ###### ##### ######## a fost singura persoană exploatată sexual de către inculpatul . 

Începând cu luna august 2018, în același club a început să practice prostituția în favoarea inculpatului și persoana vătămată ######### ###### pe care persoana vătămată o cunoștea din vedere întrucât urmase cursurile aceluiași liceu.  

Din luna august 2018 și până în luna martie 2020, odată cu declanșarea stării generate de pandemie, reţine procurorul, inculpatul  le-a exploatat sexual pe persoanele vătămate ###### ##### ######## și ######### ######, fiecare dintre ele având reprezentarea că doar ele au o relație de iubire cu inculpatul iar cealaltă este fata care îl ajută pe inculpat să facă bani, iar practicarea prostituției este mijlocul prin care pot avea doar împreună cu inculpatul un viitor.

Astfel, cele două persoane vătămate au călătorit în mai multe rânduri cu avionul împreună de la Cluj la Frankfurt și retur.

În această perioadă în care persoanele vătămate au practicat prostituția în favoarea inculpatului, arată procurorul, în mai multe rânduri le folosea pe una pentru a o spiona pe cealaltă, interesându-se câți clienţi a avut cealaltă pentru a aprecia câți bani a obținut, iar în condițiile în care vreuna îndrăznea să-i ascundă sume de bani obținute devenea violent și le agresa.

Relația tensionată rezultă, se arată în rechizitoriu, și din mesajele scrise identificate la analiza datelor obținute din perchezițiile informatice, relevantă fiind conversația prin mesaje scrise în care persoana vătămată îi reproșa că nu are conturi ca el, că el este cel care urmărește pe toată lumea, la care reacția inculpatului a fost una violentă: ”Tu pizdă. Termină că te bat de te caci pe tine. Mă jur. Du-te dracului. M-ai adus în stare să fac glicemie.” Replica persoanei vătămate a fost tot de reproș la adresa inculpatului : ”La 23 de ani nu am o zi lucrată. Nu mai da vina pe mine pentru diabet. Eu ți-am zis mereu să nu mai iei bani, să te angajezi să îți vină un ban ca la tot omul și să ai un program”.

Din relațiile furnizate de autoritățile germane, se arată în continuare în cuprinsul rechizitoriului, rezultă că persoana vătămată ###### ##### ######## a fost prezentă în cluburi în următoarele perioade: în clubul FKK Feigenblatt din Worms în lunile septembrie 2016–11 zile-la datele de 2,3,6,9,10,12,15,16,17,19 și 20, octombrie 2016-3 zile–la datele de 14,15 și 17, noiembrie 2016–2 zile–la datele de 28 și 30, decembrie 2016–5 zile 5,7,10,14 și 15, precum și două zile în luna ianuarie 2017;  în clubul FKK Club Sharks din Darmstadt, în luna februarie 2017–8 zile, în martie 2017–6 zile,  în mai 2017–7 zile, în iunie 2017–4 zile, în luna august 2017–7 zile, în luna septembrie 2017–12 zile, în luna octombrie 2017-8 zile, în luna noiembrie 2017–6 zile, în luna ianuarie 2018-2 zile, în luna februarie 2018–4 zile, în martie 2018–11 zile, în luna aprilie 2018–2 zile, în mai 2018–4 zile, în iunie 2018–o zi, în luna iulie 2018–12 zile, în luna august 2018–10 zile, în luna septembrie 2018–12 zile, în luna octombrie 2017-o zi, în luna noiembrie 2018–8 zile, în luna decembrie 2018–5 zile, în luna februarie 2019–9 zile, în martie 2019–7 zile, în luna aprilie 2019 –5 zile, în mai 2019–9 zile, în luna iulie 2019–10 zile, în luna august 2019–5 zile, în luna septembrie 2019–7 zile, în luna octombrie 2019-7 zile, în luna decembrie 2019 o zi, în luna februarie 2020–3 zile, iar în martie 2020–4 zile.

Sumele de bani obținute din practicarea prostituției de către ###### ##### ######## erau predate de aceasta personal inculpatului sau prin alte persoane, dar la solicitarea inculpatului , persoana vătămată trimitea bani și prin serviciile de transfer rapid ori direct inculpatului ori altor persoane la indicația lui.

Astfel, se reţine, persoana vătămată ###### ##### ######## a efectuat următoarele transferuri de sume de bani în folosul lui ### ########: în data de 27.05.2017 a expediat numitului ### ######## suma de 500 de euro; în data de 27.11.2017 a expediat numitei #### ###### ##### suma de 1100 de euro; în data de 04.05.2018 a expediat numitei #### ###### ##### suma de 300 de euro; în data de 07.05.2018 a expediat numitei ##### ######## ##### suma de 1500 de euro; în data de 05.07.2018 a expediat numitului ### ######## suma de suma de 300 de euro; în data de 23.07.2018 a expediat numitei ######## ### ##### suma de 1050 de euro; în data de 26.11.2018 a expediat numitului ### ######## suma de 1063 de euro; în data de 24.05.2019 a expediat numitei ### ######## suma de 1700 de euro; în data de 01.08.2019 a expediat numitei ######### ###### suma de 1000 de euro; în data de 03.08.2019 a expediat numitului ### ######## suma de 1000 de euro.

Aceste transferuri sunt în sumă totală de 9.513 euro, din care direct pe numele lui ### ######## sumele totalizează 2863 de euro.

Deși persoana vătămată ###### ##### ######## a știut că inculpatul  mai are 2 copii cu martora #### ##### ####### și cu numita ######## ##### și că obținea sume de bani din practicarea prostituției de alte persoane a avut reprezentarea că doar ea este iubita cu adevărat a inculpatului , iar celelalte erau sau foste iubite, cu care inculpatul avusese vreo aventură, sau erau fete care îl ajutau să facă bani.

Persoana vătămată a susținut că din perioada septembrie 2016 – martie 2020, a practicat prostituția aproximativ un an de zile, zi la zi, timp în care a obținut în total 150.000 euro din această activitate, din care inculpatul a obținut 140.000 euro, ei revenindu-i doar 10.000 euro. 

Faptele descrise anterior, arată procurorul, se probează cu declarațiile persoanelor vătămate ######### #### #######,  ######### ###### și ###### ##### ########, declarațiile martorelor #### ##### ####### și ###### ######## ######, relațiile comunicate de autoritățile germane ca urmare a ordinului european de anchetă, privind prezența persoanei vătămate în cluburile FKK Feigenblatt, din Worms, Romerstrasse, nr. 2A și FKK Klub Sharks din ####-Rhom-strasse, nr. 76 din orașul german Darmstadt, procesele-verbale de redare a unor convorbiri telefonice, procesele-verbale de analiză a datelor obținute în baza perchezițiilor informatice, procesele-verbale de analiză a tranzacțiilor financiare, procesele-verbale de analiză a deplasărilor cu compania aeriană Wizzair. 

A patra victimă

Inculpatul A. Cristian a cunoscut-o pe  ######### ###### în anul 2016, când aceasta era elevă în clasa a XII-a la Grupul Școlar Sanitar din Bistrița, iar la scurt timp relația dintre ei a evoluat și au devenit iubiți. Fiind atrasă de inculpatul , persoana vătămată a călătorit cu acesta în străinătate, inclusiv în deplasările acestuia pentru comerțul cu autoturisme second hand.

Întrucât își dorea să aibă o mașină și un apartament și pentru a avea un viitor împreună cu inculpatul ### ########, persoana vătămată ######### ###### a acceptat să se deplaseze în Germania pentru a practica prostituția iar banii obținuți de ea în această modalitate să-i administreze inculpatul ### ########, care conform promisiunilor îi va cumpăra mașină și apartament. 

Persoana vătămată a practicat prostituția în clubul Sharks din Darmstadt, cu pseudonimul Melody, împreună cu persoana vătămată ###### ##### ########, obișnuind să rămână în club peste noapte, astfel cum proceda și persoana vătămată ###### ##### ########.

În condițiile prezentate anterior în capitolul I.3, cele două persoane vătămate se deplasau împreună, în multe situații cu avionul pe ruta Cluj Frankfurt și retur, iar uneori erau însoțite și de inculpat.

Persoana vătămată  ######### ###### îi preda personal sumele de bani obținute din prostituție sau le trimitea prin servicii de transfer rapid persoanelor indicate de acesta, după cum urmează: în data de 26.11.2018 a expediat numitului ###### ##### suma de 1063 de euro; în data de 14.02.2019 a expediat numitului  ###### ##### suma de 1153 de euro; în data de 02.04.2019 a expediat numitei ######## ##### ######### suma de 350 de euro; în data de 15.04.2019 a expediat numitei ###### ##### ######## suma de 2410 euro, rezultând un total de 4976 de euro. 

Autoritățile germane au comunicat prezența persoanei vătămate ######### ###### în clubul Sharks, din Darmstadt, după cum urmează: în luna august 2018–4 zile, în luna septembrie 2018–3 zile, în luna octombrie 2017-2 zile, în luna noiembrie 2018–9 zile, în luna decembrie 2018–4 zile, în luna februarie 2019–12 zile, în martie 2019–5 zile, în luna aprilie 2019–11 zile, în mai 2019–8 zile, în luna iulie 2019–8 zile, în luna august 2019–4 zile, în luna septembrie 2019–12 zile, în luna octombrie 2019-8 zile, în luna noiembrie 2019–2 zile, în luna februarie 2020–2 zile, iar în martie 2020–4 zile.

