CCR: Subiectul activ al infracțiunii de proxenetism poate fi soțul persoanei care practică prostituția

Curtea Constituțională a României a fost sesizată de un proxenet din Argeș cu privire la definiția proxenetismului din Codul penal, acesta susținând că intră în contradicție cu definiția familiei din Codul civil. Judecătorii constituționali au respins excepția ca neîntemeiată. Amintim că și într-un dosar din Cluj inculpații au susținut că nu sunt vinovați de proxenetism pe motiv că cele care se prostituau sunt soțiile lor și ar fi făcut asta pentru familie.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 213 alin. (1) teza a treia din Codul penal, respectiv a sintagmei „obținerea de foloase materiale de pe urma practicării prostituției”. Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 213 alin. (1) din Codul penal, cu referire la sintagma „obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției”, având următorul conținut: „Determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.”

Extras din motivarea Deciziei CCR nr.704/2021, publicată în Monitorul Oficial din 13 ianuarie:

”14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de proxenetism se poate realiza prin una dintre următoarele trei acțiuni distincte prevăzute de art. 213 alin. (1) din Codul penal, și anume determinarea practicării prostituției, înlesnirea practicării prostituției și obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane. Varianta-tip a infracțiunii reia varianta-tip a incriminării cu aceeași denumire marginală din art. 329 din vechiul Cod penal, cu unele modificări de ordin semantic realizate prin utilizarea unor termeni și sintagme noi, și anume „determinarea” în loc de „îndemnul”, „obținerea de foloase patrimoniale” în loc de „tragerea de foloase”, „una sau mai multe persoane” în loc de „o persoană” (cu referire la practicarea prostituției). Acțiunea de determinare reprezintă, în fapt, o instigare, în sensul art. 47 din noul Cod penal, iar acțiunea de înlesnire constituie, la rândul ei, o modalitate a complicității, potrivit art. 48 din același cod, cu diferența majoră față de vechea reglementare că fapta determinată sau înlesnită, și anume prostituția — care era incriminată în art. 328 din Codul penal din 1969 —, nu mai reprezintă infracțiune potrivit noii legislații. Așadar, faptele de participare la prostituție sub forma instigării sau complicității sunt incriminate distinct ca fapte autonome în raport cu care ar putea exista acte distincte de participație. În completare, „obținerea de foloase patrimoniale” este reglementată atât ca scop al infracțiunii de proxenetism, cât și ca modalitate distinctă de săvârșire a infracțiunii.

15. În aceste condiții, Curtea constată că rațiuni de politică penală — referitoare la asigurarea protecției persoanelor vulnerabile față de faptele de exploatare a acestora prin practicarea prostituției — au impus legiuitorului să incrimineze, în continuare, proxenetismul, atât în modalitățile normative simple de la art. 213 alin. (1) din noul Cod penal, cât și în modalitățile agravate reglementate la alin. (2) și (3) ale aceluiași articol, valoarea socială ocrotită fiind diferită față de cea avută în vedere de Codul penal anterior. Astfel, Codul penal din 1969 prevedea infracțiunea de proxenetism în titlul IX din Partea specială — „Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială”, la capitolul IV — „Alte infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială”, în timp ce în noul Cod penal incriminarea faptei de proxenetism a fost adusă în titlul destinat protecției persoanei, care este titlul I din Partea specială a Codului penal — „Infracțiuni contra persoanei”, printre infracțiunile care se referă la exploatarea persoanelor vulnerabile, având reglementarea în capitolul VII — „Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile” (în acest sens este Decizia nr. 874 din 15 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 7 martie 2016).

16. Pornind de la grupul de infracțiuni în cadrul căruia a fost inclusă fapta de proxenetism în noul Cod penal, Curtea constată că obiectul juridic principal al acestei infracțiuni constă în relațiile sociale referitoare la atributele fundamentale ale persoanei, relații care presupun procurarea mijloacelor de existență prin muncă, în condiții de respect pentru regulile de morală și de asigurare a demnității umane, cu excluderea oricăror acte de dobândire a unor foloase patrimoniale din practicarea prostituției de către o altă persoană. În aceste condiții, Curtea constată că sunt neavenite susținerile autorului excepției potrivit cărora norma penală criticată se află în coliziune cu dispozițiile Codului civil referitoare la relațiile de familie, incluzând drepturile și obligațiile reciproce ale soților, precum și obligația părinților de a-și întreține copiii, în condițiile în care valoarea socială protejată de legiuitor prin incriminarea infracțiunii de proxenetism este tocmai apărarea bunelor moravuri în relațiile de conviețuire socială, incluzând relațiile de familie, și asigurarea licită a mijloacelor de existență. De altfel, scopul căsătoriei este declarat, în mod expres, în alin. (2) al art. 259 din Codul civil, invocat de autor, acesta fiind întemeierea unei familii. Uniunea se realizează prin consimțământul celor care se căsătoresc și, odată realizată, ea este reglementată de normele legale în materie, așa încât Curtea reține că susținerile potrivit cărora textele criticate aduc atingere dispozițiilor referitoare la viața intimă, familială și privată din Legea fundamentală sunt neîntemeiate. În plus, cu privire la raportarea de către autorul excepției a normei penale atacate la prevederile din Codul civil, Curtea reamintește că, în jurisprudența sa, a statuat că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Legii fundamentale.

17. Totodată, Curtea constată că subiectul activ al infracțiunii de proxenetism nu este calificat, putând fi orice persoană care îndeplinește condițiile generale ale răspunderii penale, inclusiv un membru de familie (de pildă, soțul persoanei care practică prostituția), și care obține foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției, în condițiile în care legiuitorul nu a exclus aceste persoane din sfera ilicitului penal în materia săvârșirii infracțiunii de proxenetism. De altfel, atunci când legiuitorul a dorit protejarea relațiilor de familie în detrimentul tragerii la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, a reglementat cauze speciale de nepedepsire, aspect ce nu se regăsește în cazul infracțiunii de proxenetism.

18. În aceste condiții, Curtea constată că norma penală criticată este reglementată cu suficientă claritate și precizie, interpretarea ei în ansamblul actului normativ din care face parte relevând cu claritate voința legiuitorului. De asemenea, câtă vreme norma penală criticată nu operează nicio distincție între subiectele de drept supuse incidenței sale, susținerea pretinsului său caracter discriminatoriu este lipsită de temei și nu poate fi primită. În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin textul de lege criticat, a dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție, Curtea reține că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât prevederile legale supuse controlului de constituționalitate constituie norme de drept penal substanțial, iar standardele dreptului la un proces echitabil se asigură prin dispozițiile dreptului procesual penal. Totodată, Curtea constată că dispozițiile constituționale privind libera circulație nu sunt incidente în cauză.”

Comments

comentarii