fbpx

Ce urmează după trimiterea la reexaminare a Legii care stabilește că Parlamentul poate amâna 3 luni data alegerilor parlamentare

Solicitarea de reexaminare a legii obligă Parlamentul să reia procedura de legiferare și să dezbată în plenul celor două Camere solicitarea Președintelui.

Legea privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016 trimisă la promulgare a fost supusă controlului CCR și a fost declarată ca fiind constituțională.

Prin cererea de reexaminare formulată la data de 23 octombrie 2020, Președintele României invocă  referitor la dispozițiile art. 1 alin. (1) din legea transmisă la promulgare, că este necesar ca Parlamentul să reglementeze cuprinsul acestuia în acord cu decizia instanței constituționale, deoarece norma păstrează nu numai dispoziții lipsite de previzibilitate, dar care se află și în contradicție cu considerentele Deciziei nr. 678/2020 a Curții Constituționale.

Făcând trimitere la Codul bunelor practici în materie electorală – Linii directoare și raport explicativ adoptate de Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept în cadrul celei de-a 52-a sesiuni plenare (Veneția, 18-19 octombrie 2002) se susține că intervenția legislativă – prin care se concretizează voința autorității legiuitoare de a deroga de la regula organizării alegerilor parlamentare în interiorul mandatului Parlamentului de 4 ani – survine cu mai puțin de un an până la data organizării alegerilor parlamentare la termen, respectiv cu mai puțin de 2 luni înainte de data expirării mandatului convocat prin Decretul Președintelui României nr. 1134/2016 privind convocarea Parlamentului României ales la data de 11 decembrie 2016 și este de natură să bulverseze procesul electoral aflat în curs de derulare.

Președintele apreciază că orice intervenție care are ca efect amânarea datei alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților s-ar putea constitui într-un abuz și o vătămare a drepturilor electorale ale cetățenilor români, și în special a celor din diaspora, în privința cărora procedurile sunt deja declanșate și se află în etape avansate.

Totodată, Președintele critică absența oricăror norme tranzitorii în cuprinsul legii care să clarifice situația rambursării de către Autoritatea Electorală Permanentă a sumelor aferente cheltuielilor efectuate la nivel central de către partidele politice, alianțele politice și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale în privința alegerilor pentru Camera Deputaților și Senat, va conduce la o interpretare neunitară, inclusiv în privința rambursării cheltuielilor deja efectuate în condițiile legii, în această campanie electorală de către toate partidele politice, alianțele politice și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale

Decizia CCR nr. 678 din data de 29 septembrie 2020, prin care a fost constatată constituționalitatea acestei legi și care a intrat în vigoare la data de 14 octombrie 2020, data publicării în Monitorul Oficial, menționează că Hotărârea de Guvern nr. 744/2020, prin care s-a stabilit că data desfășurării alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților este ziua de duminică, 6 decembrie 2020 își va înceta efectele la data promulgării de către Președintele României a Legii privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016.

Solicitarea de reexaminare a legii obligă Parlamentul să reia procedura de legiferare și să dezbată în plenul celor două Camere solicitarea Președintelui, în limitele definite de  cererea de reexaminare, cu respectarea procedurii detaliate de regulamentele celor două camere, respectiv Regulamentul Senatului publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 992 din 23 noiembrie 2018 și Regulamentul Camerei Deputaților, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 28 iunie 2016.

Parlamentul ca urmare a reexaminării poate admite în totalitate solicitarea, modificând textul legii conform solicitărilor sau poate admite doar parțial solicitarea, modificând doar o  parte din textul actului normativ.

Desigur, Parlamentul poate respinge cererea de reexaminare. În toate situațiile, votul Parlamentului trebuie să vizeze textul legii trimise la reexaminare și nu solicitarea președintelui, deoarece solicitarea președintelui provoacă redeschiderea procedurii parlamentare cu privire la toate criticile formulate.

Art. 151 din Regulamentul Senatului, prevede la alin.(1) că ,, În cazul în care Președintele României cere, înainte de promulgare, reexaminarea unei legi adoptate prima dată de către Senat, cererea va fi înscrisă în termen de cel mult 30 de zile în proiectul ordinii de zi a Senatului”, iar la alin.(2) că ,,reexaminarea legii pe baza cererii Președintelui României se face cu respectarea procedurii legislative.”

În cazul respingerii cererii de reexaminare, legea prin care s-a respins reexaminarea poate fi atacată la Curtea Constituțională.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns