Biserica Ortodoxă Muntenegreană a trimis clarificări cu privire la cunoscutul părinte Emilian Prodan, Episcop Eparhiot, atacat recent într-o publicație din Cluj. Jurnaliști de la mai multe publicații am luat act de nedreptatea care se face unui om care până la urmă a vindecat mințile a mii de români și publicăm replica dată în apărarea acestuia.
”În urma materialelor de presă apărute în ultimele zile la adresa Părintelui Emilian Prodan și a comunităților pe care le slujește, considerăm necesar să aducem câteva clarificări pe care autorii acestor articole au ales să nu le prezinte sau să le prezinte incomplet.
Părintele Emilian Prodan a părăsit prin demisie Biserica Ortodoxă Română, decizie comunicată și cunoscută la nivelul structurilor bisericești competente. Ulterior, a aderat la Biserica Ortodoxă Muntenegreană, unde a fost primit, recunoscut și chemat să îndeplinească de la 1 iunie 2026 responsabilități în cadrul Sfântului Sinod ca Episcop. Se cuvine a preciza că nu se poate vorbi despre o caterisire în condițiile în care și-a încetat apartenența la Biserica Ortodoxă Română prin demisie, fiind la acel moment cleric slujitor cu preoție activă.
Prin urmare, prezentarea sa drept „fals preot” nu corespunde realității. Faptul că o persoană nu mai aparține Bisericii Ortodoxe Române nu înseamnă automat că nu mai poate sluji în cadrul unei alte jurisdicții ortodoxe. Preoția nu este o simplă funcție administrativă și nu poate fi redusă la apartenența față de o anumită structură bisericească.
Harul Lui Dumnezeu este unul singur. El nu cunoaște granițe și nu poate fi împărțit în documente, ștampile sau delimitări administrative. De-a lungul istoriei creștinismului au existat numeroase situații în care diferite comunități bisericești au traversat perioade de contestare sau nerecunoaștere, fără ca aceasta să însemne dispariția credinței sau a lucrării lui Dumnezeu în mijlocul credincioșilor.
Biserica Ortodoxă Muntenegreană reprezintă expresia credinței unui popor ortodox care și-a afirmat identitatea religioasă și națională. Ca în multe alte situații din istoria creștinismului, există opinii și poziții diferite cu privire la statutul canonic al unor jurisdicții bisericești. Aceste aspecte nu justifică însă etichete jignitoare și nici negarea credinței celor care fac parte din aceste comunități.
Facem precizarea că în Muntenegru există Mitropolia Muntenegrului și a Litoralului, aflată sub jurisdicția Patriarhiei Sârbe, precum și Biserica Ortodoxă Muntenegreană, care reprezintă credincioșii ce consideră că poporul ortodox muntenegrean are dreptul la propria Biserică națională. Diferendele dintre aceste structuri sunt cunoscute și țin în mare măsură de aspecte administrative, jurisdicționale și politice. Situații asemănătoare se regăsesc și în alte părți ale lumii ortodoxe (Biserica Ortodoxă din Ucraina aflată în conflict cu Biserica Ortodoxă Rusă sau cea din Republica Moldova aflată în conflict cu Patriarhia Română). În fața acestor neînțelegeri, ne întrebăm în mod firesc: unde este Dumnezeul iubirii, care ne cheamă la pace și nu la dezbinare?
În ceea ce privește trecutul Părintelui Emilian, acesta nu a fost niciodată ascuns. Pentru greșelile și acuzațiile care i-au fost aduse a răspuns în fața legii și a suportat consecințele stabilite de autorități. De asemenea, este mai puțin cunoscut faptul că, în legătură cu aspecte ale cauzei sale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat o hotărâre împotriva statului român, acesta fiind obligat la plata unor despăgubiri în valoare de 1.000 de euro. Acest aspect este rareori amintit atunci când se vorbește despre trecutul său. Cu toate acestea, considerăm nedrept ca întreaga sa activitate de astăzi să fie redusă exclusiv la evenimente petrecute cu mulți ani în urmă, ignorând parcursul său ulterior, slujirea desfășurată, miile de credincioși pe care i-a îndrumat duhovnicește, oamenii pe care i-a ajutat să-și regăsească credința, pacea sufletească și nădejdea, precum și binele pe care l-a făcut în viețile celor care i-au cerut sprijinul de-a lungul anilor.
De asemenea, materialele publicate omit faptul că, de-a lungul anilor, au existat numeroase articole, reportaje și mărturii care au prezentat activitatea desfășurată în cadrul Bisericii Sfânta Maria din Voluntari și al Paraclisului Sfânta Cecilia din Gherla, numărul mare de credincioși care le trec pragul și experiențele celor care afirmă că au găsit aici sprijin sufletesc, întărire în credință și nădejde în momente de grea încercare.
Prin predicile, emisiunile și mesajele sale din mediul online și din biserică, Părintele Emilian a ajuns la sute de mii de oameni, mulți dintre ei mărturisind că au redescoperit credința, rugăciunea și apropierea de Dumnezeu.
Este important de subliniat faptul că oamenii care participă la slujbele și activitățile comunității noastre nu sunt constrânși, manipulați sau obligați în vreun fel. Ei vin în mod liber, din propria inițiativă, căutând sprijin spiritual, rugăciune și apropiere de Dumnezeu. Unii rezonează cu această formă de slujire, alții aleg alte căi. Acest lucru este firesc.
Nu pretindem că toți oamenii împărtășesc aceeași opinie despre activitatea noastră și nici că fiecare persoană care ne trece pragul va avea aceeași experiență. Totuși, considerăm nedrept ca întreaga lucrare desfășurată de-a lungul anilor și experiența spirituală a miilor de credincioși care au participat la slujbele noastre să fie judecate exclusiv prin prisma unor relatări negative sau a unor controverse administrative și canonice.
În ceea ce privește contribuțiile credincioșilor, acestea reprezintă o practică întâlnită în toate comunitățile religioase. Bisericile au nevoie de resurse pentru întreținerea lăcașurilor de cult, pentru utilități și pentru desfășurarea activităților lor curente. Spre deosebire de cultele care beneficiază de sprijin financiar din partea statului, comunitățile noastre se susțin exclusiv prin contribuțiile voluntare ale credincioșilor.
Considerăm, de asemenea, regretabil faptul că diferențele dintre comunitățile bisericești sunt prezentate într-o manieră care poate genera dezbinare între credincioși. Trăim vremuri în care credința și valorile creștine sunt supuse unor numeroase provocări, iar slujitorii Bisericii, indiferent de apartenența lor, sunt chemați la responsabilitate în cuvânt, respect reciproc și disponibilitate pentru dialog.
În același spirit al păcii și al bunei înțelegeri, am adresat Înaltpreasfințitului Părinte Andrei Andreicuț o scrisoare (nr. 102/18.06.2026), pe care o anexăm prezentului drept la replică spre deplină transparență. În cuprinsul acesteia am solicitat o lămurire asupra afirmațiilor făcute cu privire la comunitatea noastră, în special asupra expresiilor „o făcătură” și „nu este o treabă serioasă”. Nădăjduim că această lămurire va contribui la înlăturarea neînțelegerilor și la păstrarea păcii, a respectului reciproc și a bunei rânduieli între credincioși.
Nu răspundem atacurilor prin atacuri și nu căutăm polemica. Dorim doar ca opinia publică să beneficieze de o informare completă și echilibrată, în care să fie prezentate atât criticile formulate, cât și poziția celor vizați.”, a transmis Biroul de presă al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene.
Scrisoarea către ÎPS Andrei Andreicuț
Părintele Emilioan Prodan a răspuns acuzațiilor și în podcastul său:
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
