fbpx

Pedepse blânde pentru scandalagii ce au aruncat cu pietre în polițisti la Hunedoara, în stare de urgență. Imagini virale

Cei 25 de inculpați din dosarul scandalului din cartierul Micro 6 din Hunedoara, ce a avut loc în plină stare de urgență, au primit pedepse blânde în primă instanță, în contrast cu impactul imaginilor incredibile cu ambuscada asupra polițiștilor, ce s-au viralizat atunci pe internet și au scandalizat populația.

Inculpații au primit amenzi penale sau luni de închisoare cu suspendare, iar trei dintre ei, care erau în arest preventiv, au primit pedepsele cele mai ”grele” de 1 an și 6 luni, respectiv 2 ani închisoare cu suspendare.

Șapte inculpați au fost obligați să plătească daune materiale de aproape 10.000 lei către Inspectoratul Județean de Poliție Hunedoara, iar cinci polițiști și jandarmi au primit daune morale între 2000 și 6000 lei.

Acuzațiile.  Inculpat către polițiști: ”Vă omor eu, măi…,…! ”; „ Vă prind eu, pe stradă, bă…,…! 

S-a reținut în esență prin actul de sesizare a instanței că inculpatul C.I.L  la data de 18.04.2020 , a avut un comportament agresiv atât înainte  cât și în timpul cât se afla în locuință aruncând de la geamul locuinței cu o vaza de sticlă/porțelan în direcția polițistului J.A.R. și a jandarmului T G C pe care i-a amenințat cu moartea , strigând :” Vă omor eu, măi…,…! ”; „ Vă prind eu, pe stradă, bă…,…! ” În același timp a avut un comportament batjocoritor și jignitor la adresa acestora, determinând organele de ordine să intervină pentru a face să înceteze acea situație, la fața locului fii nd deja foarte multe persoane adunate.

În sarcina inculpatului L.Ș zis „T.” s-a reținut că în data de 18.04.2020, a lovit în spate cu o bucată de cărămidă pe polițista A.A. iar cu o piatră (bolovan)l-a lovit în zona feței pe polițistul B.M.A . Totodată inculpatul a devenit violent și a intervenit pentru a împiedica organele de ordine să efectueze conducerea inculpatului C. la echipajul poliției și, pentru a-i asigura scăparea a îndemnat în acest sens și persoanele de față să intervină cărora le spunea ” Nu-i lăsați să-l ia!, nu-i lăsați să plece ”., timp în care huiduia și înjura organele de poliție, spunându-le: ” Gunoaielor, lăsați-l! ”, continua să îndemna persoanele de față să agreseze organele de ordine, strig ând  „ aruncați bă, futu-i în gură! ”, haidați băi dați!  și a intervenit, blocând deplasarea organelor de ordine, care îl conduceau pe inculpatul C.I.L spre echipajul poliției iar în încercarea de a-l elibera, a început să agreseze organele de ordine, împingându-se în acestea și trăgându-le de haine, înjurându-le și huiduind, provocând și instigând și mai mult mulțimea ce se adunase la fața locului . Același inculpat a aruncat cu un bolovan într-unul din autoturismele   din dotarea poliției lovindu-l și avariindu-l, în partea din față (capotă, parbriz).

În ceea ce-l privește pe  inculpatul M.G. zis „G” s-a reținut că , la data de 18.04.2020 a lovit cu palma peste față pe polițistul M.M.D, trăgându-i masca de pe față precum adresând amenințări cu moartea (: ”vă omor, mergeți mă de aici”) acestuia și jandarmului P.A.O , provocându-le o stare de temere. Totodată inculpatul prin comportament si limbaj ( striga  Nu lăsați să-l ia!”, ”Nu-i lăsați să-l ia ”, „haideți să nu-l lăsăm să-l ia, haideți să sărim pe ei, haideți că îs puțini”), a amplificat și mai mult situația tensionată creată și scandalul provocat și a determinat mai multe persoane să arunce cu pietre spre organele de ordine și autoturismele din dotarea acestora și să le adreseze amenințări cu moartea instigând mulțimea să se năpustească asupra organelor de ordine, atât prin gesturi cât și verbal, prin modul efectiv prin care a acționat. Apoi, inculpatul s-a năpustit asupra organelor de ordine și a început să lovească cu pumnii și brațele în geamurile și caroseria autoturismului cu nr. MAI …, în care se refugiaseră martorul agentul de poliție T.N.A și martorul polițist local B.I.D, după care s-a repezit și la autoturismul cu nr. MAI …. în care se refugiaseră martorul agent-șef de poliție M.M.D și martorul plutonier adjutant șef P.A-O, manifestându-se prin același mod violent trăgând de portiera de la șofer, cu scopul de a ajunge la martorul agent-șef de poliție M.M.D aflat pe scaunul șoferului, pentru a-l agresa fizic, în timp ce urla și îl înjura .

În privința inculpatului M.F.I s-a reținut că, la data de 18.04.2020 cu ocazia încercării de imobilizare a inculpatului M.G, de către polițiștii/ persoane vătămate, l-a lovit cu bâta în cap pe polițistul S.M.A, iar pe polițistul O.M l-a lovit în zona feței și capului, cu tubul de spray (pe l-a luat din dotarea acestuia ) provocându-le celor doi polițiști leziuni ce-au necesitat 10-11 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.(….)

În sarcina inculpaților C.M.A”, R.I, G.S.Ș” că la data de 18.04.2020, s-au implicat direct în incidentele stradale aruncând cu pietre/bolovani spre organele de ordine și autoturismele din dotarea acestora, în timp ce urlau , huiduiau și înjurau  organele de ordine încercând să le împiedice să ia măsurile legale care se impuneau față de inculpatul C.I.L, lovind cu bolovani  autoturismele din dotarea poliției cărora le-au produs avarii.

În sarcina inculpatului B.D.P s-a reținut că la data de 18.04.2020 s-a implicat în mod direct în  incidentele stradale aruncând cu pietre/bolovani spre organele de ordine și autoturismele din dotarea acestora urlând și huiduindu-le și totodată a condus autoturismul marca Renaul Megane cu nr. de înmatriculare ..pe drumul public în cartierul Micro 6 respectiv pe str…, fără a deține permis de conducere .

În privința inculpatei C.P.L s-a reținut că în data de 18.04.2020 a filmat și a postat live filmările audio/video efectuate cu telefonul mobil și totodată s-a implicat în incidentele provocate, având o atitudine ostilă la adresa organelor de ordine, huiduindu-le și strigând  ” UUU, Criminalilor! Criminalilor! ” iar în momentul în care unele persoane aflate de față au început să arunce cu pietre spre organele de ordine și autoturismele din dotarea acestora, a început să strige și să îndemne persoanele aflate în stradă să exercite acțiuni violente împotriva organelor de ordine, spunându-le ” Dați mă, dați! Dați futu-i… ”; „ Dați mă, futu-i în gură să î i fut ”, contribuind și ea la determinarea persoanelor aflate de față să se dedea la acte de violență împotriva organelor de ordine și a autoturismelor din dotarea acestora.

În sarcina inculpatei H.A.D s-a reținut că a fost prezentă la fața locului, de la momentul conducerii inculpatului C.I.L de organele de ordine spre echipajul de poliție ocazie cu care s-a implicat activ în incidentele și, folosindu-se de telefonul mobil, a efectuat filmări video/audio de la fața locului, pe care le-a transmis ”live” pe rețeaua de socializare publică facebook, de pe contul său denumit ” A.D.H. ” . Concomitent inculpata a făcut mai multe comentarii ostile și provocatoare, precum : ”Ce faceți este un abuz! Hai săriți pe mine!” ;, ” Ce faci este un abuz! V-am înregistrat, este un abuz! Haideți săriți pe mine, este un abuz! Sunteți live! ”  adresându-se agentului de poliție locală V.G ”Hai lovește-mă!” ”Ce vrei? Vrei să mă lovești? Hai să te văd? Ai putere acum mă?! Hai să te văd mă jegule! Du-te dracu de scârbă!”; ”Să vadă lumea ce e în Hundedoara!” .

S-a mai reținut că atitudinea pe care inculpatele au manifestat-o față de organele de ordine, postările acestora, distribuirea filmărilor efectuate în timp ce organele de ordine încercau să aplice legea și să ia măsurile legale ce se impuneau față de inculpatul C.I.L, au atras la fața locului foarte multe persoane și au contribuit semnificativ la instigarea și determinarea altor persoane aflate la fața locului să se implice în incidentele violente comise prin huiduieli, injurii, amenințări, loviri și prin aruncarea de pietre împotriva organelor de ordine și autoturismelor acestora, postările video live în mediul online generând atitudini ostile de la mai multe persoane din mun. Hunedoara dar și din țară și străinătate pentru ca  u lterior în mai multe localității din țară să aibă loc alte asemenea incidente.”, au precizat procurorii.

1 an și 6 luni cu suspendare pentru cel de la care a pornit hărmălaia. Motivarea instanței:

”La individualizarea judiciară a pedepselor ce se vor aplica inculpatului C.I.L. , față de criteriile mai sus menționate instanța reține că a  exercitat amenințări cu moartea și cu acte de violență asupra a 2 agenți de ordine publică aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în timpul stării de urgență și în plină criză sanitară generată de virusul SARS-COV 2 care, în scopul împiedicării răspândirii acestui virus exercitau misiuni de patrulare în vederea respectării de către cetățeni a restricțiilor impuse de Ordonanțele Militare aflate în vigoare. Inculpatul a avut în public o atitudine ostilă , jignitoare față de organele de ordine publică și chiar a încercat să-l lovească pe polițist și să pulverizeze cu spray iritant lacrimogen asupra agenților de ordine publică. Acțiunea inculpatului a durat  în timp, acesta continuând să aducă injurii și amenințări cu acte de violență aruncând asupra organelor de ordine publică cu o vază de sticlă, conduita acestuia determinând în cele din urmă intervenția la fața locului a unor forțe de ordine suplimentare unde, deja se afla un număr mare de persoane o parte a acestora devenind violente și ostile organelor de ordine publică . C omportamentul agresiv al inculpatului față de organele de organele de ordine publică a creat o stare de pericol pentru autoritatea statului dat fiind că aceștia își exercită atribuțiile de serviciu în comunitatea locală în care impactul social al incidentului este foarte mare, cu consecințe defavorabile asupra prestigiului profesional, fiind lezate relațiile sociale menite să asigure respectul autorității dar și a celor care protejează integritatea corporală , onoarea și libertatea psihică a persoanelor care îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.

Referitor la datele ce privesc persoana inculpatului reținem că este în vârstă de 34 de ani, necăsătorit, are 2 copii minori, are 8 clase, este încadrat muncitor constructor la… și nu posedă antecedente penale. Pe parcursul procesului penal inculpatul a cooperat cu organele de anchetă având o conduită adecvată recunoscându-și faptele iar în fața instanței de judecată a uzat de procedura de recunoaștere a vinovăției fiindu-i incidente prevederile art. 396 alin. 10 C .proc.pen.

În consecință instanța va condamna pe inculpatul C.I.L la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj , prev. și ped. de art. 257 alin. 1 și 4 C.pen. rap. la art. 206 C .pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. ( comisă împotriva polițistului J.A.R) , la pedeapsa de  9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj , prev. și ped. de art. 257 alin. 1 și 4 C.pen. rap. la art. 206 C .pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen.  (comisă î mpotriva jandarmului T.G.C) și la p edeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice prev. și ped. de art. 371 C .pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

Infracțiunile fiind comise de inculpat mai înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele se va constata că infracțiunile deduse judecății sunt concurente și în baza art. 38 alin. 1 C .pen. raportat la art. 39 alin. 1 lit. b) C.pen. se va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de  1 an închisoare la care se va adăuga un spor obligatoriu de 6 luni închisoare ( cât reprezintă 1/3 din totalul celorlalte pedepse care nu se mai execută)  rezultând pedeapsa finală  de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 72 alin.1 C.pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 19.04.2020 până la data de 10.09.2020.

Privind modalitatea de executare a pedepsei , instanța reține că sunt îndeplinite condițiile art. 91 C .pen. conform cărora se poate dispune  suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:  pedeapsa aplicată – inclusiv în cazul concursului de infracțiuni  este închisoarea de cel mult 3 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de  un an, cu excepția cazurilor prev. de art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea  sau diminuarea  consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea  conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Considerând că în speță sunt îndeplinite cerințele prevăzute de legiuitor, condamnarea prin prezenta sentință fiind de  1 an și  6 luni închisoare, inculpatul nu posedă antecedente penale , are un loc de muncă ce-i asigură stabilitate financiară, și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ci, dimpotrivă a cerut judecarea cauzei în procedura recunoașterii învinuirii, toate acestea creând premisele că are posibilități reale de îndreptare astfel încât că scopul pedepsei  poate fi atins  și fără executarea  ei efectivă.”

Soluția pe scurt:

Condamna pe inculpatul COSTINEANU IONEL-LUCIAN, in prezent aflat in Penitenciarul Aiud, jud. Alba, la

– pedeapsa de 9 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de ultraj, prev. si ped. de art. 257 alin. 1 si 4 C.pen. rap. la art. 206 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. ( comisa impotriva politistului Jiscanu Alex Razvan)

– pedeapsa de 9 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de ultraj, prev. si ped. de art. 257 alin. 1 si 4 C.pen. rap. la art. 206 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. (comisa impotriva jandarmului Tatomirescu George-Constantin)

– pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de tulburarea ordinii si linistii publice prev. si ped. de art. 371 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

Constata ca infractiunile deduse judecatii sunt concurente si in baza art. 38 alin. 1 C.pen. raportat la art. 39 alin. 1 lit. b) C.pen. aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an inchisoare la care adauga un spor obligatoriu de 6 luni inchisoare ( cat reprezinta 1/3 din totalul celorlalte pedepse care nu se mai executa) rezultand pedeapsa finala de 1 an si 6 luni inchisoare.

In baza art. 72 alin.1 C.pen. deduce din pedeapsa aplicata inculpatului durata retinerii si arestarii preventive incepand cu data de 19.04.2020 pana la data de 10.09.2020.

In baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere si stabileste un termen de supraveghere de 2 ani , conform disp. art. 92 C.pen. ce curge de la data ramanerii definitive a prezentei sentinte.

In baza art. 93 alin. l C.pen. obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere:

a) – sa se prezinte la Serviciul de Probatiune Hunedoara , la datele fixate de acesta

b) – sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa

c) – sa anunte, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile

d) – sa comunice schimbarea locului de munca

e) – sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta

In baza art. 93 alin. 2 lit. b) C.pen. impune inculpatului sa execute obligatia de a frecventa un program de reintegrare sociala derulat de Serviciul de Probatiune Hunedoara sau organizat in colaborare cu institutii din comunitate.

In baza art. 93 alin. 3 C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o munca neremunerata in folosul comunitatii in cadrul in cadrul Primariei municipiului Hunedoara Centrul Social Multifunctional pentru Persoane Varstnice Hunedoara sau in cadrul Primariei Municipiului Hunedoara Directia Tehnica pe o durata de 90 de zile lucratoare.

In temeiul art. 404 alin. 2 C.proc.pen. pune in vedere inculpatului consecinta nerespectarii cu rea- credinta a masurilor de supraveghere si ale savarsirii de noi infractiuni , respectiv revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere si executarea pedepsei inchisorii potrivit art. 96 alin. 1 si 4 C.pen.

In baza 399 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 241 alin. 11 lit. a) C.proc.pen. constata incetata de drept masura arestarii preventive dispusa fata de inculpatul Costineanu Ionel-Lucian .

In baza 399 alin. 3 lit. b) C.proc.pen. dispune punerea de indata in libertate a inculpatului Costineanu Ionel-Lucian de sub puterea mandatului de arestare preventiva nr. 6/UP emis in data de 19.04.2020 de judecatorul de drepturi si libertati din cadrul Judecatoriei Hunedoara.

 

Condamna pe inculpatul LACO STEFAN, in prezent aflat in Penitenciarul Aiud, jud. Alba, la :

– pedeapsa de 9 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de ultraj, prev. si ped. de art. 257 alin. 1 si 4 C.pen. rap. la art. 193 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. (comisa impotriva politistei Ardeoiu Andreea)

– pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de ultraj, prev. si ped. de art. 257 alin. 1 si 4 C.pen. rap. la art. 193 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. (comisa impotriva politistului Brinduse Mihai Alexandru)

– pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de tulburarea ordinii si linistii publice, prev. si ped. de art. 371 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

– pedeapsa de 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de distrugere, prev. si ped. de art. 253 alin 1 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

– pedeapsa de 9 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de instigarea publica, prev. si ped. de art. 368 alin. (1) si (3) C.pen. raportat la savarsirea infractiunilor de ultraj, prev. de art. 257 alin. 1 si 4 din C.pen.(savarsit prin lovire, prev. de art. 193 alin. 1 si 2 C.pen. si amenintare, prev. de art. 206 C.pen.), tulburarea ordinii si linistii publice, prev. de art. 371 C.pen. si distrugerea, prev. de art. 253 alin 1 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

Constata ca infractiunile deduse judecatii sunt concurente si in baza art. 38 alin. 1 C.pen. raportat la art. 39 alin. 1 lit. b) C.pen. aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an inchisoare la care adauga un spor obligatoriu de 1 an inchisoare ( cat reprezinta 1/3 din totalul celorlalte pedepse care nu se mai executa) rezultand pedeapsa finala de 2 ani inchisoare.

In baza art. 72 alin.1 C.pen. deduce din pedeapsa aplicata inculpatului durata retinerii si arestarii preventive incepand cu data de 19.04.2020 pana la data de 10.09.2020.

In baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere si stabileste un termen de supraveghere de 2 ani , conform disp. art. 92 C.pen. ce curge de la data ramanerii definitive a prezentei sentinte.

In baza art. 93 alin. l C.pen. obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere:

a) – sa se prezinte la Serviciul de Probatiune Hunedoara , la datele fixate de acesta

b) – sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa

c) – sa anunte, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile

d) – sa comunice schimbarea locului de munca

e) – sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor

sale de existenta

In baza art. 93 alin. 2 lit. b) C.pen. impune inculpatului sa execute obligatia de a frecventa un program de reintegrare sociala derulat de Serviciul de Probatiune Hunedoara sau organizat in colaborare cu institutii din comunitate.

In baza art. 93 alin. 3 C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o munca neremunerata in folosul comunitatii in cadrul in cadrul Primariei municipiului Hunedoara Centrul Social Multifunctional pentru Persoane Varstnice Hunedoara sau in cadrul Primariei Municipiului Hunedoara Directia Tehnica pe o durata de 90 de zile lucratoare.

In temeiul art. 404 alin. 2 C.proc.pen. pune in vedere inculpatului consecinta nerespectarii cu rea- credinta a masurilor de supraveghere si ale savarsirii de noi infractiuni , respectiv revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere si executarea pedepsei inchisorii potrivit art. 96 alin. 1 si 4 C.pen.

In baza 399 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 241 alin. 11 lit. a) C.proc.pen. constata incetata de drept masura arestarii preventive dispusa fata de inculpatul Laco Stefan .

In baza 399 alin. 3 lit. b) C.proc.pen. dispune punerea de indata in libertate a inculpatului Laco Stefan de sub puterea mandatului de arestare preventiva nr. 8/UP emis in data de 19.04.2020 de judecatorul de drepturi si libertati din cadrul Judecatoriei Hunedoara.

 

Condamna pe inculpatul MOLDOVAN GHEORGHE, in prezent aflat in Penitenciarul Aiud, jud. Alba, la :

– pedeapsa de 10 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de ultraj, prev. si ped. de art. 257 alin. 1 si 4 C.pen. rap. la art. 193 alin. 1 C.pen. si art. 206 C.pen.(comisa impotriva politistului Mihaiescu Minut Dorel)

– pedeapsa de 8 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de ultraj, prev. si ped. de art. 257 alin. 1 si 4 C.pen. rap. la art. 206 C.pen.(comisa impotriva jandarmului Piper Adrian Ovidiu)

– pedeapsa de 1 si 2 luni an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de tulburarea ordinii si linistii publice, prev. si ped. de art. 371 C.pen.

– pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de instigarea publica, prev. si ped. de art. 368 alin. (1) si (3) C.pen. raportat la savarsirea infractiunilor de ultraj, prev. de art. 257 alin. 1 si 4 C.pen.( savarsit prin lovire, prev. de art. 193 alin. 1 si 2 C.pen. si amenintare, prev. de art. 206 C.pen.), tulburarea ordinii si linistii publice, prev. de art. 371 C.pen. si distrugerea, prev. de art. 253 alin 1 C.pen.

Constata ca infractiunile deduse judecatii sunt concurente si in baza art. 38 alin. 1 C.pen. raportat la art. 39 alin. 1 lit. b) C.pen. aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an si 2 luni inchisoare la care adauga un spor obligatoriu de 10 luni inchisoare ( cat reprezinta 1/3 din totalul celorlalte pedepse care nu se mai executa) rezultand pedeapsa finala de 2 ani inchisoare.

In baza art. 72 alin.1 C.pen. deduce din pedeapsa aplicata inculpatului durata retinerii si arestarii preventive incepand cu data de 19.04.2020 pana la data de 10.09.2020.

In baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere si stabileste un termen de supraveghere de 2 ani , conform disp. art. 92 C.pen. ce curge de la data ramanerii definitive a prezentei sentinte.

In baza art. 93 alin. l C.pen. obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere:

a) – sa se prezinte la Serviciul de Probatiune Hunedoara , la datele fixate de acesta

b) – sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa

c) – sa anunte, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile

d) – sa comunice schimbarea locului de munca

e) – sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta

In baza art. 93 alin. 2 lit. b) C.pen. impune inculpatului sa execute obligatia de a frecventa un program de reintegrare sociala derulat de Serviciul de Probatiune Hunedoara sau organizat in colaborare cu institutii din comunitate.

In baza art. 93 alin. 3 C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o munca neremunerata in folosul comunitatii in cadrul in cadrul Primariei municipiului Hunedoara Centrul Social Multifunctional pentru Persoane Varstnice Hunedoara sau in cadrul Primariei Municipiului Hunedoara Directia Tehnica pe o durata de 90 de zile lucratoare.

In temeiul art. 404 alin. 2 C.proc.pen. pune in vedere inculpatului consecinta nerespectarii cu rea- credinta a masurilor de supraveghere si ale savarsirii de noi infractiuni , respectiv revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere si executarea pedepsei inchisorii potrivit art. 96 alin. 1 si 4 C.pen.

