Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa (ABAST) a reluat concursul pentru postul de șef serviciu la Inspecția Bazinală a Apelor, așa cum a decis definitiv Curtea de Apel Cluj, care i-a dat dreptate angajatei Florina Rus.
Practic, Curte de Apel a menținut sentința Tribunalului Cluj, prin care s-a dispus ”reluarea concursului demarat potrivit deciziei nr. 73/18.03.2020 si anume de la etapa interviului” și obligarea pârâților directorul ABAST și ABAST in solidar să platească reclamantei suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale.
Instanța a reținut următoarele:
”Reclamanta Rus Florina Ioana deținea din data de 03.11.2014 , potrivit Deciziei nr. 249 funcția de șef serviciu interimar la Inspecția Bazinală a Apelor , loc devenit vacant la acea dată „până la organizarea concursului” pentru acest post, f. 12 vol.I
Din probatoriul existent la dosar rezultă că în perioada 2014-2020 nu s-a organizat concurs în vederea ocupării acestei funcții.
La data de 27.02.2020, se emite un referat de către director Ioana Diaconescu privind solicitarea la ANAR a demarării procedurilor de scoatere la concurs a postului de șef serviciu la IBA , f. 149, vol.I. În acest sens s-a emis, la aceeași dată, adresa nr. 2427/27.02.2020, f. 150 vol.I prin care, deși se face referire la adresa MMAP 4825/CA /14.11.2019 prin care se restricționează inițierea oricărei proceduri de ocupare a funcțiilor publice sau contractuale prin concurs sau transfer, se solicită aprobarea demarării procedurilor de scoatere la concurs a postului vacant ( post vacant de șase ani, după cum am precizat mai sus).
Prin adresa 3655/18.03.3030 AN Apele Române comunică faptul că existând acordul Ministerului mediului, Apelor și Pădurilor, se aprobă demararea procedurilor de scoatere la concurs a postului vacant , cu respectarea prevederilor legale, a CCM 2019-2021 și încadrarea în BVC ul Administrația Bazinală de Apă Someș Tisa
În aceeași zi, 18.03.2020, se stabilesc prin adresa 3675/18.03.2020 condițiile de participare la concurs pentru candidați – f. 151, din perspectiva studiilor necesare, a vechimii în specialitatea studiilor de 6 ani, respectiv cunoștințe operare PC.
Din fișa postului, f. 154 vol.I, rezultă că studiile necesare erau cele universitare, calificare în geografie – hidrologie, cu o experiență în specialitatea postului de minim 5 ani.
La aceeași dată, 18.03.2020 se emite informarea către Sindicatul Liber Apele Române Someș – sediu ABAST, f De asemenea se emite Decizia nr 73 /18.03.2020 prin care se aprobă demararea procedurii de scoatere la concurs a postului vacant de șef serviciu din cadrul serviciului Inspecția Bazinală a Apelor -sediu ABA Somes Tisa, f. 160 verso, vol.I, iar la data de 19.03.2020 s-a emis Decizia nr. 77 de numire a comisiei de concurs.
Tot în data de 18.03.2020 s-a emis decizia nr. 74, f. 12 verso, prin care reclamanta a fost eliberată din funcția de șef serviciu , având în vedere demararea procedurilor de organizare a concursului pentru ocuparea postului vacant. Concomitent, se emite decizia nr. 75, f. 53 vol.I prin care se deleagă domnului Avram Valentin serviciul Inspecția bazinală a Apelor, până la ocuparea prin concurs a postului de șef serviciu , dar nu mai mult de 90 de zile, cu posibilitatea de prelungire.
Astfel cum rezultă prin corespondența email depusă la dosar, f 55, la data de 18.03.2020 reclamanta nu avea cunoștință despre scoaterea la concurs a postului pe care îl ocupa, iar potrivit deciziei ABA, la acel moment reclamanta își desfășura activitatea la domiciliu.
În data de 20 martie 2020 se publică atât în MOF , cât și în ziarul Monitorul de Cluj anunț cu privire la concursul ce urma a fi organizat, datele când se vor susține probele, condițiile pentru participare la concurs. F 166-168 vol.I.
Tot la data de 20.03.2020 s-a publicat anunțul nr. 3750/20.03.2020 și pe siteul AN Apele Române inclusiv bibliografia și tematica de concurs, f. 174-175
Prin urmare, de la data de 20.03.2020 se cunoșteau aceste elemente, cu privire la condițțile specifice postului, bibliografia, calendarul concursului.
În condițiile în care data limită de depunere a dosarelor de participare la concurs era 6 aprilie 2020, ora 12,00, rezultă că orice persoană interesată, respectiv care se considera vătămată în vreun fel ( în sensul că ar fi dorit să participe la acest concurs) trebuia să formuleze o sesizare cu privire la nelegalitatea acestei etape a concursului înainte de data de 06.04.2020.
Nu în ultimul rând prezintă relevanță în tot acest context factual coroborarea dintre perioada de când acest post era vacant – 6 ani, și organizarea concursului în condițiile în care din 15 martie 2020 pentru o perioadă de 2 luni în România fusese decretată stare de urgență datorită pandemiei de COVID 19.
Calendarul concursului potrivit anunțului 3750/20.03.2020, f. 14 prevedea data limită de depunere a dosarelor – 06.04.2020, 13 aprilie – proba scrisă, 15 aprilie, proba interviu. – f 14, 16.04. afișarea rezultatelor finale.
Reclamanta, alături de alte două persoane și-a depus dosarul și a participat la concursul organizat de Administratia Bazinală de Apă Someș-Tisa pentru ocuparea acestui post vacant corespunzător unei funcții contractuale de conducere de Șef serviciu în cadrul serviciului Inspecția Bazinală a Apelor Sediu A.B.A. Someș-Tisa – P____ D____, al cărui dosar a fost respins pentru că nu a avut vechimea în specialitatea studiilor necesare și Stremtan N. Philip, al cărui dosar a fost admis (proces verbal 4370/06.04.2020, f. 177-179 vol.I).
La susținerea probei scrise s-a prezentat doar reclamanta, fiind singura declarată admisă având o medie de 95 de puncte.
La data de 14.04.2020, deci, după încheierea etapei depunerii dosarelor, după desfășurarea primei probe, domnul Avram Valentin care fusese delegat astfel cum am arătat anterior, în funcția pe care o deținuse reclamanta, care nu a participat la acest concurs, a formulat contestație, în baza HG 286/2011 f. 56 vol.I și a solicitat suspendarea/anularea concursului.
Prin contestație s-a învederat faptul că nu s-ar fi respectat termenul de 30 de zile lucrătoare de la data afișării anunțului înainte de data desfășurării concursului, a contestat inclusiv punctajul obținut de către reclamantă, invocând faptul că nu a fost acordat potrivit baremului.
S-a mai invocat în contestație faptul că s-au solicitat propuneri cu privire organizarea concursului către serviciul IB în perioada în care reclamanta ocupa funcția de șef al acestui serviciu, că nu s-au respectat dispoz. din CCM care se refereau la o vechime de 6 ani, din care 4 ani în domeniul gsopodăririi apelor, respectiv că nu s-a respectat Regulamentul privind norme tehnice privind organizarea și desfășurarea activității de inspecție și control, unde se prevede că la nivel ANAR și ABA compartimentele trebuie să fie conduse de o persoană cu studii tehnice.
Nu în cele din urmă reținem că în finalul contestației, domnul Avram Valentin a precizat că „ în situația în care prezenta contestație nu va fi soluționată cu celeritate în sensul celor solicitate de mine îmi rezerv dreptul ca în condițiile legii, să mă adresez instanțelor judecătorești competente pentru respectarea drepturilor pretinse în civil, iar în penal, față de aspectele de încălcare a legii.”
Comisia de soluționare a contestațiilor s-a întrunit în aceeași zi și invocând faptul că este necesară o analiză aprofundată a elementelor menționate în contestație, a emis Decizia nr. 98/14.04.2020, f 17, vol.I prin care a suspendat concursul în cauză, până la data de 23.04.2020, în temeiul art. 37 alin. I din Regulamentul-Cadru nr. 286 din 23 martie 2011 privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.
Impotriva acestei decizii, respectiv față de procesul verbal de soluționare a contestației nr. 4793/14.04.2020, f 58 vol.I, reclamanta a formulat contestație, f 18 vol.I, la care a primit un răspuns negativ din partea instituției., f 20-22.
Reclamanta solicită prin cererea de chemare în judecată anularea acestei decizii , cu consecința reluării concursului inițial.
Ulterior, prin Anunțul nr. 4854/15.04.2020, f. 15 vol.II s-a publicat continuarea probei de concurs pentru ocuparea postului de Șef serviciu la Inspecția Bazinală a Apelor și modificarea calendarului de desfășurare a concursului, urmând ca în 23.04.2020 să se afișeze rezultatele privind contestația la rezultatele probei scrise și în 24.04.2020 să aibă loc proba interviului.
Prin deciziile nr. 96/14.04.2020, f. 9 vol.II respectiv nr. 95/14.04.2020 se modifică componențșa comisiei de soluționare contestații, respectiv componența comisiei de examinare.
La data de 23.04.2020 comisia pentru soluționarea contestațiilor s-a întrunit în vederea soluționării acesteia, iar potrivit procesului verbal încheiat la acea dată, f. 62 vol.I Comisia de solutionare a contestației a admis contestația nr. 4721/14.04.2020 cu consecința reluării concursului cu parcurgerea tuturor etapelor. În acest sens s-a emis decizia nr.107 din 23.04.2020 de suspendare a concursului, reluarea procedurii de organizare și desfășurare a concursului. Cu aceeași dată, își înceta valabilitatea decizia nr. 98/14.04.2020. – f. 66 vol.I.
La data de 06.05.2020 s-a publicat anunțul nr. 5390, privind organizarea celui de-al doilea concurs, f.67. vol.I.
Prin completarea de acțiune din data de 03.11.2020, f. 115 s-a solicitat anularea deciziei nr. 107/23.04.2020 , respectiv constatarea nelegalității operațiunilor administrative – procesle verbale 4793/14.04.2020, procesul verbal nr. 5030 din 23.04.2020, respectiv a anunțurilor 4804/14.04.2020 și 5032/23.04.2020 prin care s-au publicat deciziile nr. 98/14.04.2020 și 107/23.04.2020.
La data de 21.05.2020 reclamanta a formulat cerere de comunicare a actului prin care s-a suspendat concursul , respectiv revocarea acestor acte, cu consecința reluării concursului cu proba interviului și anularea celui de -al doilea concurs pentru același post, astfel cum rezultă din anunțul 5390/06.05.2020., f. 124 vol.I
I s-a răspuns prin adresa nr. 5934/04.06.2020, f. 128.
În motivarea plângerilor prealabile, reclamanta a arătat că nu are nicio culpă și că acel concurs s-a organizat și desfășurat conform procedurilor legale și având în vedere că toate cererile sale au fost soluționate negativ, a formulat prezenta cerere de chemare în judecată.
Reclamanta susține că Decizia de suspendare a concursului pe perioadă nedeterminată și mai apoi, procedura demarării unui nou concurs pentru același post, s-au emis cu încălcarea prevederilor legale, întrucât acesta a fost organizat cu respectarea prevederilor legale, și chiar dacă ar fi existat unele deficiențe, acestea nu îi sunt imputabile, reclamanta neavând nicio culpă.
Toate prevederile legale privind organizarea si desfășurarea concursului au fost respectate, motiv pentru care acesta ar fi trebuit să se desfășoare în continuare, (potrivit art. 37 alin. (4) din HG nr. 286/2011) și nu să se suspende pentru o perioadă nedeterminată sau să se publice un nou concurs pentru același post.
La rândul său, pârâții arată că actele au fost emise legal, în baza art 37 alin. 1 din HG 286/2011, și că deoarece s-au constatat nereguli cu privire la primul concurs, acesta nu putea continua,prin urmare se impune organizarea unui nou concurs.
Noul concurs este la rândul său suspendat, în baza deciziei 158/21.05.2020.
Art. 27 alin. 3 din L 55/2020 prevede
(3) Până la încetarea stării de alertă, în instituțiile și autoritățile publice se suspendă orice tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcțiilor vacante și temporar vacante, cu excepția celor prevăzute la alin. (1) și (2), a posturilor și funcțiilor vacante din cadrul Ministerului Sănătății și unităților aflate în subordinea și coordonarea acestuia, a posturilor și funcțiilor vacante din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și caselor de asigurări de sănătate, a posturilor și funcțiilor vacante din unitățile sanitare publice aparținând ministerelor și instituțiilor cu rețele sanitare proprii, astfel cum sunt prevăzute la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a posturilor didactice, didactice auxiliare, nedidactice și de conducere din cadrul unităților de învățământ preuniversitar, a posturilor de conducere, de îndrumare și de control din cadrul inspectoratelor școlare, precum și a posturilor și funcțiilor vacante din cadrul instituțiilor de învățământ superior, institutelor de cercetare, Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), Academiei Române, academiilor de ramură și a funcțiilor din cadrul Direcției generale pentru implementarea proiectului “România Educată” din cadrul Ministerului Educației.
Legea 55/2020 a fost emisă la data de 15 mai 2020 ( data încetării stării de urgență).
În primul rând trebuie stabilită legalitatea primei decizii de suspendare a concursului, ca urmare a contestației înregistrate sub nr. 4721/14.04.2020.
Concursul a fost organizat în baza HG 286/2011, în vigoare la data de 20.03.2020 ( data publicării anunțului privind organizarea concursului).
Reclamanta invocă nelegalitatea constând în faptul că această contestație a fost formulată de către o persoană care nu a participat la acel concurs.
Din perspectiva posibilității legale de a formula o contestație, potrivit Art. 31 – După afișarea rezultatelor obținute la selecția dosarelor, proba scrisă și/sau proba practică și interviu, după caz, candidații nemulțumiți pot depune contestație în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afișării rezultatului selecției dosarelor, respectiv de la data afișării rezultatului probei scrise și/sau a probei practice și a interviului, sub sancțiunea decăderii din acest drept.
Prin urmare este evident că doar persoanele care și-au depus dosare, respectiv au susținut proba scrisă/practică sau interviu au dreptul de a contesta aspecte legate de fiecare etapă în parte a concursului, și că sub nicio formă o persoană care nu a participat la concurs, precum domnul Avram Valentin, nu avea dreptul de a contesta în vreun fel notarea oricărui candidat, din această perspectivă, nu era necesar a se efecta o “analiză amănunțită” care să justifice suspendarea concursului.
Apoi, persoana care a formulat contestația a formulat încă 4 motive de nelegalitate a concursului, solicitând în mod expres admiterea acestora, cu celeritate, în mod contrar se va adresa organelor penale/ instanțelor de judecată.
În ceea ce privește suspendarea concuruslui, prevederile legale sunt:
Art. 37 – (1) În cazul în care, de la data anunțării concursului și până la afișarea rezultatelor finale ale acestuia, conducătorul autorității ori instituției publice în al cărei stat de funcții se găsește postul pentru care se organizează concursul este sesizat cu privire la nerespectarea prevederilor legale privind organizarea și desfășurarea concursului, se va proceda la verificarea celor sesizate cu celeritate. În cazul în care se constată că nu au fost respectate prevederile legale sau când aspectele sesizate nu pot fi cercetate cu încadrarea în termenele procedurale prevăzute de lege, desfășurarea concursului va fi suspendată.
(2) Suspendarea se dispune de către conducătorul autorității ori instituției publice, după o verificare prealabilă, în regim de urgență, a situației în fapt sesizate, dacă se constată existența unor deficiențe în respectarea prevederilor legale.
(3) Sesizarea poate fi făcută de către membrii comisiei de concurs ori ai comisiei de soluționare a contestațiilor, de către oricare dintre candidați sau de către orice persoană interesată.
(4) În situația în care, în urma verificării realizate potrivit alin. (1), se constată că sunt respectate prevederile legale privind organizarea și desfășurarea concursului, acesta se desfășoară în continuare.
Art. 38 – (1) În cazul în care, din motive obiective, nu se pot respecta data și ora desfășurării concursului:
a) concursul se amână pentru o perioadă de maximum 15 zile lucrătoare;
b) se reia procedura de organizare și desfășurare a acestuia dacă amânarea nu poate fi dispusă conform lit. a).
(2) În situația constatării necesității amânării concursului, autoritatea sau instituția publică organizatoare a concursului are obligația:
a) anunțării, prin aceleași mijloace de informare, a modificărilor intervenite în desfășurarea concursului;
b) informării candidaților ale căror dosare au fost înregistrate, dacă este cazul, prin orice mijloc de informare care poate fi dovedit.
Astfel, sesizarea formulată de către domnul Avram Valentin a fost depusă în intervalul prevăzut de art 37, nefiind încă afișate rezultatele finale ale concursului.
Având în vedere și dispozițiile art 37, alin.3 din HG HG 286/2011 se poate aprecia că persoana care a făcut sesizarea este persoană interesată, astfel cum prevede teza finală, cât timp textul de lege nu face referire la un interes legitim, ci doar să existe un interes, nu se poate nega interesul domnului Avram Valentin, care deținea temporar funcția de șef serviciu ( funcție deținută anterior de către reclamantă) de a contesta acest concurs, fie în mod justificat, în vederea respectării prevederilor legale, fie în mod mai puțin justificat, urmărindu-și eventual propriul său interes de a deține funcția un timp mai îndelungat, având în vedere faptul că numirea sa era temporară, până la momentul ocupării locului prin concurs. Or, câtă vreme legea nu distinge, rezultă că nu prezintă relevanță din perspectiva admisibilității cererii formulate de către Avram Valentin cu privire la nelegalitatea concursului motivele pe care acesta le-a avut la momentul la care a formulat respectiva cerere.
De asemenea, având în vedere art 37 teza finală, trebuie analizat dacă se impunea suspendarea concursului, respectiv se putea verifica aspectele sesizate, fără a se afecta desfășurarea concursului.
Astfel, contestația a fost formulată la data de 14.04.2020, iar proba interviului urma a avea loc la data de 15.04.2020, 10.00. Reclamanta, fiind singura candidată care a participat la proba scrisă, la care a obținut un punctaj foarte bun, de 95 din 100 puncte, avea prefigurarea faptului că are șanse reale de a ocupa acest post prin concurs.
În aceste condiții, având în vedere că aspectele sesizate prin contestație vizau chestiuni legate de formalități ce privesc prima parte a concursului, pe care de fapt domnul Avram le cunoștea încă de la acel moment, rezultă în mod evident că sesizarea a fost înregistrată atât de târziu, spre sfârșitul concursului nu cu scopul de a fi soluționată cu celeritate ( pentru că efectiv comisia mai avea la dispoziție o zi), ci cu scopul de a se suspenda concursul pentru a se verifica cele sesizate.
Tribunalul va analiza așadar dacă era sau nu necesar timp îndelungat pentru a se verifica aspectele sesizate, respectiv dacă acest lucru revenea în competența comisiei de soluționare a contestației, pentru că, astfel cum am arătat anterior, comisia de soluționare a contestațiilor are îndatorirea de a soluționa contestații privind procedura de selecție a dosarelor, contestațiile formulate față de modul de notare la proba scrisă sau la interviu. Or, câtă vreme domnul Avram nu participase la concurs, comisia de soluționare a contestațiilor era legal învestită să soluționeze doar punctul 2 din contestație, care se referă la modul de notare al reclamantei, în sensul respingerii contestației, deoarece era formulată de o persoană care nu participase la concurs. ( din perspectivă procedural civilă, nu avea calitate procesuală activă de a formula contestația).
Celelalte aspecte însă nu apar a fi de competența comisiei de soluționare a contestației, în opinia Tribunalului, deoarece , cererea chiar dacă a fost intitulată “contestație”, în fapt era o “ sesizare” și trebuia recalificată astfel, în sensul art 37, alin.1 din HG.
Soluționarea contestațiilor este un capitol distinct, reglementat de art 31-36, secțiunea a 4a , iar Suspendarea, amânarea și reluarea concursului este reglementată de secțiunea a 5 a, art. 37-39.
Nu se precizează exact cine și cum și prin ce act verifică temeinicia sesizării formulate în temeiul art 37 alin. 1 de către oricare dintre persoanele enumerate la art 37 alin. 3, dar se precizează că persoana sesizată este conducătorul autorității ori instituției publice în al cărei stat de funcții se găsește postul pentru care se organizează concursul, respectiv că
Suspendarea se dispune de către conducătorul autorității ori instituției publice, după o verificare prealabilă, în regim de urgență, a situației în fapt sesizate, dacă se constată existența unor deficiențe în respectarea prevederilor legale.
Prin urmare, în opinia instanței, conducătorul instituției este cel care trebuia să efectueze verificările sau o persoană împuternicită de către acesta, dar în niciun caz comisia de soluționare a contestațiilor.
De asmenea, în cazul în care se constată că nu au fost respectate prevederile legale sau când aspectele sesizate nu pot fi cercetate cu încadrarea în termenele procedurale prevăzute de lege, desfășurarea concursului va fi suspendată.
În speță, decizia nr. 98/14.04.2020, prin care s-a suspendat concursul până la data de 23.04.2020 a fost emisă de către Directorul ABA Somes Tisa, în baza procesului verbal nr. 4793/14.04.2020 întocmit de comisia de soluționare a contestațiilor.
De altfel, nu este vorba despre o suspendare, ci despre o amânare , câtă vreme s-a stabilit o data anume, și anume 23.04.2020.
Astfel cum este redactat textul de lege, suspendarea are în vedere un moment incert cu privire la reluarea procedurii.
Amânarea concursului, pentru motive obiective , se dispune pe maximum 15 zile, potrivit art 38, însă, în opinia instanței nu se pot amalgama cele două prevederi legale, deoarece au în vedere situații premise diferite.
Apoi, prin decizia 107/23.04.2020 , f. 66 vol.I. s-a dispus suspendarea concursului , iar în același timp reluarea procedurii de organizare și desfășurare a concursului suspendat la o data ce se va stabili ulterior. Prin anunțul nr. 5390/06.05.2020 se vorbește despre organizarea concursului pentru ocuparea postului vacant – șef serviciu în cadrul IBA Sediu Someș Tisa, se indică condițiile specific necesare, se prevede un nou calendar, care începe cu etapa depunerii dosarelor.
Însă nu rezultă din niciun act de la dosar că s-a anulat primul concurs, la care a participat reclamanta. Or, în opinia Tribunalului nu pot coexista două concursuri în același timp, astfel cum rezultă din decizia 107/23.04.2020, este un nonsens juridic ca un concurs să fie și suspendat, dar să se și reia procedura de organizare. Ori este același concurs, ceea ce înseamnă că acesta trebuie să continue. Ori este un alt concurs, dar aceasta presupune anularea primului concurs.
Revenind însă la art. 1 din Decizia nr. 107/23.04.2020, prin care s-a dispus suspendarea concursului, apreciindu-se ca întemeiate motivele invocate prin sesizarea domnului Avram, instanța urmează a avea în vedere următoarele:
S-a invocate prin “contestație” faptul că nu s-ar fi respectat prevederile art. 7 pct 1, în sensul că nu s-ar fi afișat anunțul privind organizarea concursului cu cel puțin 30 de zile lucrătoare înainte de data desfășurării concursului.
Instanța, verificând forma în vigoare a acestui text de lege la data de 20.03.2020, constată că era următoarea: Art. 7 – (1) Autoritatea sau instituția publică organizatoare are obligația să publice, cu cel puțin 15 zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru prima probă a concursului pentru ocuparea unui post vacant, respectiv cu cel puțin 10 zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru prima probă a concursului pentru ocuparea unui post temporar vacant, anunțul privind concursul în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, într-un cotidian de largă circulație, precum și la sediul acesteia. Dacă autoritatea sau instituția publică are pagină de internet, afișarea se face și pe această pagină, la secțiunea special creată în acest scop.
Prin urmare, legea făcea referire la un termen de 15 zile și nu de 30 de zile, iar pe de altă parte nu se prevede că nerespectarea acestui termen ar atrage nulitatea concursului.
Apoi, la punctul 3 se invocă faptul că s-a înaintat către serviciul IBA adresa privind organizarea concursului, în perioada în care reclamanta deținea postul de șef al acestui serviciu. Nu s-a invocat ce anume dispoziție legală s-a încălcat, pe de altă parte, astfel cum am mai precizat, nici reclamanta nu avea cunoștință despre organizarea acestui concurs, iar timpul care i s-a acordat pentru a formula astfel de propuneri a fost unul derizoriu, de aproximativ jumătate de oră de la primirea emailului, fiind vorba așadar despre o evidentă formalitate doar și nu de o intenție reală de a participa reclamanta cu propuneri concrete privind organizarea acestui concurs.
A mai invocat domnul Abram nereguli cu privire la condițiile care ar fi trebuit stipulate în vederea selectării dosarelor, fărcând trimitere la CCM.
Or, potrivit dispozițiilor legale, Art. 2 – La concursul organizat pentru ocuparea unui post vacant sau temporar vacant poate participa orice persoană care îndeplinește condițiile generale și condițiile specifice stabilite prin fișa postului pentru ocuparea respectivei funcții contractuale.
Art. 4 – (1) Condițiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească persoana care participă la concursul pentru ocuparea unui post vacant sau temporar vacant se stabilesc, pe baza fișei postului, la propunerea structurilor în al căror stat de funcții se află funcția vacantă.
(2) Condițiile specifice referitoare la studiile necesare pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante care necesită studii superioare ori studii superioare de scurtă durată se stabilesc în conformitate cu nomenclatoarele domeniilor și specializărilor din învățământul universitar de lungă durată și scurtă durată, respectiv nomenclatoarele domeniilor de studii universitare de licență și specializărilor și programelor de studii din cadrul acestora.
În procesul verbal din 23.04.2020, f. 62 vol.I, Comisia nu a analizat punctele 1, 2 , 3 din contestația domnului Avram, nu a făcut referire la Regulamentul inspecției pe care l-a invocat domnul Avram că nu ar fi fost respectat.
Normele Tehnice privind organizarea și desfășurarea activității de inspecție și control a Inspecției Teritoriale a Apelor din cadrul Administrației Naționale Apele Romane, în special art. 10, la care face referire în cadrul contestație numitul Avram Valentin, sunt niște norme interne de funcționare care privesc modul de organizare a inspecției, iar organizarea unui concurs trebuie să respecte legile și normele de la nivel superior cu efect obligatoriu (cum s-au respectat în cazul de față prevederile HG nr. 286/2011) și nu recomandările (norme interne) de la nivelul autorității care se referă oricum la inspecții și nu la concursuri.
S-a constatat că nu s-a inserat condiția vechimii de minim 4 ani în domeniul gospodăririi apelor, conform CCM 2019-2021, însă în concret atât reclamanta, cât și contracandidatul său întruneau această condiție.
În concret, comisia ( care nici nu avea competența de a soluționa sesizarea formulată în baza art 37, alin.1 ) a apreciat că este întemeiată contestația domnului Avram Valentin, dar din motivele de la filele 63 rezultă cu evidență faptul că aceasta a reținut cu totul alte nereguli decât cele sesizate prin “contestație”.
Astfel, s-a făcut referire la justificarea necesității scoaterii la concurs a acestui post ( aspect neinvocat în contestație), că nu s-a menționat ora depunerii cererilor (aspect neinvocat în sesizare), precum și faptul că nu s-ar fi trecut ca fiind absent cel de-al doilea candidat (de asemenea acest lucru nu a fost invocat în sesizare). S- a mai precizat că nu s-a făcut referire în anunț la specializările similar ce pot fi acceptate și aplicabile cerințelor postului, de asemenea motiv care nu a fost invocat prin contestație.
