Ce le spune Radu Chiriță celor care susțin că nu-și pot da cu părerea căci nu e motivată decizia ÎCCJ în dosarul ”Ferma Băneasa”

Unii magistrați și avocați au afirmat, în contextul protestelor de susținere pentru avocatul condamant Robert Roșu, că nu pot comenta până nu se motivează decizia de către judecătorii ÎCCJ. Pentru aceștia, avocatul și conferențiarul Radu Chiriță, a scris o replică pe blogul lui:

”Unii oameni, de bună credinţă, scriu pe net că nu-şi pot da încă cu părerea pentru că încă nu e motivată decizia ICCJ şi, deci, nu ştiu dacă Robert o fost condamnat pentru că şi-o făcut meseria sau pentru altceva. Acestora le răspund simplu: rechizitoriul este pe net, nu mă apuc să îl rezum. Îi rog să citească acolo pentru ce a fost Robert trimis în judecată în raport de cele două infracţiuni pentru care a fost condamnat. Mă gândesc că ICCJ nu o să-l condamne pentru ceva pentru care nu a fost trimis în judecată. Or, dacă a fost trimis în judecată în raport de cele două fapte pentru activităţi care nu sunt nimic altceva decât exercitarea meseriei de avocat, şi a fost condamnat, înseamnă că pentru asta a fost condamnat.

E drept că a fost trimis şi judecată şi pentru fapte care exced actelor unui avocat, în raport de faptele de trafic de influenţă şi de spălare a banilor. Pentru astea, a fost achitat, iar ICCJ a menţinut achitarea. Pentru spălare, de fapt, nici măcar DNA nu o mai făcut apel. Amintesc care erau astea, pe scurt. Scria DNA în rechizitoriu că Robert i-ar fi promis prinţului că, în schimbul a nu ştiu foarte exact ce, probabil bani, îşi va folosi influenţa la ICCJ şi alte instituţii să obţină pe nedrept bunurile revendicate. Pentru asta, Robert a fost achitat pe motiv că fapta nu există. Şi nici măcar completul negru nu a răsturnat achitarea asta. Rezultă de aici, că în acest moment, devine cert că Robert nu le-a cerut ălora bani ca să “rezolve” procesele pe căi necurate. La spălare, era acuzat că, ştiind că bunurile au fost obţinute prin comiterea de infracţiuni de abuz în serviciu, a participat la transferarea lor disimulând originea lor ilegală. Pentru asta a fost achitat pe motiv că bunurile nu au fost obţinute prin infracţiuni şi oricum nu avea de unde asta, astfel că fapta de a ajuta la încheierea actelor notariale nu este prevăzută de legea penală. Achitarea a rămas definitivă prin neapelare.

Pe scurt, la acest moment, avem autoritate de lucru judecat care afirmă că Robert nu a promis să îşi exercite ce ştiu eu ce influenţă ilicită faţă de instanţe sau instituţii. Avem autoritate de lucru judecat că nu avea de unde ştii că bunurile ar fi fost obţinute prin infracţiuni.

Ce rămâne? Prin rechizitoriu, se reţine că în 2006, în cadrul discuţiilor cu clienţii săi, ştiind că aceştia nu au dreptate şi nu dreptul legal să dobândească acele bunuri, a fost de acord să continue sau să efectueze nişte demersuri pentru a cere bunurile imobile. Potrivit rechizitoriului, Robert ştia lucru ăsta pentru că prinţu nu avea calitatea de succesor al lui Carol, întrucât hotărârea judecătorească care îi confirma această calitate nu fusese recunoscută încă în România (a fost ulterior, cu efecte retroactive). Pe scurt, parchetul spune că fapta lui Robert de a le spune unor clienţi că va continua unele demersuri juridice, deşi ar fi ştiu că nu are dreptate, reprezintă o constituire de grup infracţional în vederea comiterii de infracţiuni de abuz în serviciu (de către judecători sau funcţionari care avea spre rezolvare acele cereri). La fond, pentru asta se dă achitare, pe motiv că asta înseamnă avocatura: să duci argumentele pe care le ai în faţa instanţelor şi a instituţiilor. La apel, se dă condamnare, 3 ani la Rahova. No, în condiţiile în care pentru trafic de influenţă fapta nu există, pentru ce ar putea fi Robert condamnat aici? În tot apelul s-a discutat la nesfârşit despre faptul că Robert ar fi dispus să nu se depună un act. Răspund şi la asta. Actul era o pretinsă hotărâre a curţii supreme din 1941. Actul nu era semnat de nimeni, nu a fost regăsit la Arhivele naţionale şi nici în arhiva ICCJ. A fost găsit în Arhiva fostului comitet central al PCR. Aţi fi depus aia? În plus, să moară Hector, de când are avocatul datoria să depună actele care nu îi sunt favorabile clientului? Dacă nu depun ce nu mă ajută, e infracţiune?

A doua pentru care s-a dispus condamnarea e complicitatea la abuz pentru Ferma Băneasa. În rechizitoriu, se scrie că această complicitate a constat în faptul că Robert a ajutat membrii CA ai unei instituţii să ia o hotărâre ilegală, prin faptul că a fost şedinţa lor şi le-a prezentat argumente în favoarea cererii formulate de clientul lui. Atât. La fond, l-a achitat, iar la apel ia de la Moş Crăciun 4 ani. Pentru ce pizda mă-sii ar putea să îl condamne? Că ce? Pentru altceva decât scrie în rechizitoriu? Nimeni, niciunde, nu spune că Robert ar fi făcut altceva decât să prezinte argumentele clientului în faţa acelui consiliu. Hai să presupunem că nu avea dreptate şi cererea e ilegală (nu e, dar de dragul discuţiei). Păi, de când trebuie ca avocatul să fie judecător şi să stabilească legalitatea unei cereri înainte de a o susţine? Nu am voie să susţin o cerere pentru care ar exista şi argumente de respins, că dacă cumva conving instanţa sau instituţia merg la bulău? Ce ar putea scrie senzaţionalii de la ICCJ ca să nu condamne un avocat pentru că şi-a făcut meseria? În faţa instanţelor a fost audiat şi avocatul Casei regale (a lui Mihai) aflată în conflict (puţin spus) cu Paul. În ciuda faptului că s-a războit cu Robert prin instanţe, acesta a spus că Robert nu şi-a făcut decât datoria de avocat şi şi-a reprezentat corect clientul.

De aceea, reacţia asta vehementă e legitimă chiar în lipsa motivării deciziei ICCJ.

Alţii, nu neapărat de bună credinţă, scriu că nu pot comenta o hotărâre nemotivată. Ăstora, nu pot decât să le adresez câteva întrebări retorice: da’ Robert poate să execute o hotărâre nemotivată? Cum morţii mă-sii el poate sta la Rahova şi io nu am voie să comentez asupra unei decizii? Unii mai scriau că eventual hotărârea poate fi comentată în revistele de specialitate. Serios? Abuzul, nedreptatea sunt ştiinţă? Comentăm în reviste chestiile de drept, nu ceea ce s-a întâmplat aici.”

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns