Comisar din Cluj, decorat cu „Emblema de Onoare a MAI” pentru o intervenție salvatoare

Comisarul-șef de poliție Ionuț-Cristian Podar din cadrul Serviciului de Permise și Înmatriculari Cluj, a fost distins cu „Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne”, în semn de apreciere pentru profesionalism și prezență de spirit. Distincția i-a fost conferită de viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu prilejul Zilei Naționale, după ce intervenția promptă a ofițerului, în timpul unui examen auto, a fost decisivă pentru salvarea vieții unui candidat aflat în stare gravă.

“Mândrie pentru Cluj: Comisarul-șef Ionuț Podar de la Serviciul de Permise și Înmatriculări Auto a fost decorat cu „Emblema de Onoare a MAI”

Astăzi ne exprimăm aprecierea față de un profesionist din cadrul SPCRPCIV Cluj (Serviciul Permise și Înmatriculări Cluj). Domnul comisar-șef de poliție Ionuț-Cristian Podar a fost distins ieri cu „Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne”.

Distincția i-a fost conferită de Viceprim-ministrul Afacerilor Interne, domnul Cătălin Predoiu, cu prilejul Zilei Naționale, în semn de înaltă apreciere pentru activitatea sa. Un examen auto care a devenit o misiune de salvare dincolo de activitatea administrativă de la Cluj, domnul Podar a demonstrat prezență de spirit excepțională. Aflat în timpul examinării unui candidat la proba de traseu, a sesizat că acesta se simte rău. Candidatul suferise un preinfarct, iar intervenția promptă a comisarului-șef a fost decisivă pentru salvarea vieții acestuia”, a precizat Prefectura Cluj

„Este o onoare pentru judeţul Cluj să avem în instituţii oameni care nu doar îşi fac datoria, ci reacţionează cu curaj şi umanitate. Astfel de gesturi merită recunoaşterea noastră şi respectul întregii comunităţi. Felicitări, domnule comisar-șef. Ne mândrim cu profesioniști ca și dumneavoastră” a transmis prefect Maria Forna.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns