ȘTIRI

Deținutul evadat a fost prins pe un teren viran de lângă Baia Mare

Deținutul evadat Dorel Corin Moldovan a fost prins vineri, 21 august, în urma unei ample operațiuni desfășurate de polițiștii din Maramureș. Bărbatul a fost găsit ascunzându-se pe un teren viran din apropierea municipiului Baia Mare. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, capturarea a avut loc în urma informațiilor obținute de polițiști în cursul nopții și a măsurilor operative desfășurate pentru localizarea fugarului. „Azi, 21 august, în urma măsurilor operative complexe întreprinse de către polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș și a informațiilor obținute în cursul nopții, au fost organizate două razii cu efective mărite în zonele de interes, …

Citește mai mult

Clubul de fotbal CFR 1907 Cluj a intrat în insolvență din nou. Același administrator judiciar

Tribunalul Specializat Cluj a admis cererea formulată de Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA și a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței clubului. Instanța a desemnat RTZ&Partners SPRL, firma lui Răzvan Zăvăleanu, în calitate de administrator judiciar provizoriu, același practician care s-a ocupat și de precedenta insolvență a CFR Cluj, în urmă cu aproximativ zece ani. Clubul și-a anunțat intenția de a propune un plan de reorganizare, iar deschiderea procedurii duce și la ridicarea popririlor de pe conturi. Mai multe cereri formulate de creditori au fost transformate de instanță în declarații de creanță. Solutia pe scurt: ”Admite cererea de deschidere …

Citește mai mult

Șeful ARR, trimis în judecată de DNA Cluj. Acuzat că a primit 115.100 de euro pentru fraudarea examenelor

Directorul general al Autorității Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Cluj, fiind acuzat că ar fi condus un grup care facilita contra cost promovarea frauduloasă a examenelor pentru obținerea atestatelor profesionale de transport. Potrivit DNA, acesta ar fi primit sau ar fi acceptat promisiunea unor sume de peste 115.000 de euro, iar la perchezițiile efectuate la locuințele sale au fost găsite peste 523.000 de euro, 78.300 de lei și 8.300 de dolari. Alături de Cristian Anton a fost trimis în judecată, tot în stare de …

Citește mai mult

Deținut evadat de la un punct de lucru din Baia Mare, căutat de poliție după amenințări grave

Un deținut a evadat miercuri, 19 august, de la un punct de lucru exterior al Penitenciarului Baia Mare, unde desfășura activități de muncă. Bărbatul este în prezent căutat de autorități, iar situația este cu atât mai îngrijorătoare cu cât acesta ar fi făcut anterior amenințări grave la adresa soției sale. Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții penitenciarului, deținutul, în vârstă de 28 de ani, a părăsit punctul de lucru situat în municipiul Baia Mare în jurul orei 13:30, fără a mai reveni. Este vorba despre Dorel Corin Moldovan, născut la 30 aprilie 1998, în Târgu Lăpuș, județul Maramureș, cu domiciliul în …

Citește mai mult

Fosta șefă ÎCCJ Corina Corbu a lăsat avocatura pentru notariat, la un an de la pensionare

Fosta președintă a Înaltei Curți, Corina Corbu, a schimbat din nou profesia, la un an de la pensionarea din magistratură. Aceasta și încă trei foști judecători ÎCCJ au depus jurământul pentru intrarea în profesia de notar public. Fosta judecătoare Corina-Alina Corbu s-a pensionat la vârsta de 53 de ani, în data de 1 august 2025, iar ulterior a fost partener la casa de avocatură Mușat și Asociații din București. Corbu are peste 28 de ani de experiență în sistemul judiciar al României, fiind președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție între 2019 și 2025. Au mai depus jurământul foștii …

Citește mai mult

Judecătoarea Sărăcuț a formulat declarație de abținere după dezvăluirea Clujust. Verdictul e surprinzător

Judecătoarea Mihaela Sărăcuț a formulat declarație de abținere în dosarul insolvenței Jolidon după ce am dezvăluit că a petrecut la Untold alături de patronul firmei, Gabriel Cîrlig. Colegii judecătoarei de la Curtea de Apel Cluj au respins declarația de abținere, astfel că judecătoarea Sărăcuț rămâne președintele completului care va judeca o contestație a Finanțelor în dosarul insolvenței Jolidon. Din complet mai face parte judecătoarea Roxana Mihaela Vereș. Declarația de abținere a fost judecată astăzi, 13 august, la ora 10.30, de către alt complet de la Curte. Solutia pe scurt: ”Respinge declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător Sărăcuţ Mihaela de …

Citește mai mult

Statul a plătit Asociației Composesorale Borșa peste 61,5 milioane euro, daune stabilite de CEDO

Statul român a achitat despăgubirile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru 17.000 hectare de pădure. Potrivit unei scrisori transmise de Agentul Guvernamental pentru CEDO către primarul din Borșa (Maramureș), Ministerul Finanțelor a plătit Asociației Composesorale Borșa suma de peste 322 milioane lei, echivalentul despăgubirilor de peste 61,5 milioane de euro. ”După 25 de ani, cred că a venit momentul să închidem un capitol care a divizat Borșa. Timp de mai bine de un sfert de secol, neînțelegerile și procesele dintre Primăria Orașului Borșa și Asociația Composesorală Borșa au consumat timp, energie, bani și, poate cel mai important, au …

Citește mai mult

Procurorul Bucurică a fost pus în libertate. Curtea a respins propunerea de arestare

Curtea de Apel Alba Iulia a respins propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia de arestare preventivă a procurorului Radu George Bucurică, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin. Magistratul este cercetat în libertate după un incident petrecut într-un local din județul Hunedoara. Soluția Curții poate fi atacă cu contestație. Solutia pe scurt:  ”În baza art. 227 alin. 1 Cod procedură penală respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia privind luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul B. R. G.(…)ca neîntemeiată. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de …

Citește mai mult

O femeie a spart cu bolovanul geamul ambulanței atacate din Cluj

Prima pe lista celor șapte inculpați arestați în cazul atacului la ambulanță din Cluj este o femeie care a spart geamul autospecialei cu un bolovan, șoferul fiind rănit la ochi de cioburi. Procurorii au arătat în referatul cu propunerea de arestare că inculpata a spart geamul cu piatra. ”În referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive s-a reținut că, la data de la data de 08.08.2026, în jurul orelor 22.20- 22:30, inculpaţii L.D. şi C.C.A în calitate de conducători ai autoutilitarelor marca Volkswagen Sharan de culoare negru şi marca Volkswagen Transporter de culoare albă în timp ce se …

Citește mai mult

Procurorul Bucurică susține că avea arma pentru a se apăra de ”Mafia din Banat”

Explicații halucinante date de procurorul Radu George Bucurică în fața jurnaliștilor pe holul Curții de Apel Alba Iulia, care judecă propunerea de arestare preventivă a acestuia. Procurorul Bucurică de la Parchetul Tribunalului Caraș Severin este acuzat de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de armă fără drept, tulburarea ordinii și liniștii publice, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și ultraj după un incident pe o terasă din județul Hunedoara. Bucurică ar fi tras cu arma când polițiștii au încercat să-l omobilizeze. ”Nu am tras cu arma. Aveam arma pentru a mă apăra”, a spus Bucurică la Curtea de …

Citește mai mult