Șapte membri aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii, în frunte cu Andrea Chiș din Cluj, au emis poziția lor privind concluziile Raportului MCV, în lipsa luării unei poziții de către conducerea CSM. Redăm mai jos opinia celor 7: Întrucât, faţă de gravitatea situaţiei şi în contextul lipsei unei reacţii imediate instituţionale, pe care am solicitat-o expres, în calitate de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii aleși de majoritatea judecătorilor şi procurorilor din România, aducem la cunoştinţă publică următoarele: Am luat act de conținutul şi concluziile fără precedent ale Raportului întocmit de Comisia Europeană în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare …
Citește mai multSISTEMUL JUDICIAR
FJR: Inspecția Judiciară și conducerea CSM încearcă ascunderea grosolană a unei proceduri disciplinare față de un judecător
Asociația Forumul Judecătorilor din România atrage atenția opiniei publice asupra faptului că se încearcă, de Inspecția Judiciară și de conducerea Consiliului Superior al Magistraturii, ascunderea grosolană a unei proceduri disciplinare inițiate față de un judecător care a sesizat, în exercitarea atribuțiilor sale jurisdicționale, Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu o cerere de decizie preliminară, ce face obiectul cauzei C-379/19, Procuror DNA – Serviciul Teritorial Oradea. Astfel, prin încheierea din 7 mai 2019, pronunțată în dosarul nr. 3507/111/2016, Tribunalul Bihor, Secția Penală, a efectuat o trimitere preliminară, solicitând CJUE să răspundă următoarelor întrebări: „1. Mecanismul de cooperare și verificare (MCV) …
Citește mai multSavonea în cererea către CCR: ”Ingerinţa gravă a ministrului justiţiei, Ana Birchall, in activitatea de urmărire penală desfăşurată de procurori”
CSM a făcut publică cererea președintelui Lia Savonea către Curtea Constituțională privind conflictul juridic dintre ministrul Justiției și autoritatea judecătorească. În cerere, Savonea acuză ”ingerinţa gravă a ministrului justiţiei, Ana Birchall, in activitatea de urmărire penală desfăşurată de procurori” La data de 16 octombrie 2019, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea, a transmis Curții Constituționale cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constitutuţională dintre ministrul justiţiei, Ana Birchall, respectiv Ministerul Justiţiei, ca parte a autorităţii executive şi autoritatea judecătorească, reprezentată de Consiliul Superior al Magistraturii. Motivele invocate de președintele CSM în susținerea cererii: Ingerinţa gravă a ministrului justiţiei, …
Citește mai multPreședintele Curții de Apel Cluj, Denisa Băldean: ”Nu devii magistrat în ziua absolvirii INM”
Președintele Curții de Apel Cluj, judecător Denisa Băldean, a vorbit într-un interviu recent pentru revista Legal Magazin și despre evoluția tinerilor magistrați în instanțe: ”Nu devii magistrat în ziua absolvirii INM” Redactor: Institutul Național al Magistraturii are un nivel de exigență care asigură o pregătire temeinică viitorilor magistrați. Cum evoluează tinerii magistrați din instanțele clujene? Denisa Băldean: Din perspectiva formării profesionale iniţiale şi a celei continue, s-a înţeles că, în plan instituţional, rolul central în formarea profesională a judecătorilor revine Institutului Naţional al Magistraturii, acesta propunând, în ultimii ani, o platformă largă şi flexibilă de programe şi de acţiuni, astfel …
Citește mai multMJ: “nu se poate sesiza din oficiu cu privire la acte normative care nu privesc autoritatea judecătorească”
Ministerul Justitiei, pe final de mandat al ministrului Ana Birchall, a emis o pozitie dura referitoare la CSM: Ca urmare a celor publicate pe pagina de Facebook a Consiliului Superior al Magistraturii în data de 9 octombrie 2019, pentru corecta informare a opiniei publice, Ministerul Justiției face următoarele precizări: • Cu privire la posibilitatea Consiliului Superior al Magistraturii de a exercita dreptul de inițiativă legislativă, învederăm următoarele prevederi constituționale și legale: Potrivit art. 74 din Constituție: „Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi …
Citește mai multJudecătoare ”rebelă” din Turda, judecată disciplinar la CSM
O judecătoare de Judecătoria Turda este judecată de Secția pentru judecători în materie disciplinară din CSM pentru încălcarea a două prevederi din Legea privind staturul magistraților, care se referă la refuzul de a îndeplini îndatoriri de serviciu și absențe nemotivate. În ședința de astăzi, 10 octombrie, a Secției pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a fost și cauza judecătoarei Adina Iulia Ferencz de la Judecătoria Turda Obiectul cauzei este ”abatearea disciplinară prev. de art . 99 lit. f) şi k) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor republicată, cu modificările şi completările ulterioare” …
Citește mai multAcțiune disciplinară împotriva procurorului din cazul Caracal. Acuzații grave
Inspecția Judiciară a exercitat acțiune disciplinară împotriva procurorului din cazul Caracal. Acuzații grave: ”A nesocotit din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material care permiteau pătrunderea în imobilul numitului Dincă Gheorghe” ”Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de Popescu Cristian Ovidiu – procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal pentru exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă, abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Inspectorii de caz au reţinut că procurorul a nesocotit din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele …
Citește mai multPovestea de viață a procurorului cu Tesla de la Gherla. Părinții au bani, dar el a preferat să se realizeze pe puterile lui
O mașină electrică Tesla model S a fost fotografiată de un avocat în curtea Judecătoriei Gherla, apărând speculații, din cauza numărului, că Ministerul Public a cumpărat o astfel de mașină ecologică, dar scumpă. Clujust vă prezintă realitatea: mașina este folosită de un procuror, care a primit-o de la părinții lui, care au o situație materială bună. Însă procurorul Matei Dima ne-a spus că a preferat ”să nu fie administrator la firma lui tata”, ci să se realizeze pe puterile lui. Iar pentru asta a dat concursul pentru INM de cinci ori. Clujust a stat de vorbă cu procurorul Matei Dima …
Citește mai multConferință cu invitați de marcă și expoziție de documente juridice vechi la Centenarul Curții de Apel Cluj
Judecătoriii clujeni au celebrat, astăzi, 20 septembrie, la Palatul de Justiţie din Cluj-Napoca Centenarul Curţii de Apel Cluj. În cadrul manifestărilor organizate în vederea aniversării acestui moment au avut loc mai multe activităţi. Astfel, în celebra sală 155, unde se judecă procese penal, au fost susţinute alocuţiuni de către: prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, preşedinte al Academiei Române şi rector al Universităţii „Babeş-Bolyai”, prof. univ. Liviu Pop, membru activ al Academiei Române, judecător pensionar Gheorghe Buzesko, judecător în activitate Axente-Irinel Andrei, prof. univ. dr. Mircea Duţu, directorul Institutului de studii juridice al Academiei Române, conf. dr. Valentin Orga, directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, avocat …
Citește mai multCSM a aprobat solicitarea INM de folosire în mod excepțional a unor specialiști, inclusiv din cadrul Consiliul Europei
CSM a aprobat, în ședința de plen din 17 septembrie, solicitarea INM de folosire în mod excepțional a unor specialiști, inclusiv din cadrul Consiliului Europei. Soluția plenului CSM: Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat solicitarea Institutului Naţional al Magistraturii de folosire în mod excepţional a unor specialişti, pentru următoarele seminare, după cum urmează: (majoritate, după caz, unanimitatea voturilor valabil exprimate; 1 abţinere: doamna judecător Evelina Oprina, membru al Consiliului Superior al Magistraturii) „Aspecte de drept penal întâlnite în procedura insolvenţei şi în procedura executării silite”, organizată la Bucureşti, în perioada 10-11 iunie 2019, cu suportarea din bugetul INM a …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.