Inculpatul , se arată în rechizitoriu, realiza un control foarte riguros asupra persoanei vătămate  #########, astfel încât aceasta era determinată de inculpat să-i spună în permanență unde se află, ba chiar să-și facă o fotografie ca să vadă locația în care se afla. O asemenea împrejurare fiind relatată de prietena persoanei vătămate  ####### #####.

În declarația dată, aceeași martoră a susținut că persoana vătămată ######### ###### avea o încredere oarbă în inculpat, considerându-se unica iubită a acestuia deși era evident că inculpatul era afemeiat, întrucât chiar și ei îi făcuse apropouri (de genul celor de a avea relații intime cu el) dar l-a refuzat. Aceeași martoră a apreciat că inculpatul parcă îi spălase creierii și nu mai era în stare să vadă realitatea în ceea ce-l privește.

Controlul la care era supusă persoana vătămată #########, pe de o parte, dar și controlul pe care inculpatul îl exercita prin intermediul acesteia asupra persoanei vătămate ###### ##### ########, rezultă și din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice. Astfel din discuțiile inculpatului cu persoana vătămată######### ######, rezultă că la data de 12.03.2019, aceasta era nevoită să ceară voie să-și cumpere de pe avion o supă și un suc, că persoana vătămată trebuia să-i furnizeze inculpatului date despre activitatea persoanei vătămate ###### ##### ########: ”Dacă o vezi că fumează” ”Să îmi zici”, la care persoana vătămată a răspuns ”OK. Îți zic”, iar inculpatul i-a mai spus persoanei vătămate ”M-am săturat de toate figurile ei”–cu referire la ###### ##### ########. La data de 12.02.2020, persoana vătămată i-a comunicat inculpatului că are doar un client, iar acesta i-a atras atenția în mod repetat să nu-l mintă, iar la data de 14.02.2020, i-a comunicat inculpatului că nu mai vrea să mai vină, la care inculpatul i-a trimis amenințări și injurii. La data de 16.02.2020, după amenințările din data de 14.02.2020, persoana vătămată i-a comunicat inculpatului că ar fi avut un client însă nu a făcut nimic cu el, iar inculpatul ### ######## i-a cerut o ”poză”, pentru a avea controlul persoanei vătămate.

La data de 14.01.2020, persoana vătămată ######### ###### i-a trimis inculpatului un mesaj prin care îi reproșa că a indus-o și menținut-o în eroare cu privire la relația de iubire pe care i-o poartă, întrucât își continuă relația cu ”aia de la #####” și că din cauza reproșurilor pe care i le face știe că o va bate.

La data de 16.03.2020, inculpatul A. Cristian nemulțumit că persoanele vătămate nu-i răspundeau o întreabă pe persoana vătămată ######### ###### dacă un angajat al clubului  FKK, le-a pus și pe ele să-i facă sex oral cu el, așa cum procedase cu pe #### (cu referire la persoana vătămată ####### ####### ####).

Persoana vătămată a susținut că inculpatul i-a cumpărat un autoturism marca Opel cu suma de 4.000 de euro, dar datorită unor defecțiuni a fost nevoită să mai plătească suma de 3000 euro pentru reparația, după care a vândut prin intermediul inculpatului autoturismul cu suma cu care-l cumpărase, suma de bani încasată pe autoturism a rămas tot la inculpat pentru plata unor datorii.

Despre sumele de bani trimise lui ###### #####, persoana vătămată a susținut că știa că acesta lucra la finisajele locuinței inculpatului.

Persoana vătămată ######### ###### a apreciat că pe perioada în care a practicat prostituția din luna august 2018 și până în luna martie 2020, a obținut suma totală de 100.000 euro, care i-a revenit inculpatului.

Faptele descrise anterior, se arată în rechizitoriu, se probează cu declarațiile persoanelor vătămate ######### ###### și ###### ##### ########, declarațiile martorelor #### ##### ####### și ###### ######## ######, relațiile comunicate de autoritățile germane ca urmare a ordinului european de anchetă, privind prezența persoanei vătămate în clubul FKK Klub Sharks din ####-Rhom-strasse, nr. 76 din orașul german Darmstadt, procesele-verbale de redare a unor convorbiri telefonice, procesele-verbale de analiză a datelor obținute în baza perchezițiilor informatice, procesele-verbale de analiză a tranzacțiilor financiare, procesele-verbale de analiză a deplasărilor cu compania aeriană Wizzair. 

Sursa : Hotarâre nr. 13/2022 din 11.03.2022, cod RJ 59227e783 (https://rejust.ro/juris/59227e783)

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns