CSM a emis un comunicat in replică la cel emis de Ministerul Justiției după intalnirea privitoare la sistemul informatic din Justiție:
“În data de 17 septembrie 2024, Consiliul Superior al Magistraturii a dat curs unei invitații a Ministerului Justiţiei de participare la o întâlnire în vederea discutării problemelor grave de constituţionalitate, reliefate de Consiliu, din perspectiva intenției de centralizare a infrastructurii IT a instanţelor la nivelul ministerului.
Luând act de conţinutul comunicatului de presă emis de minister cu privire la discuțiile care au avut loc în cadrul respectivei întâlniri, se impun a fi făcute următoarele precizări:
Consiliul Superior al Magistraturii ia act cu surprindere de poziția exprimată de Ministerul Justiţiei, care a prezentat public un conținut al discuțiilor ce comportă nuanțări semnificative, mai ales că minuta întâlnirii nu a fost semnată şi nici agreată, înainte de comunicarea publică a ministerului, şi nici nu poate fi semnată în forma comunicată de acesta.
Astfel, ceea ce s-a agreat în cadrul discuțiilor respective, la nivel de principiu, a fost faptul că sistemul preconizat a fi dezvoltat nu poate rămâne să fie gestionat în cadrul puterii executive, ci trebuie transferat la autoritatea judecătorească, una dintre variante putând implica şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Soluţia tehnică prezentată de minister în comunicatul de presă, de cedare a unuia dintre conturile de administrare a domeniului just.ro către Înalta Curte de Casație și Justiție, reprezintă unul dintre mai multe scenarii de lucru prezentate şi nu putea fi agreată pe loc, întrucât necesită o analiză tehnică aprofundată a consecințelor unui astfel de demers.
De asemenea, s-a evidențiat faptul că problema este mai amplă, nu priveşte doar situaţia punctuală a serverelor Ecris, ci priveşte şi aspecte legate de Dosarul Electronic Naţional, de ideea înrolării calculatoarelor într-o reţea creată în cadrul Ministerului Justiţiei, de situaţia juridică a specialiştilor IT din instanţe, precum şi de necesitatea transferului guvernanţei în materie de IT la autoritatea judecătorească.
În fine, s-a agreat continuarea discuțiilor la nivel tehnic, în cadrul unui grup de lucru, precum şi transmiterea către minister a poziției scrise a Consiliului, conţinând o analiză legislativă şi tehnică în care să fie reliefate soluţiile propuse.
Consiliul salută întâlnirea partenerilor instituționali și, totodată, reamintește că există un parteneriat MJ-CSM-PICCJ exclusiv în proiectul ECRIS V, soluție care se află încă în stadiu de dezvoltare, însă ceea ce necesita atenția imediată din perspectiva principiilor constituţionale ale independenţei justiţiei şi al separaţiei puterilor în stat era situaţia înrolării calculatoarelor şi serverelor Ecris IV într-un domeniul administrat de minister.
De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii remarcă recunoaşterea implicită din partea Ministerului Justiţiei a problemei reliefate prin Hotărârea Secției pentru Judecători nr. 1519/2024, respectiv existența unor grave vulnerabilități constituționale, cu risc de afectare a independenţei justiţiei şi a separaţiei puterilor în stat, în condiţiile gestionării sistemului informatic al instanţelor de la nivelul puterii executive.
Consiliul Superior al Magistraturii rămâne în continuare deschis cooperării instituționale, însă întotdeauna în limitele loialității, şi va continua să semnaleze corect şi ferm toate aspectele care pot constitui vulnerabilități la adresa independenţei justiţiei, în vederea remedierii lor în cadrul statului de drept, a transmis Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.