Trei directori din Romgaz au fost trimiși în judecată de către DNA pentru că au trucat recepția unui proiect din comuna clujeană Cojocna. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Tîrgu Mureș au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților Pantelimon Avram, la data faptelor director sucursală în cadrul S.N.G.N. Romgaz SA – Sucursala Tg. Mureș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, Victor Banu Sergiu și Gheorghe Matei, la data faptelor director tehnic respectiv director adjunct-producție în cadrul SNGN Romgaz …
Citește mai multȘTIRI
Lucan voia ca avocata Olguței să facă un sistem relațional cu oameni din sistemul judiciar
Procurorii au descoperit asupra medicului Mihai Lucan, în seara în care a fost audiat la sediul DIICOT, un jurnal în care acesta avea notat că o avocată trebuia să facă, pentru a-l proteja, un sistem relaţional format din procurori, judecători şi angajaţi SRI. Medicul avea notate și detalii din viaţa procurorului de caz, au precizat, pentru Agerpres, surse judiciare. Sursele citate au arătat că, având cunoştinţă că este vizat într-un dosar DIICOT, în luna iulie 2017 Lucan ar fi notat în jurnal că fosta sa avocată trebuie să facă un cerc protector în jurul său şi să realizeze un sistem relaţional …
Citește mai multTaximetrist din Cluj-Napoca, lovit de client în timp ce conducea
Un taximetrist din Cluj-Napoca a fost lovit, ieri seară, de către un client, în timp ce conducea. Taximetristul a pierdut controlul volanului și a lovit două mașini parcate. Victima a ajuns la spital, iar agresorul la poliție. Incidentul a avut loc în jurul orei 20.30, pe strada Bâlea. Asociația Taximetriștilor Cluj acuză intervenția întârziată a polițiștilor de la Secția 4 Mănăștur. ”Din pacate un eveniment urat umbreste aceasta perioada. Colegul nostru de la Diesel , 455, a fost lovit cu bestialitate de client in timp ce conducea, fapt care a dus la pierderea controlului asupra vehicolului, acesta lovind alte doua masini …
Citește mai multAlți patru medici de la Urologie Cluj sunt cercetați în dosarul Lucan
Procurorii DIICOT București îi cercetează pe medicii Liviu Ghervan, conferenţiar universitar, Adrian Bărbos, Cornel Burghelea și Adriana Milena Muntean, toţi angajaţi la Institutul de Urologie și Transplant Renal Cluj pentru aderare la un grup infracţional organizat și complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave, anunță Evz.ro Medicul Adrian Bărbos este medicul anestezist șef la IUTR Cluj, dar în paralel era angajat la clinica privată Lukmed, patronată de profesorul Mihai Lucan. Toate manevrele infracţionale erau cunoscut de medicul Bărbos, care de altfel participa la operaţiile făcute la clinica privată și apoi erau decontate la clinica de stat. “Mai mult, se …
Citește mai multMoș Crăciun a adus mașini noi la IPJ Cluj
Se pare ca polițiștii clujeni au fost cuminți, astfel că Moș Crăciun a adus mașini noi la IPJ Cluj. Zece autospeciale au fost repartizate polițiștilor din Cluj pentru a fi folosite în misiuni. La nivelul Inspectoratului Județean de Poliție Cluj, 10 autospeciale Dacia Logan, achiziționate în baza Programului de creștere a mobilității în culegerea informațiilor și diseminarea produselor analitice, au intrat în dotarea polițiștilor. Întregul efort de îmbunătățire a mobilității Poliției Române are ca beneficiari finali cetățenii, astfel încât comunității să îi fie oferit un serviciu polițienesc de calitate să beneficieze. Urmărește CLUJUST pe Google News
Citește mai multFemeie însărcinată, stropită cu clor din cap până-n picioare, în Auchan Cluj
O clujeancă a trăit pe propria piele, în cel mai propriu sens al cuvântului, o experienţă de-a dreptul şocantă în magazinul Auchan din cartierul Iris, Cluj-Napoca. Patricia F., însărcinată în luna a 6-a, a fost stropită pe burtă şi pe haine cu clorul provenit din sticla pe care tocmai o pusese pe banda de la casa de marcat și care nu era închisă sau sigilată cu capac de protecţie, aşa cum e normal. Incidentul a avut loc în 17 decembrie în hypermarketul Auchan Iris. Clujeanca ne-a povestit cum, în momentul în care sticla s-a răsturnat pe bandă şi clorul a …
Citește mai multTribunalul București a respins cererea de arestare preventivă a medicului Lucan
Un judecător de drepturi și libertăți de la Tribunalul Bucureşti a respins, în această dimineaţă, cererea procurorilor DIICOT de arestare preventivă a medicului urolog Mihai Lucan, a fiului acestuia și a celorlalți doi inculpați din dosar. Hotărârea poate fi atacată cu contestație, care se judecă la Curtea de Apel București. Fostul şef al Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, Mihai Lucan, fiului acestuia, Ciprian Lucan, directorul administrativ al Institutului, Dan Emil Fofiu – Sânpătreanu, și directorul economic Sanda Rodica Baciu au fost plasați sub control judiciar. Avocatul lui Lucan, Eugen Iordăchescu a susținut la Tribunalul București că există o …
Citește mai multChirurgul Mihai Lucan, propus pentru arestare preventiva
Chirurgul Mihai Lucan, fiul sau si alte doua persoane sunt propuse pentru arestare preventiva. Profesorul Mihai Lucan și fiul său, Valeriu Ciprian Mihai Lucan, au fost reținuți de procurorii DIICOT! În prealabil, doi directori ai Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, Dan Emil Fofiu – Sânpătrean şi Sanda Rodica Baciu, fuseseră reţinuţi. Toți vor fi duși în fața judecătorului de drepturi și libertăți cu mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, potrivit stiripesurse.ro Sânpetrean este director administrativ în cadrul institutului, iar Baciu este director economic. Urmărește CLUJUST pe Google News
Citește mai multO rudă a lui Lucan ar fi încercat să sustragă bani și bijuterii în timpul percheziției DIICOT
Potrivit Rise Project, în timpul percheziției DIICOT, o rudă a chirurgului clujean Mihai Lucan a încercat să sustragă bani, mai multe bijuterii și ceasuri poleite cu aur, în valoare de zeci de mii de euro, toate aparținând familiei Lucan. Suspectul a fost prins in flagrant de polițiștii de la brigada de combatere a crimei organizate. Perchezițiile în casa lui Lucan au durat circa 20 de ore, iar la capătul zilei un lot de 30 de persoane au fost urcate în dubă și trimise la DIICOT București. ”600.000 de euro cash! Aceasta suma de bani se pare ca a fost gasita …
Citește mai multPolițiști de la BCCO Cluj au colaborat cu Europol, FBI și NCA pentru anihilarea unor hackeri
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate, între care și de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Cluj, și procurorii DIICOT au efectuat percheziții la persoane bănuite că ar fi infectat numeroase calculatoare cu programe malițioase și ar fi cerut recompense pentru decriptarea fișierelor afectate. Acțiunea s-a desfășurat în comun cu agenții internaționale precum Europol, FBI și National Crime Agency. În ultima săptămână, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și ai Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au efectuat 7 percheziții la locuințele unor persoane bănuite de lansarea și coordonarea unor campanii …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.