Ce prevede Programul de guvernare Orban în legătură cu Justiția

În ceea ce privește justiția, programul anunță revizuirea legislaţiei din domeniul justiţiei ”pentru a elimina intervenţiile nocive din ultimii trei ani și pentru ca aceste acte normative să fie puse în acord cu avizele Comisiei de la Veneţia și cu rapoartele Comisiei Europene și GRECO”, dar arată că aceste revizuiri vor fi făcute prin respectarea referendumului din 26 mai, adică fără OUG.

Potrivit programului publicat de G4media.ro, acesta prevede reluarea dezbaterilor publice privind legile Justiției pentru corectarea lor în acord cu recomandările instituțiilor europene.

”Corectarea legilor din domeniul justiţiei este necesară pentru a se elimina modificările toxice promovate de PSD din ultimii trei ani. Justiția nu mai trebuie oprită la ușa Parlamentului, prin modificări în favoarea politicienilor cu probleme. Aceste acte normative trebuie să respecte cele mai înalte standarde europene, adică să fie puse în acord cu avizele Comisiei de la Veneţia, ale Consiliilor Consultative ale Judecătorilor și Procurorilor Europeni, precum și cu rapoartele Comisiei Europene și GRECO, după o consultare publică amplă cu practicienii din domeniu.”, se arată în document.

Printre obiectivele care întăresc democrația, statul de drept, ordinea și siguranța publică din Program, regăsim și:

· Revizuirea legislaţiei din domeniul justiţiei pentru a elimina intervenţiile nocive din ultimii trei ani și pentru ca aceste acte normative să fie puse în acord cu avizele Comisiei de la Veneţia și cu rapoartele Comisiei Europene și GRECO, printr-o consultare publică a instituțiilor din domeniu, a asociațiilor de profil și a societății civile.

· Revizuirea legislației privind regimul eliberărilor condiționate (recursul compensatoriu) și întărirea capacității instituțiilor de ordine și siguranță publică pentru prevenirea și combaterea infracționalității.

”Guvernul optează pentru stoparea acestor modificări aduse codurilor penale, aflate în Parlament, după reîntoarcerea lor de la CCR, care a stabilit că aproximativ 90 de articole erau neconstituționale în urma acestor modificări. Aceeași soluție se impune și pentru aproximativ 70 de propuneri legislative depuse în Parlament pentru modificări punctuale ale codurilor penale, elaborate fără ca ele să fi fost rodul unei concepții unitare care să le coreleze.

Guvernul are în vedere în special situația Secției Speciale pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, sistemul de pensionare anticipată introdus cu începere de la 1.01.2020, după ce a fost amânat prin ordonanță de urgență de vechiul guvern, restrângerea atribuțiilor Președintelui României și a CSM în procedura de numire a procurorilor de rang înalt, recursul compensatoriu. La acestea se adaugă și alte vulnerabilități semnalate de Rapoartele COM privind Mecanismul de Cooperare și Verificare, Rapoartele de evaluare ale Grupului de State contra Corupției (GRECO), avizele Comisiei de la Veneția.

Guvernul va urmări rezolvarea acestor vulnerabilități în litera, dar și spiritul rezultatului Referendumului asupra Justiției desfășurat la inițiativa Președintelui României.

Guvernul, prin Ministerul Justiției, va angaja un dialog structurat cu CSM, asociațiile profesionale ale magistraților și Parlament, care a creat recent o comisie specială, pentru identificarea celei mai bune măsuri privind arhiva SIPA, care a suscitat numeroase controverse și preocupări în mediul judiciar și cel politic, astfel încât să se asigure o protecție adecvată a datelor și informațiilor conținute de arhivă, precum și eliminarea oricărui risc de șantaj la adresa magistraților sau justițiabililor.

În absența unei soluții care să întrunească un consens inter – instituțional, Guvernul va proceda la crearea cadrului normativ, la nivel de hotărâre de guvern, pentru sigilarea arhivei și depunerea ei spre păstrare și conservare la Arhivele Naționale, până când un astfel de consens inter – instituțional este întrunit.”, se mai arată în Porgramul Guvernului Orban în legătură cu Justiția.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns