Judecătoria Turda o condamnase, la sfârșitul anului 2020, pe V.D.M, plutonier major în cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, la o pedeapsă de un an și patru luni de închisoare pentru tâlhărie, dispunându-se suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Curtea de Apel Cluj a salvat-o de la condamnare, la sfârșitul lunii martie 2021, prin schimbarea încadrării juridice a faptei de tâlhărie în infracțiunile de lovire și alte violențe și furt, infracțiuni pentru care au fost retrase plângerile prealabile, instanța constatând încetarea procesului penal.
Ce s-a reținut în rechizitoriu:
,,Prin rechizitoriul nr. 2169/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda au fost trimiși în judecată inculpata V.D.M pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. și ped. de art. 233 C.pen. și inculpata P.M pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, prev. și ped. de art.193 alin.l C.pen., și violare de domiciliu, prev. și ped. de art.224 alin.l C.pen., cu aplicarea art.38 alin.l C.pen.
În actul de sesizare s-a reținut, că inculpata V.D.M , în data de 21.03.2017, în jurul orei 12:00, în timp ce se afla în interiorul locuinței închiriate de către persoana vătămată A.A.-T., locuință situată în mun.Turda, jud.Cluj, pe fondul unor neînțelegeri referitoare la sume de bani neachitate de către aceasta din urmă, a exercitat mai multe acte de agresiune față de persoana vătămată (a îmbrâncit-o, a tras-o de haine) și a încercat în două rânduri să-i smulgă din mână cheile de la locuința, după care i-a smuls din mână persoanei vătămate telefonul mobil marca Samsung Galaxy A 3 pe care și l-a însușit iar apoi, după ce a exercitat din nou acțiuni agresive fizice asupra persoanei vătămate, inclusiv prin aplicarea de lovituri, a reușit și i-a smuls din mână persoanei vătămate cheile de la locuința închiriată, precum și cheile de la locul de muncă pe care și le-a însușit, cauzând un prejudiciu în valoare de 900 lei (recuperat).
Inculpata P.M. în data de 21.03.2017, în jurul orei 12:00, a pătruns fără drept în interiorul locuinței închiriate de către persoana vătămată A. .-Ș.-.T, locuință situată în mun.Turda, jud.Cluj, timp în care asupra persoanei vătămate exercita acțiuni de agresiune fizică inculpata V.D.M (fiica inculpatei P.M.) și i-a aplicat o lovitură cu pumnul persoanei vătămate A.A.-Ș.-. în zona intimă.”
Ce a reținut Judecătoria Turda:
Conform art. 233 din Codul penal constituie tâlhărie furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe și amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea.
Obiectul material al infracțiunii de tâlhărie îl constituie un bun sustras prin acte de constrângere, iar pe plan subiectiv inculpatul urmărește să intre în posesia acestui bun cu scopul de a dispune pe el pe nedrept. În speța de față este incontestabil faptul că inculpata a intrat în posesia bunurilor sustrase prin deposedarea persoanei vătămate prin acte de violență și prin imobilizarea acesteia. În ceea ce privește scopul luării cheilor deținute de persoana vătămată, din probele administrate în cursul cercetării judecătorești rezultă că inculpata a urmărit să rezolve un litigiu civil, în afara cadrului legal, adică să își facă dreptate de una singură. Însușirea cheilor s-a făcut în scopul de a determina persoana vătămată să părăsească locuința pe care în mod legal o închiriase, inculpata fiind nemulțumită de faptul că persoana nu s-a supus doleanței sale de a achita o anumită de bani, reprezentând anumite cheltuielile legate de reparații (tv cablu și instalația electrică).
Inculpata V.D.M a declarat în cursul urmăriri penale că întrucât persoana vătămată nu a achitat banii i-a cerut să elibereze spațiul și să predea cheile. În același sens a declarat în cursul urmăririi penale și inculpata P.M., respectiv persoana vătămată să elibereze spațiul.
În condițiile în care inculpatele i-au solicitat persoanei vătămate să părăsească spațiul, fiind nemulțumite de modul cum aceasta din urmă înțelegea să își execute obligațiile ce îi reveneau în calitate de chiriaș, i-au solicitat să predea cheile, deși nu erau în măsură să pretindă acest lucru, persoana vătămată locuind în locuința închiriată în temeiul un contract de încheiere încheiat în mod legal, intrarea în locuința închiriată, urmată de îmbrânceli, lovituri, încercările de a smulge cheile din mâna persoanei vătămate, imobilizarea acesteia, permit tragerea concluziei că smulgerea cheilor s-a făcut în scopul însușirii.
Însușirea pe nedrept există și în situația în care bunul este reținut pe nedrept de inculpată în scopul de a determina persoana vătămată să se conforme dolențelor sale, în afara cadrului legal. Ori în speța de față inculpatele i-au solicitat să părăsească spațiul pe care îl închiriase în mod legal, să le predea cheile și în aceste împrejurări au fost sustrase pentru a determina persoana vătămată să se conformeze doleanțelor lor.
Prin conduita mai sus analizată, inculpata nu a făcut altceva decât să își însușească, în sensul legii penale cheile, prin violență și imobilizare.
Din coroborarea tuturor probelor mai sus amintite rezultă în mod cert și fără nici un dubiu că inculpata V.D.M se face vinovată de sustragerea cheilor prin violență, imobilizare în scopul însușirii lor, fapta fiind săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege și nu există nici o cauză justificativă sau de neimputabilitate care să înlăture caracterul penal al faptei.”
Apelul:
,,Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpata V.D.M , care a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței instanței de fond și achitarea inculpatei pe oricare dintre prevederile art. 16 C.pr.pen., iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice și încetarea procesului, având în vedere declarația persoanei vătămate, motivat pe următoarele considerente:
Inculpata critică hotărârea atacată pentru netemeinicie.
Infracțiunea de tâlhărie, aceasta este o infracțiune complexă: Obiectul juridic complex este specific infracțiunilor complexe formate dintr-un obiect juridic principal (relația socială principală căreia i se aduce atingere) și dintr-un obiect juridic adiacent, secundar (relația socială secundară căreia i se aduce atingere prin fapta infracțională). De ex.: infracțiunea de tâlhărie, are un obiect juridic complex; pe de o parte, obiectul juridic principal format din relațiile sociale privitoare la apărarea avutului privat sau public, mai precis relațiile de detenție, de posesie, și, pe de altă parte, un obiect juridic adiacent, secundar, format din relațiile sociale privind ocrotirea persoanei cu viața, integritatea corporală, sănătatea, libertatea sa.
Astfel fiind o infracțiune complexă, trebuie să existe o legătură de cauzalitate între obiectul juridic principal și cel secundar, în cazul în care acesta nu există, nu discutăm despre o infracțiune de tâlhărie ci despre două infracțiuni concurente de furt și respectiv loviri sau alte violențe sau vătămare corporală raportat la urmarea produsă.
(…) se solicită, în temeiul art. 421 alin. 1, lit. a) C. Proc pen. admiterea apelului și desființarea sentinței primei instanțe și pronunțarea unei noi hotărâri procedând potrivit regulilor referitoare la soluționarea acțiunii penale și a acțiunii civile la judecata în fond.
Și astfel, în principal, pronunțarea unei achitări în temeiul art. 396, alin. 5 C. proc pen. raportat la art. 16, alin. 2, lit. a)
Așa cum s-a arătat în cele susținute mai sus, din probatoriul administrat nu rezultă faptul că inculpata ar fi comis infracțiunea de tâlhărie sens în care soluția legală și temeinică ar fi achitarea, având ca temei faptul că fapta nu există.
În subsidiar, în măsura în care instanța de apel va considera că actele materiale respectiv furtul și violența, au fost dovedite, solicit schimbarea încadrării juridice.
Acest aspect inculpata îl invocă și îl susține, având în vedere faptul că între pretinsul furt și pretinsele violențe, nu există legătură de cauzalitate. În cazul în care ar trebui reținute actele materiale pretins a fi săvârșite, acestea ar trebui reținute nu sub forma unei singure infracțiuni complexe de tâlhărie, ci a unui concurs de infracțiuni între furt, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 C.pen și loviri sau alte violențe, faptă prevăzută și pedepsită de art. 193 C. pen.
În această ipoteză, având în vedere faptul că la dosarul cauzei a fost depusă o declarație de împăcare din partea persoanei vătămate, soluția legală și temeinică ar fi cea prevăzută de art. 396, alin. 6, C.proc.pen. respectiv încetarea procesului penal raportat la art. 16, alin. 1, lit. g) întrucât între părți a intervenit împăcarea.
Ce a reținut și dispus Curtea de Apel Cluj:
Potrivit art.233 Cod penal, tâlhăria constituie fapta persoanei, care, pentru săvârșirea acțiunii de furt sau pentru păstrarea bunurilor furate ori pentru înlăturarea urmelor furtului sau înlăturarea pericolului de a fi prinsă, recurge la violențe , amenințări ori pune victima în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra. După cum rezultă, este o infracțiune complexă care absoarbe infracțiunea de furt, pe de o parte, și infracțiunea de amenințare, loviri sau alte violențe, pe de altă parte. Furtul constituie acțiunea principală, de bază, în structura faptei de tâlhărie, în timp ce folosirea de violență ori amenințare sau alte forme de constrângere constituie acțiunea adiacentă. Între cele două acțiuni există o strânsă legătură, violența contra persoanei este infracțiunea mijloc, iar furtul este infracțiunea scop. Datorită acestei legături obiective și a unității de rezoluție infracțională, tâlhăria este o unitate legală de infracțiune prevăzută de codul penal.
În acest sens, Curtea reține că din declarația persoanei vătămate, din faza de urmărire penală, fila 38, rezultă că în dimineața zilei de 21.03.2017 persoana vătămată A.A.-Ș.T. a fost anunțată telefonic de către inculpata V.D.M , fiica inculpatei P.M., ca în cursul aceleiași zile, până la ora 12:00, să achite într-un cont bancar suma de 110 lei reprezentând cheltuieli legate de unele reparații efectuate la locuința unde stă cu chirie (instalația electrică și TV cablu), în caz contrar o va scoate afară din casă. În jurul orei 11:40 persoana vătămată A.A.-Ș.T a discutat telefonic, cu inculpata V.D.M , iar aceasta i-a spus, din nou, persoanei vătămate să își ia lucrurile și să părăsească locuința închiriată. Aceste aspecte se coroborează și cu declarația inculpatei din faza de urmărire penală care declară că în data de 21.03.2017, în jurul orei 08.00, am contactat-o telefonic pe numita I. care locuiește cu chirie într-un spațiu ce aparține mamei mele din Turda, i-am transmis telefonic că până în aceeași zi în jurul orei 12.00 să achite în contul mamei mele o sumă de bani, reprezentând cheltuieli legate de utilități și distrugeri, deoarece mama mea nu mai este de acord ca ea să mai locuiască în acel spațiu. Prin urmare, raportat la faptul că în cazul infracțiunii de tâlhărie, rezoluția infracțională pentru furt trebuie să fie anterioară, sau cel mult concomitentă cu violențele sau amenințările și să existe o unitate de rezoluție infracțională, din declarațiile părții vătămate și a inculpatei rezultă în mod clar că inculpata, încă de la începutul acelei zile a decis că o va scoate afară din casă pe partea vătămată, astfel, că în momentul în care s-au întâlnit, aceasta, a exercitat acte de violențe asupra părții vătămate, iar când a constatat că nu reușeste să o facă să părăsească casa folosind violența a decis să-i fure cheile pentru a nu-i mai permite să intre, rezoluția infracțională pentru furt a intervenit ulterior exercitării actelor de violențe, aspect care nu este specific infracțiunii de tâlhărie. Prin urmare, sustragerea cheilor de la partea vătămată constituie infracțiunea de furt (cheile au fost găsite asupra inculpatei conform procesului verbal de control corporal de la fila 82, dos.u.p), iar violențele exercitate de către inculpată asupra părții vătămate întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau alte violențe. În acest sens va fi schimbată încadrarea juridică la solicitarea apărării. Raportat la aceste aspecte, Curtea are în vedere și declarația pe proprie răspundere a persoanei vătămate (fila 21 dos.inst.) prin care aceasta își retrage plângerea prealabilă și este de acord cu împăcarea, instituții aplicabile în cazul celor două infracțiuni.
Prin urmare, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală vom admite apelul declarat de către inculpata V.D.M împotriva sentinței penale nr. 480 din 23 decembrie 2020 pronunțată de Judecătoria Turda, pe care o vom desființa în întregime și, rejudecând:
În baza art. 386 al. 1 din C.p.p. vom dispune schimbarea încadrării juridice dată faptei pentru care a fost trimisă în judecată inculpata V.D.M din infacțiunea de tâlhărie prev. de art. 233 Codul penal în infracțiunile de lovire și alte violențe prev. de art. 193 al. 1 din C.pen. și furt prev. de art. 228 alin. 1 și 2 din C.pen., cu aplicarea art. 38 al. 1 din C.pen.
În baza art. 396 al. 6 rap. la art. 16 al. 1 lit. g din C.p.p., art.193 al. 3 și art. 231 al. 2 din C.pen., vom dispune încetarea procesului față de inculpata V.D.M pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire și alte violențe prev. de art. 193 al. 1 din C.pen. și furt prev. de art. 228 al. 1 și 2 din C.pen.”
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