Prin urmare, în mod absolut nelegal comisia de soluționare a contestației a apreciat întemeiată contestația domnului Avram Valentin, câtă vreme însă a făcut referire la cu totul alte motive , constatate de comisie însăși, în lipsa oricărei sesizări.
Or, potrivit motivelor arătate de instanță, conducătorul instituției, analizând sesizarea formulată trebuia să constate caracterul neîntemeiat al contestației formulate și să dispună reluarea concursului, de la momentul la care a fost suspendat, și anume să susțină reclamanta proba interviului, conform calendarului initial stabilit.
În ceea ce privește efectele în timp ale deciziei nr. 98/14.04.2020, constatăm că s-a dispus suspendarea concursului, dar până la o data anume, 23.04.2020, data la care de fapt s-a soluționat contestația și s-a emis decizia 107/23.04.2020.
Or, instanța apreciază că decizia nr. 107/23.04.2020 se impune a fi anulată în întregime, deoarece nu erau întrunite condițiile pentru a se dispune suspendarea concursului, deoarece sesizarea formulată nu era una temeinică, prin urmare, subsecvent, se impune și anularea reluării concursului, potrivit noului calendar stabilit prin anunțul din 06.05.2020.
Decizia nr. 98/14.04.2020 rămâne la rândul său fără efecte, deoarece suspendarea urma să aibă loc până la soluționarea concursului, iar acesta să fie reluat.
În cauză devine aplicabil principiul efectelor nulității actelor juridice quod nullum est, nullum producit effectum – actul nul nu poate produce nici un efect. Acest principiul are ca și efect retroactivitatea efectelor nulității, în sensul că acestea se produc din momentul încheierii actului juridic. Principiul retroactivității determină însă, și principiul anulării actului subsecvent, ca urmare a anulării actului principal – resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis.
Dacă ar fi fost în mod legal soluționată contestația pe cale administrativă, reclamantei urma să i se acorde posibilitatea de a susține și proba interviului, să încheie așadar concursul la care participase în mod legal, și care se organizase fără știrea sa, și în niciun caz din inițiativa sa, astfel cum ar fi insinuat domnul Avram în contestația formulată.
De altfel, din analiza tuturor înscrisurilor de la dosar nu s-a putut reține motivul pentru care s-ar fi justificat organizarea acestui concurs, în condițiile pandemice din luna martie 2020, după ce timp de 6 ani nu s-a constatat vreo urgență în a se ocupa acest post prin concurs. Calendarul concursului și termenele fixat au fost toate între-un interval deosebit de scurt, dar aceste aspect puteau eventual să fie invocate de către candidații care participau la concurs, care ar fi putut justifica o vătămare și nu de către o terță persoană, interesată de suspendarea procedurii , nu neapărat de respectarea dispozițiilor legale privind organizarea acestui concurs.
Procesele verbale întocmite nu au caracterul de acte administrative, cum nu au caracter de acte administrative nici anunțurile publicate pe site-ul instituției sau la avizierul acesteia, ci sunt fie operațiuni premergătoare, fie subsecvente emiterii actelor administrative propriu zise ( deciziile la care am făcut referire pe parcursul considerentelor).
Art 18, alin 2,3 din L 554 prevede că
(2) Instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.
(3) În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
Rezultă că odată cu analiza actelor administrative, se supun analizei instanței și operațiunile administrative anterioare, care au stat la baza emiterii acestora.
Anunțurile însă nu au caracterul de operațiuni administrative anterioare, ci acestea reprezintă operațiuni ulterioare, prin care se aduce la cunoștință existența actului administrativ însuși, prin urmare anunțul în sine nu este producător de efecte propriu zis, ci doar reia soluția data printr-un act administrativ sau se aduce la cunoștința celor interesați anumite aspect legate , în speța de față , de procedura , calendarul concursului.
Raportat la soluția ce urmează a se da cu privire la actele administrative, aceste anunțuri devin și ele nelegale, în virtutea faptului că au la bază acte nelegale, și astfel se impune constatarea nulității acestor anunțuri .
Prin urmare, pentrub considerentele expuse, Tribunalul va anula decizia nr.98/14.04.2020 și decizia nr. 107/23.04.2020 emise de ADMINISTRATIA BAZINALA DE APA SOMES-TISA, respective va constata nelegalitatea procesului verbal nr. 4793/14.04.2020, a procesului verbal nr. 5030/23.04.2020 și a anunțurilor nr. 4804/14.04.2020, 5032/23.04.2020, 5390/06.05.2020. Va dispune reluarea concursului demarat potrivit deciziei nr. 73/18.03.2020 și anume de la etapa interviului.
Cu privire la daunele solicitate de către reclamantă
S-au solicitat atât daune materiale, cât și daune morale.
Daunele materiale nu pot fi acordate însă reclamantei, deoarece calitatea sa de sef de serviciu nu a încetat ca urmare a actelor anulate în prezentul dosar, ci ca urmare a deciziei nr. 74/18.03.2020 , f 12 verso, vol.I, care nu face obiectul prezentului dosar.
Apoi , reclamanta a solicitat cu titlu de daune materiale diferențele salariale care i s-ar fi cuvenit dacă ar fi câștigat concursul. Însă, instanța nu poate prezuma că reclamanta a câștigat deja concursul, câtă vreme mai trebuie a se desfășura o probă, și anume aceea a interviului și de abia apoi se consideră concursul încheiat. Nu în ultimul rând, funcția de șef serviciu a fost în concret deținută de către o altă persoană, care a fost remunerat în acest sens, or, fiind vorba despre venituri publice, nu există temei pentru a se efectua duble plăți cu privire la exercitarea acestei funcții.
Din perspectiva daunelor morale, instanța va reține că în cauză a fost audiată martora D.D , f. 95 vol.II, care a arătat că a păstrat legătura telefonic cu reclamanta, pe care o cunoaște de 9 ani. Despre starea psihică a acesteia, martora a precizat că aceasta era demoralizată , s-a simțit batjocorită de modul în care a fost organizat acest concurs, iar când a văzut-o fizic a constatat că aceasta slăbise foarte mult și arăta ca și cum ar fi suferit de o boală.
De asemenea a mai învederat martora că s-au creat suspiciuni cu privire la faptul că reclamanta ar fi trecut proba scrisă datorită faptului că a copiat, prin afirmațiile făcute de persoana care a ocupat ulterior funcția de șef serviciu.
Pârâții s-au opus audierii în calitate de martor a acestei persoane, au arătat că există relații conflictuale între martor și aceștia, existând pe rol alte litigii, astfel că martorul este părtinitor .
Tribunalul nu va înlătura depoziția martorei, apreciind că aceasta a fost sinceră, indiferent care au fost relațiile litigioase dintre martor și pârâți (care privesc raporturile de muncă ale martorei, litigii care au fost demarate datorită unor măsuri dispuse de către pârâți). În al doilea rând, depoziția martorei vizează doar petitul de daune morale, nu are vreo legătură cu petitele de anulare a actelor administrative. Or, daunele morale urmeazaă a fi analizate de către instanță datorită faptului că s-a ajuns la concluzia că se impune anularea actelor administrative, și, prin urmare se impune repararea prejudiciului cauzat reclamantei.
Trebuie reținut că prejudiciul moral este dificil a fi cuantificat în bani, deoarece acesta se referă la suferințe fizice, psihice, disconfort creat, modificări aduse vieții sale sociale, iar fiecare individ suportă într-un mod intim, personal toate aceste suferințe.
Termenul de daune morale vizează o lezare adusă drepturilor extrapatrimoniale, neeconomice ale persoanei, provenind din atingerea adusă acelor valori sau atribute ale individului care îi definesc personalitatea: existența, integritatea corporală și sănătatea, sensibilitatea fizică sau psihică, sentimentele sale, cinstea, onoarea, prestigiul profesional, precum și alte valori similare.
Conform jurisprudenței recente a Î.C.C.J., Decizia nr. 1326/25.06.2020 a Secției I civile, în materia drepturilor personal nepatrimoniale prejudiciul nu este cuantificabil potrivit unor criterii economice, astfel că instanța de judecată poate opta pentru modalități nepatrimoniale de reparare a prejudiciului în raport de împrejurările concrete ale cauzei, statutul persoanelor, valoarea morală lezată, intensitatea și gravitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării. Prin urmare, având la dispoziție mai multe forme de sancțiuni civile pentru repararea prejudiciului moral, instanța este liberă să aprecieze dacă gravitatea atingerii dreptului personal nepatrimonial necesită aplicarea celei mai aspre sancțiuni, respectiv aceea a despăgubirilor bănești, sau sunt suficiente remediile cu caracter neptarimonial, respectiv caracterului licit al faptei unit cu publicarea dispozitivului hotărârii judecătorești.
Văzând starea de fapt anterior conturată, instanța reține că acțiunea pârâților a fost de natură să lezeze dreptul reclamantei la reputație profesională. În consecință, prin acțiunea sa, pârâtul a încălcat obligația generală negativă, opozabilă erga omnes, de abținere de la orice ingerință în sfera dreptului la imagine si reputație a persoanei, nesocotind normele ce ocrotesc dreptul acesteia, conduita pârâtului constituind faptă ilicită (delict civil).
Prejudiciul înregistrat de reclamantă există în mod cert și constă în resimțirea de către aceasta a impactului produs de conduita pârâtului, și anume în lezarea reputației profesionale, trăirea unor stări emoționale de profundă nedreptate, s-a simțit batjocorită, faptele imputate fiind prin ele însele de natură să determine o suferință psihică și creeze un impact asupra probității profesionale a reclamantei, astfel că fapta ilicită a pârâtului, identificată mai-sus, a produs, în mod evident, un prejudiciu moral.
Nu se poate reține părtinirea martorului audiat de către instanță, chiar dacă din actele de la dosar rezultă că și aceasta la rândul său are litigii de muncă cu instituția pârâtă, deoarece chiar dacă încă nu este tranșat definitiv litigiul din dos. ….., tot comportamentul instituției pârâte a stat la baza nașterii acelui litigiu. Pe de altă parte, instanța nu are în vedere doar declarația acestui martor în a aprecia asupra daunelor morale, ci doar constată că declarația martorului se coroborează cu elementele de fapt din dosar, pe care instanța le-a analizat atunci când a verificat legalitatea emiterii deciziilor emise de directorul ABA, cu care instanța a fost învestită în prezentul litigiu.
Potrivit Codului Civil, Art. 1.386 – Formele reparației
(1) Repararea prejudiciului se face în natură, prin restabilirea situației anterioare, iar dacă aceasta nu este cu putință ori dacă victima nu este interesată de reparația în natură, prin plata unei despăgubiri, stabilite prin acordul părților sau, în lipsă, prin hotărâre judecătorească.
În cauză, instanța a dispus restabilirea situației anterioare- și anume acordarea posibilității reclamantei de a continua concursul de la momentul la care acest a rămas suspendat, iar aceasta reprezintă repararea în natură a prejudiciului cauzat.
Astfel cum am arătat, instituția pârâtă, precum și directorul acesteia au întreprins demersuri în a se organiza acest concurs, în condiții ce ridică multe semne de întrebare cu privire la scopul real al acestui concurs, în condițiile în care postul era vacant de 6 ani, existau acte oficiale la care se face referire chiar în adresa nr. 2427/27.02.2020 , f. 150 vol.I, cum că ar fi interzise concursurile, se obține totuși aprobare pentru a se organiza acest concurs, de urgență, desi nu se întrevede care era caracterul urgent, dublat de starea de pandemie din anul 2020 când, timp de 2 luni, cât a durat starea de urgență au fost suspendate activitățile în foarte multe domenii, s-a recurs la telemuncă, deplasările erau restricționate, iar în tot acest context, pârâta organizează concurs pentru ocuparea unei funcții, care în concret era deținută de către reclamantă, nu era o funcție pe care să nu o exercite în concret nimeni, ca să se justifice de urgență organizarea unui concurs.
Demararea acestui concurs însă a avut ca prim efect încetarea calității de șef serviciu a reclamantei.
Reclamanta în schimb participă la acest concurs, întrunește condițiile de admisibilitate ale dosarului, având vechimea necesară, inclusiv în sistemul de gospodărire a apelor (vechime pe care o întrunea și contracandidatul său, deci nu s-a produs nimănui vreo vătămare prin neinserarea expresă a acestei condiții), a fost singura care s-a prezentat la proba scrisă și a obținut un punctaj de 95 de puncte.
Cu o zi înainte de proba interviului se depune “contestația” care a atras după sine prelungirea (suspendarea) concursului, deoarece comisia, care trebuia în fapt să o respingă ca evident neîntemeiată/formulată de către o persoană fără calitate procesuală în ceea ce privește contestarea notării și să transmită conducătorului instituției să analizeze celelalte motive de nelegalitate, în schimb a apreciat că are nevoie de timp pentru analiză. Constatăm că toate motivele de așa zisă nelegalitate priveau aspect făcute publice încă din data de 20.03.2020, când s-a anunțat desfășurarea concursului, și cu toate acestea, sesizarea s-a făcut cu o zi înainte de desfășurarea ultimei probe.
Or, toate aceste elemente de fapt nu pot fi privite disparat, ci în interdependență unele cu altele, tocmai din prisma efectelor pe care le-au avut. Această contestație (sesizare în accepțiunea instanței) a reprezentat temei pentru suspendarea concursului, comisia ( care de altfel nici nu avea competență în a o analiza) apreciind că este nevoie de timp pentru a se analiza acele motive, desi în fapt era vorba despre verificarea unor dispoziții legale sau din CCM, care puteau fi verificate în decursul a câtorva ore, luând în vedere timpul necesar de a consulta CCM, căci actul normativ era ușor de identificat.
Trecând peste acest aspect dacă era sau nu posibil a se verifica temeinicia sesizării în pre-ziua interviului, acceptând cu indulgență că ar fi fost nevoie de timp, nu putem să nu constatăm profunda nelegalitate a admiterii contestației formulate, de către un organ necompetent , deoarece contestația nu viza proba scrisă, iar comisia de soluționare a contestațiilor putea soluționa doar o astfel de contestație raportat la momentul procedural la care a fost formulată. Pe lângă necompetența comisiei, motivele de admitere a contestației sunt unele care nu au aproape nicio legătură cu cele inserate în contestația însăși, ci sunt constatări din oficiu ale comisiei de soluționare a contestației, aspect cu totul inadmisibil în opinia instanței.
Comisia într-adevăr putea ea însăși să sesizeze anumite neregularități, potrivit art 37 alin. 3 din HG dar nu putea tot ea însăși să le și constate ca fiind întemeiate, evident că era nevoie de o analiză obiectivă, a unei alte persoane, neputându-se accepta o asemenea practică.
În tot acest context, se emite cea de a doua decizie de către directorul ABA, potrivit căreia se supendă concursul și în concret se dispune reluarea de la început, mai exact spus, organizarea unui nou concurs. Constatăm că HG 286/2011 nu prevede niciun caz de anulare a concursului, singura măsură care s-ar putea lua în baza acestui act normativ fiind suspendarea.
Prin urmare, tot acest demers a fost evident unul care a creat suferințe psihice reclamantei, care a necesitat apelarea la concursul instanței de judecată, cererea fiind introdusă la data de 04.06.2020, iar datorită contextului pandemic care a dus la aglomerarea instanțelor după încetarea stării de urgență și prelungirea duratei proceselor în general, suntem în situația în care după un an și 6 luni aproximativ reclamanta să nu fi avut posibilitatea să termine de susținut concursul la care fusese admisă, și care urma să se finalizeze în decurs de o zi, dacă nu s-ar fi formulat contestația în speță.
Este evident așadar că această situație este de natură să fi creat reclamantei un prejudiciu moral, iar între comportamentul pârâților și acest prejudiciu este un raport de cauzalitate, iar vinovăția reiese cu certitudine din ansamblul elementelor de fapt.
Instanța va încuviința în totalitate petitul privind daunele morale astfel cum a fost formulat de către reclamantă, achiesând opiniei acesteia că este vorba mai mult de o reparare simbolică a stresului și nedreptății la care aceasta fost supusă.
Instanța va dispune obligarea pârâților în solidar să plătească reclamantei suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale, deoarece actele anulate au fost emise de către pârâtul DIRCTORUL ADMINSTRATIEI BAZINALE DE APA SOMES-TISA, însă patrimoniu are pârâtul ADMINISTRATIA NATIONALA APELE ROMANE – ADMINISTRATIA BAZINALA DE APA SOMES-TISA”
Mai jos se poate vedea ce punctaj mare a obținut Florin Rus după reluarea concursului.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.



