Cherecheș despre socri: ”Nu ştiu ce au avut oamenii ăştia in cap (..) că ai impresia că justiţia e la piaţă”

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a făcut primele declarații după arestarea socrilor săi, soții Gliga, pentru încercarea de mituire a judecătoarei Fărcaș-Hîngan de la Curtea de Apel Cluj. Redăm mai jos principalele afirmații:

„Faptul că nu apar în această poveste este evident, pentru că, din punctul meu de vedere, nu ştiu ce au avut oamenii ăştia in cap. Au vrut să-mi facă cadou o astfel de chestiune şi au considerat că cineva ar aprecia astfel de cadouri.

Deci eu consider că din perspectiva mea ca şi cetățean, respectiv din perspectiva mea, ca şi primar al municipiului Baia Mare, din perspectiva mea, ca şi om care se află la un moment final într-un dosar care urmează a fi evaluat şi a se realiza pronunţarea de către completul de judecată în care se află doamna judecător, afectată sau pusă în vreun fel sub o astfel de situaţie de către mamă, soacră şi aşa mai departe, aşa cum participantele la acel parcurs de la prăjituri la bani, la firme şi la tot felul de poveşti de gospodine…”

„Mi-aş dori să am ca şi cetăţean dreptul la o justiţie corectă, o justiţie imparţială, o justiţie care să nu poată să fie în absolut niciun fel pusă sub semnul întrebării”

„Eu astăzi consider că cel puţin doamna judecător nu are posibilitatea să stea aşa cum trebuie să stea Justiţia, într-un perfect echilibru între lege, acuzator, acuzat, opinie publică, principii, moralitate, presiune publică, presiune mediatică, aşteptări. Lucrul acesta nu se poate întâmpla.

Gândiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă doamna judecător ar marşa spre achitare. Bineînţeles că i-ar sări toată lumea în cap”

”Nu pot să găsesc nici un fel de filtru mental prin care să evaluez ce au avut oamenii ăştia în capul lor, într-o ţară democratică, într-o ţară în care protejezi justiţia, într-o ţară în care este unul care este Cătălin Cherecheş într-un proces penal de lungă durată şi cu notorietate şi cu mediatizare intensă.

Mai mult, care este şi sub imperiul unui control judiciar şi, bineînţeles, sub o monitorizare informativă firească, te trezeşti să învârţi prăjituri şi să le împachetezi în bani, că ai impresia că justiţia e la piaţă. Justiţia sunt convins că îşi va face datoria”

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns