CEDO a confirmat condamnarea a trei judecătoare din România pentru abuz în serviciu

Curtea Europeană a Drepturilor Omului confirmă legalitatea condamnării a trei judecătoare care au anulat cu rea-credință o sentință penală definitivă în favoarea unui condamnat pentru fraude financiare.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins, în unanimitate, plângerea formulată de trei judecătoare românce condamnate pentru abuz în serviciu, stabilind că independența justiției nu le exonerează de răspunderea penală în cazul unor conduite dolosive, cu efecte prejudiciabile.

Judecătoarele Liliana Bădescu, Dumitrița Piciarcă și Veronica Cîrstoiu, toate de la Curtea de Apel București, au fost implicate într-o procedură de revizuire a unei condamnări penale definitive. În 2012, acestea au anulat pedeapsa de 7 ani aplicată unui condamnat – S.D. – invocând în mod eronat principiul ne bis in idem. Una dintre ele, Veronica Cîrstoiu, a fost ulterior condamnată și pentru luare de mită, după ce s-a dovedit că a primit bani de la condamnat în schimbul soluției favorabile.

CEDO: „Nu au fost condamnate pentru hotărâre, ci pentru comportamentul premergător”

Contrar susținerilor reclamantelor, CEDO a precizat că acestea „nu au fost urmărite penal pentru pronunțarea unei hotărâri în sine, ci pentru că au adoptat o conduită anterioară redactării deciziei și au conceput în mod conștient o motivare juridică contrară legii, în scopul pronunțării unei soluții prestabilite, cu rezultat păgubitor.”

„Instanțele naționale au făcut distincția clară între actul care a atras răspunderea penală și pronunțarea unei decizii cu bună-credință”, a reținut Curtea.

Hotărârile interne: Deliberare viciată de factori externi

În 2016, Curtea de Apel Constanța a condamnat-o pe Veronica Cîrstoiu la 7 ani de închisoare pentru corupție. În același an, celelalte două judecătoare au fost achitate de instanța de fond, dar condamnate ulterior de Înalta Curte la 4 ani închisoare pentru abuz în serviciu, într-o hotărâre definitivă din 2017.

Instanțele române au arătat că cele trei judecătoare au denaturat în mod voit faptele, justificând nelegal aplicarea principiului ne bis in idem, deși nu existase o dublă urmărire penală veritabilă.

CEDO: Independența justiției nu este absolută

Curtea de la Strasbourg a subliniat că statutul de magistrat nu presupune impunitate:

„Independența judecătorilor nu este absolută și trebuie însoțită de principiul răspunderii magistraților. Judecătorii care, în exercitarea atribuțiilor lor, încalcă legea cu intenție sau cu rea-credință pot răspunde penal.”

CEDO a respins ideea că simpla greșeală de interpretare juridică ar trebui sancționată, dar a confirmat faptul că „răspunderea penală pentru abuz în serviciu intervine atunci când o hotărâre ilegală este rezultatul unui comportament conștient, intenționat, în contradicție cu legea”.

Concluzii: Legea era previzibilă, iar decizia a fost dolosivă

Curtea a constatat că legea penală română privind abuzul în serviciu era suficient de clară și previzibilă, chiar dacă formulată în termeni generali:

„Sistemul juridic român conținea indicații clare și convingătoare că actul prin care un judecător pronunță cu bună-știință o hotărâre păgubitoare și contrară legii poate constitui o infracțiune, fără a compromite independența justiției.”

Având în vedere experiența și statutul profesional al reclamantelor, CEDO a considerat că „nu era nerezonabil să se aștepte ca acestea să acționeze cu precauție și să conștientizeze riscurile”.

Decizia: Nicio încălcare a articolului 7 CEDO

Prin această hotărâre, CEDO a consfințit ideea că răspunderea penală a magistraților este compatibilă cu principiile statului de drept, atât timp cât aceasta se întemeiază pe probe solide și pe o conduită care depășește limitele erorii judiciare.

„Nu a existat o încălcare a articolului 7 din Convenție”, a concluzionat Curtea.

Comunicatul CEDO în limba engleză

Cunoscutul avocat Radu Chiriță din Cluj a precizat, ca urmare a hotărârii CEDO:

”Curtea a observat că în dreptul român existau suficiente precedente potrivit cărora un judecător putea fi tras la răspundere penală pentru fapte comise cu intenție și rea-credință, iar independența judecătorului nu însemna impunitate absolută. CEDO a accentuat că reclamantele, având funcții înalte și experiență juridică vastă, aveau obligația de a evalua riscurile legale ale acțiunilor lor și să respecte cu strictețe legea.

Instanțele naționale au făcut distincția între o eroare de judecată de bună-credință, remediabilă prin căi de atac și manipularea intenționată a normei legale, în contradicție cu scopul său, în vederea pronunțării unei soluții nedrepte. În cazul de față, CEDO a apreciat că există dovezi privind denaturarea voită a faptelor; construirea unei motivări juridice artificiale, în mod deliberat; existența unui interes exterior actului de judecată (respectiv, primirea unui beneficiu de natură ilicită).”

Comments

comentarii