Nu a existat nicio încălcare a dreptului la respectarea vieții private al unei reclamante al cărei fost soț a depus e-mailuri  ca probe la instanțele civile.

Cauza M.P. împotriva Portugaliei

(cerera nr.27516/14)

În  hotărârea de astăzi a Camerei în cauza M.P. împotriva Portugaliei (cererea nr. 27516/14), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în unanimitate, că nu a existat nicio încălcare a articolului 8 (dreptul la respectarea vieții private și a corespondenței) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cauza se referea la o reclamantă care s-a plâns de faptul că fostul ei soț nu a fost pedepsit în cadrul procedurilor penale de către instanțele portugheze pentru că a accesat e-mailurile pe care le-a schimbat pe un site de întâlniri ocazionale și pentru că le-a prezentat în cadrul unor probe în cadrul procedurilor civile privind răspunderea părintească comună și procedurile de divorț, inițiate de acesta în fața instanțelor portugheze.

În cele din urmă, instanțele spaniole, cărora reclamanta le-a solicitat mai întâi (și nu instanțelor portugheze, cărora soțul său le-a solicitat ulterior), au fost cele care s-au pronunțat cu privire la divorț și au acordat drepturi de ședere mamei, cu drepturi de vizită pentru soț.

Curtea a constatat, printre altele, că efectele divulgării acestor e-mailuri asupra vieții private a reclamantei au fost limitate, deoarece acestea au fost divulgate numai în cadrul procedurii civile; accesul publicului la dosarele din acest tip de proceduri a fost limitat.

Curtea a observat, de asemenea, că e-mailurile în cauză nu au fost examinate în cele din urmă, întrucât Tribunalul pentru afaceri familiale din Lisabona nu s-a pronunțat efectiv cu privire la temeinicia cererilor soțului.

În opinia Curții, autoritățile portugheze au echilibrat interesele concurente, în conformitate cu criteriile stabilite în jurisprudența sa.

În plus, având în vedere că reclamanta a renunțat la dreptul la orice acțiune civilă în cadrul procedurii penale, singura problemă care a rămas de soluționat a fost cea a răspunderii penale a soțului, aspect asupra căruia Curtea nu s-a putut pronunța.

Astfel, statul portughez și-a îndeplinit obligația pozitivă de a proteja drepturile reclamantei la respectarea vieții sale private și confidențialitatea corespondenței sale.

Faptele principale

Reclamanta,  M.P., este un resortisant spaniol care s-a născut în 1958 și locuiește la Madrid. În iulie 2001, reclamanta s-a căsătorit cu un resortisant portughez, cu care a avut doi copii. Cuplul și-a împărțit timpul între Portugalia și Spania din cauza angajamentelor lor profesionale.

În iunie 2011, relația conjugală a cuplului s-a deteriorat, reclamanta a decis să locuiască permanent în Spania împreună cu copiii ei. În luna iulie a aceluiași  an,  ea a solicitat Tribunalului de Primă Instanță din Madrid să dispună măsuri provizorii privind răspunderea părintească a copiilor, în vederea aceluiași divorț.

În august 2011, soțul ei a depus o cerere la Tribunalul pentru afaceri familiale din Lisabona, solicitând înapoierea copiilor și stabilirea provizorie a reședinței lor în Portugalia. El a depus la dosarul cauzei e-mailuri pe care le-a găsit pe computerul familiei în noiembrie 2010 și care au fost schimbate între reclamantă și corespondenții de sex masculin pe un site de dating casual. El a susținut că aceste conversații prin e-mail au dovedit că soția sa a avut relații extraconjugale în timpul căsătoriei lor.

Ulterior, în octombrie 2011, a inițiat o acțiune de divorț în Portugalia. În septembrie 2013, Curtea pentru afaceri familiale de la Lisabona a suspendat procedura în așteptarea unei decizii a Curții de Justiție a Uniunii Europene (“CJUE”) cu privire la autoritatea judiciară competentă să soluționeze litigiul.

În iunie 2015, CJUE a statuat că prima competență în fața căreia a fost introdus litigiul, și anume instanțele spaniole, era aceea de a soluționa cauza. La încheierea procedurii de divorț introduse în Spania, reclamanta și soțul acesteia au divorțat; solicitantei i s-au acordat drepturi de ședere, iar fostului soț i s-au acordat drepturi de a avea legături cu minorii.

Între timp, în martie 2012, reclamanta a depus o plângere penală la procurorul de la Tribunalul din Lisabona, acuzându-și soțul de încălcarea secretului corespondenței în sensul articolului 194 din Codul penal. Ea a susținut că soțul ei a accesat căsuța de e-mail a contului său pe un site de dating casual, a imprimat e-mailurile pe care le-a schimbat cu corespondenții de sex masculin și le-a inclus în dosarul cauzei privind răspunderea părintească partajată introdusă de acesta în fața Tribunalului pentru afaceri familiale din Lisabona.

În octombrie 2012,  parchetul a dispus clasarea cauzei. În noiembrie 2012, reclamanta a solicitat să poată participa la procedurile penale în calitate de asistent și a solicitat începerea unei anchete judiciare (supravegherea judiciară a anchetei de către judecătorul de instrucție). Cu toate acestea, ea nu a depus o cerere de despăgubire. Judecătorul de instrucție a emis un ordin de încetare a procedurii. Reclamanta a introdus un recurs la Curtea de Apel din Lisabona, care a considerat că nu există suficiente elemente de probă pentru a dispune ca soțul să fie trimis în judecată.

Plângeri și procedură

Invocând articolul 8 (dreptul la respectarea vieții private și a corespondenței), reclamanta s-a plâns de faptul că instanțele portugheze nu i-au pedepsit soțul pentru că a accesat e-mailurile pe care le-a schimbat pe un site de dating și le-a prezentat ca probe în cadrul procedurilor judiciare inițiate de acesta pentru răspunderea părintească partajată și divorț.

Cererea a fost depusă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului la 29 martie 2014. Hotărârea a fost pronunțată de o cameră de șapte judecători.

Decizia Curții

Articolul 8 (dreptul la respectarea vieții private și a corespondenței)

Cauza privea ingerința în viața privată a reclamantei de către o persoană fizică, mai degrabă decât de către stat. Astfel, plângerile sale se refereau la obligațiile pozitive ale statului în temeiul articolului 8 din convenție.

Curtea a constatat următoarele:

În ceea ce privește sistemul juridic portughez, Curtea a observat că accesarea conținutului e-mail-urilor sau al telecomunicațiilor fără consimțământul corespondenților și divulgarea conținutului astfel obținut erau pasibile de pedeapsă în temeiul dreptului penal. Aceasta a precizat că, în urma plângerii penale depuse de reclamantă pentru încălcarea corespondenței sale, parchetul de la Tribunalul din Lisabona a deschis o anchetă. În plus, reclamanta ar fi fost autorizată  să participe la procedura penală în calitate de asistentă  asistată, ceea ce i-a permis să joace un rol activ în cadrul acestei proceduri.

Mai exact, ea a putut să-și prezinte probele, iar apoi să ceară deschiderea unei anchete atunci când parchetul a decis să întrerupă procedura. În plus, ea ar fi putut depune o cerere de despăgubire atunci când a cerut deschiderea unei anchete, dar nu a făcut acest lucru și, prin urmare, a renunțat la această oportunitate.

Cu alte cuvinte, ea a solicitat continuarea procesului penal deschis pentru încălcarea corespondenței sale numai pentru a obține recunoașterea pretinsei încălcări a drepturilor sale.

În consecință, în cauze precum cel al reclamantei, sistemul juridic existent în Portugalia oferea o protecție adecvată a dreptului la respectarea vieții private și a secretului corespondenței.

În ceea ce privește aspectul dacă instanțele portugheze au realizat un just echilibru între interesele în cauză, și anume, pe de o parte, dreptul reclamantei la respectarea vieții sale private și, pe de altă parte, dreptul soțului său la o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza – inclusiv probele sale – în condiții care nu l-au dezavantajat în mod substanțial față de reclamantă în cele două proceduri civile care, prin însăși natura lor, se refereau la viața privată a cuplului și a familiei:

În ceea ce privește accesul la e-mailuri, Curtea a observat că Curtea de Apel din Lisabona a constatat că reclamanta i-a acordat soțului său acces deplin la contul său de e-mail de pe site-ul de dating și că, în consecință, aceste mesaje făceau parte din viața privată a cuplului.

În opinia Tribunalului, raționamentul autorităților naționale cu privire la accesul comun la corespondența soților a fost deschis dezbaterii, cu atât mai mult cu cât în speță existau motive să se considere că autorizația acordată în cele din urmă de reclamantă soțului său fusese acordată în cele din urmă de reclamantă soțului său într-o situație de conflict.

Cu toate acestea, concluzia la care au ajuns instanțele naționale cu privire la problema accesului la aceste e-mailuri nu părea suficient de arbitrară pentru ca Curtea să înlocuiască propria apreciere cu a lor.

În ceea ce privește prezentarea e-mailurilor în cadrul procedurii de divorț și a răspunderii părintești partajate, Curtea a convenit cu Curtea de Apel din Lisabona cu privire la relevanța acestor mesaje în cadrul procedurilor civile în cauză, care urmau să conducă la o evaluare a situației personale a soților și a familiei.

Cu toate acestea, aceasta a reiterat că, într-o astfel de situație, ingerința în viața privată care rezultă din divulgarea unor astfel de informații trebuie să se limiteze, în măsura posibilului, la ceea ce era strict necesar.

În speță, Tribunalul a considerat că efectele divulgării e-mailurilor în cauză asupra vieții private a reclamantei au fost limitate: aceste mesaje au fost divulgate numai în cadrul procedurii civile, iar accesul public la dosare a fost restricționat în cadrul acestui tip de procedură.

În plus, mesajele în cauză nu au fost examinate în practică, întrucât Tribunalul pentru afaceri familiale de la Lisabona nu s-a pronunțat în cele din urmă cu privire la temeinicia cererilor soțului. În consecință, Curtea nu a văzut niciun motiv întemeiat pentru a înlocui propriul punct de vedere cu cel al instanțelor naționale în prezenta cauză.

În primul rând, autoritățile portugheze au echilibrat interesele concurente, în conformitate cu criteriile stabilite în jurisprudența sa. În plus, având în vedere că reclamanta a renunțat la dreptul la orice acțiune civilă în cadrul procedurii penale, singura problemă care a rămas de soluționat a fost cea a răspunderii penale a soțului, aspect asupra căruia Curtea nu s-a putut pronunța.

Astfel, statul portughez și-a îndeplinit obligația pozitivă de a proteja drepturile reclamantei la respectarea vieții sale private și confidențialitatea corespondenței sale.

În consecință, nu a existat nicio încălcare a articolului 8 din Convenție.

Hotărârea este disponibilă numai în limba franceză.

Comments

comentarii