NATIONAL

Decizie Tribunal: Daune morale acordate unui avocat, al cărui nume a fost publicat pe ”lista rușinii” de la primărie

Tribunalul Iași a menținut sentința primei instanțe, prin care s-au acordat daune morale de 15.000 lei unui avocat într-un proces contra Primăriei care i-a publicat numele pe lista datornicilor la bugetul local, numită și ”lista rușinii”, în condițiile în care câștigase definitiv în instanță anularea actelor administrativ-fiscale. Soluția Tribunalului pe scurt: ”Respinge apelul principal declarat de apelantul Municipiul Iasi, prin Primar, impotriva sentintei civile nr. 13391/27.11.2019, pronunțata de Judecatoria Iasi, sentinta pe care o pastreaza. Respinge apelul incident declarat de apelantul Rotaru Virgil Dragos impotriva sentintei civile nr. 13391/27.11.2019, pronunțata de Judecatoria Iasi, sentinta pe care o pastreaza. Cu drept …

Citește mai mult

Un șef de ocol silvic și șase șefi de districte, trimiși în judecată de DNA pentru șpăgi de 4,5 mil. lei

Un șef de ocol silvic și șase șefi de districte, trimiși în judecată de DNA Bacău pentru șpăgi de 4,5 milioane lei. Așteptăm să finalizeze și DNA Baia Mare dosarul antic privind jaful din păduri, în care au fost două clasări deființate de instanțe. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpaților: PÂSLARU AUREL, la data faptei șeful Ocolului Silvic Comănești (Bacău) din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, COMĂNECI SORIN–VELU, la data faptei șef district I Asău, ȘTEFANCU CONSTANTIN, la data faptei șef district …

Citește mai mult

Cel mai corect șofer. A sunat la 112 să se autodenunțe că a condus băut!

Un bărbat de 53 de ani din Sibiu a sunat la 112 pentru a se autodenunța că a condus o mașină afându-se sub influența băuturilor alcoolice. Potrivit IPJ Sibiu, bărbatul a solicitat, sâmbătă, un echipaj de Poliție la domiciliu, afirmând că a condus un autoturism în timp ce se afla sub influența alcoolului. Când polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu au ajuns la domiciliul acestuia, nu l-au mai găsit. Echipajul a fost imediat redirecționat către sediul Serviciul Rutier, în fața căruia ajunsese deja bărbatul cu propriul autoturism. Aparatul etilotest a arătta o concentrație de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul …

Citește mai mult

Cele mai mari sancțiuni aplicate unui șofer din România: amendă de peste 20.000 lei și permis suspendat 3 ani

Poliția Română a anunțat că un șofer în vârstă de 20 de ani a primit cele mai mari sancțiuni aplicate vreodată în România pentru nereguli în trafic. ”Permisul suspendat până în 2024… Amendă de 20.880 lei… Acestea sunt cele mai mari sancțiuni date vreodată unui șofer și de ele a “beneficiat” un tânăr de 20 de ani din orașul Siret, județul Suceava. 16 nereguli la regimul rutier au identificat polițiștii suceveni, în timp ce îl urmăreau pe acesta pentru că nu a oprit la semnalele lor. Nu este nici o greșeală, abaterile constând în viteză excesivă (mult peste 100 de …

Citește mai mult

Poliția Rutieră a fost dotată cu dispozitive de tip bandă de cuie pentru oprit șoferii fugari

Veşti proaste pentru şoferii care fug de poliţie. Polițiștii rutieri au primit dispozitive de tip bandă de cuie pentru oprirea forţată a fugarilor. Scene în care echipaje de poliție urmăresc potențiali infractori se petrec tot mai frecvent pe şoselele din România. Șoferi suspecţi încearcă să scape şi îşi riscă viaţa sau să îi pun în pericol pe alţii. Polițiștii spun că blocarea autovehiculelor la timp poate preveni producerea de evenimente mai grave. Dispozitivul de oprire forţată nu este foarte greu, cântăreşte puţin peste 2 kg, și poate fi manevrat uşor de poliţişti, iar cuiele sunt suficient de ascuţite ca să …

Citește mai mult

Pedepse blânde pentru scandalagii ce au aruncat cu pietre în polițisti la Hunedoara, în stare de urgență. Imagini virale

Cei 25 de inculpați din dosarul scandalului din cartierul Micro 6 din Hunedoara, ce a avut loc în plină stare de urgență, au primit pedepse blânde în primă instanță, în contrast cu impactul imaginilor incredibile cu ambuscada asupra polițiștilor, ce s-au viralizat atunci pe internet și au scandalizat populația. Inculpații au primit amenzi penale sau luni de închisoare cu suspendare, iar trei dintre ei, care erau în arest preventiv, au primit pedepsele cele mai ”grele” de 1 an și 6 luni, respectiv 2 ani închisoare cu suspendare. Șapte inculpați au fost obligați să plătească daune materiale de aproape 10.000 lei …

Citește mai mult

Șantaj între videochat-iste: ”Banii câștigați ușor au și riscuri”. Tânără condamnată la 1 ani și 6 luni închisoare

O tânără de 25 de ani a fost condamnată definitiv de Curtea de Apel Iași la 1 an și 6 luni închisoare cu suspendare pentru șantaj. Pe când avea 19 ani și lucra la un studio de videochat, a văzut acolo o fostă colegă de liceu, pe care apoi a sunat-o și i-a cerut 1.000 de lei pentru a nu posta pe internet fotografii cu aceasta din urmă în timp ce presta la videochat. Curtea de Apel Iași a respins apelul inculpatei împotriva sentinței Judecătoriei Iași, prin care a fost condamnată la 1 an și 6 luni închisoare cu suspendare …

Citește mai mult

A murit o personalitate marcantă a vieții juridice și politice din România

CCR a anunțat printr-un comunicat că  Ion Predescu, fost senator și judecător al Curții Constituționale, a murit la vârsta de 93 de ani. ”Curtea Constituţională a României anunţă cu profund regret decesul prof.univ.dr. Ion PREDESCU, judecător în perioada 2004 – 2013. Strălucit absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității București și al Facultății de Litere și Filosofie, domnul Ion PREDESCU va rămâne în memoria publică drept o personalitate marcantă a vieții juridice și politice din România. Avocat din 1952, consilier și director al BCAJ Craiova, senator din mai 1990, membru al Comisiei constituționale a Adunării Constituante, președinte al Comisiei juridice …

Citește mai mult

Un copil infectat cu Covid-19 a murit în România

Pe buletinul zilnic trimis astăzi de Grupul de Comunicare Strategică este anunțat decesul unui copil infectat cu noul coronavorus (Covid-19. ”În intervalul 10.10.2020 (10:00) – 11.10.2020 (10:00) au fost raportate 53 de decese (26 bărbați și 27 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani”,se arată pe buletin. 51 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.112. Dintre acestea, 628 sunt …

Citește mai mult

Pronunțarea asupra cererii de deschidere a insolvenței Euroins s-a amânat pentru că a lipsit judecătorul

Pronunțarea asupra cererii de deschidere a insolvenței asiguratorului Euroins s-a amânat pe 16 octombrie din cauză că a lipsit judecătorul de la instanță. Asta după ce Tribunalul Ilfov a anunțat un caz confirmat de Covid. Solutia pe scurt din dosarul privind Euroins: ”Conform procesului verbal nr. 277/09.10.2020, în conformitate cu dispoziţiile art.123 alin. 4 din Hotărârea nr. 1375/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, având în vedere imposibilitatea de prezentare a preşedintelui completului, dispune amânarea pronunţării la data de 16.10.2020, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei …

Citește mai mult