In baza 399 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 241 alin. 11 lit. a) C.proc.pen. constata incetata de drept masura arestarii preventive dispusa fata de inculpatul Moldovan Gheorghe.

In baza 399 alin. 3 lit. b) C.proc.pen. dispune punerea de indata in libertate a inculpatului Moldovan Gheorghe de sub puterea mandatului de arestare preventiva nr. 7/UP emis in data de 19.04.2020 de judecatorul de drepturi si libertati din cadrul Judecatoriei Hunedoara.

 

Condamna pe inculpatul MOLDOVAN FRANCISC-IULIAN, in prezent aflat in Penitenciarul Aiud, jud. Alba, la :

– pedeapsa de 1 an si 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de ultraj, prev. si ped. de art. 257 alin. 1 si 4 C.pen. rap. la art. 193 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. (comisa impotriva politistului Sicean Macsim Alexandru)

– pedeapsa de 1 an si 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de ultraj, prev. si ped. de art. 257 alin. 1 si 4 C.pen. rap. la art. 193 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. (comisa impotriva politistului Oanta Paul Mihai)

Constata ca infractiunile deduse judecatii sunt concurente si in baza art. 38 alin. 1 C.pen. raportat la art. 39 alin. 1 lit. b) C.pen. aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an si 6 luni inchisoare la care adauga un spor obligatoriu de 6 luni inchisoare ( cat reprezinta 1/3 din pedeapsa care nu se mai executa) rezultand pedeapsa finala de 2 ani inchisoare.

In baza art. 72 alin.1 C.pen. deduce din pedeapsa aplicata inculpatului durata retinerii si arestarii preventive incepand cu data de 19.04.2020 pana la data de 10.09.2020.

In baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere si stabileste un termen de supraveghere de 2 ani , conform disp. art. 92 C.pen. ce curge de la data ramanerii definitive a prezentei sentinte.

In baza art. 93 alin. l C.pen. obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere:

a) – sa se prezinte la Serviciul de Probatiune Hunedoara , la datele fixate de acesta

b) – sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa

c) – sa anunte, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile

d) – sa comunice schimbarea locului de munca

e) – sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta

In baza art. 93 alin. 2 lit. b) C.pen. impune inculpatului sa execute obligatia de a frecventa un program de reintegrare sociala derulat de Serviciul de Probatiune Hunedoara sau organizat in colaborare cu institutii din comunitate.

In baza art. 93 alin. 3 C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o munca neremunerata in folosul comunitatii in cadrul in cadrul Primariei municipiului Hunedoara Centrul Social Multifunctional pentru Persoane Varstnice Hunedoara sau in cadrul Primariei Municipiului Hunedoara Directia Tehnica pe o durata de 90 de zile lucratoare.

In temeiul art. 404 alin. 2 C.proc.pen. pune in vedere inculpatului consecinta nerespectarii cu rea- credinta a masurilor de supraveghere si ale savarsirii de noi infractiuni , respectiv revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere si executarea pedepsei inchisorii potrivit art. 96 alin. 1 si 4 C.pen.

In baza 399 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 241 alin. 11 lit. a) C.proc.pen. constata incetata de drept masura arestarii preventive dispusa fata de inculpatul Moldovan Francisc-Iulian .

In baza 399 alin. 3 lit. b) C.proc.pen. dispune punerea de indata in libertate a inculpatului Moldovan Francisc-Iulian de sub puterea mandatului de arestare preventiva nr. 9/UP emis in data de 19.04.2020 de judecatorul de drepturi si libertati din cadrul Judecatoriei Hunedoara.

 

In baza art. 7 alin. 1 rap. la art. 4 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatii Costineanu Ionel Lucian, Laco Stefan, Moldovan Gheorghe si Moldovan Francisc Iulian in conditiile art. 7 alin. 2 din Legea nr. 76/2008 la ramanerea definitiva a prezentei sentinte.

In temeiul art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008 informeaza inculpatii ca probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obtinerea si stocarea in S.N.D.G.J. a profilului genetic.

Condamna pe inculpata HANGANU ALINA-DIANA, la pedeapsa de 9 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de instigarea publica, prev. si ped. de art. 368 alin. (1) si (3) C.pen. raportat la savarsirea infractiunilor de ultraj, prev. de art. 257 alin. 1 si 4 din C.pen.(savarsit prin lovire, prev. de art. 193 alin. 1 si 2 C.pen. si amenintare, prev. de art. 206 C.pen.), tulburarea ordinii si linistii publice, prev. de art. 371 C.pen. si distrugerea, prev. de art. 253 alin 1 C.pen. , cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

In baza art. 72 alin.1 C.pen. deduce din pedeapsa aplicata inculpatei durata retinerii din 07.05.2020 ora 1710 pana in 08.05.2020 ora 1710.

In baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere si stabileste un termen de supraveghere de 2 ani , conform disp. art. 92 C.pen. ce curge de la data ramanerii definitive a prezentei sentinte.

In baza art. 93 alin. l C.pen. obliga inculpata ca pe durata termenului de supraveghere sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere:

a) – sa se prezinte la Serviciul de Probatiune Hunedoara , la datele fixate de acesta

b) – sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa

c) – sa anunte, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile

d) – sa comunice schimbarea locului de munca

e) – sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta

In baza art. 93 alin. 2 lit. b) C.pen. impune inculpatei sa execute obligatia de a frecventa un program de reintegrare sociala derulat de Serviciul de Probatiune Hunedoara sau organizat in colaborare cu institutii din comunitate.

In baza art. 93 alin. 3 C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpata va presta o munca neremunerata in folosul comunitatii in cadrul in cadrul Primariei municipiului Hunedoara Centrul Social Multifunctional pentru Persoane Varstnice Hunedoara sau in cadrul Primariei Municipiului Hunedoara Directia Tehnica pe o durata de 60 de zile lucratoare.

In temeiul art. 404 alin. 2 C.proc.pen. pune in vedere inculpatei consecinta nerespectarii cu rea- credinta a masurilor de supraveghere si ale savarsirii de noi infractiuni , respectiv revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere si executarea pedepsei inchisorii potrivit art. 96 alin. 1 si 4 C.pen.

 

Condamna pe inculpata CERGHIZAN PETRUTA-LENUTA, la pedeapsa de 9 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de instigarea publica, prev. si ped. de art. 368 alin. (1) si (3) C.pen. raportat la savarsirea infractiunilor de ultraj, prev. de art. 257 alin. 1 si 4 C.pen.(savarsit prin lovire, prev. de art. 193 alin. 1 si 2 C.pen. si amenintare, prev. de art. 206 C.pen.), tulburarea ordinii si linistii publice, prev. de art. 371 C.pen. si distrugerea, prev. de art. 253 alin 1 C.pen. , cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

In baza art. 72 alin.1 C.pen. deduce din pedeapsa aplicata inculpatei durata retinerii din 07.05.2020 ora 1740 pana in 08.05.2020 ora 1740.

In baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere si stabileste un termen de supraveghere de 2 ani , conform disp. art. 92 C.pen. ce curge de la data ramanerii definitive a prezentei sentinte.

In baza art. 93 alin. l C.pen. obliga inculpata ca pe durata termenului de supraveghere sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere:

a) – sa se prezinte la Serviciul de Probatiune Hunedoara , la datele fixate de acesta

b) – sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa

c) – sa anunte, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile

d) – sa comunice schimbarea locului de munca

e) – sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta

In baza art. 93 alin. 2 lit. b) C.pen. impune inculpatei sa execute obligatia de a frecventa un program de reintegrare sociala derulat de Serviciul de Probatiune Hunedoara sau organizat in colaborare cu institutii din comunitate.

In baza art. 93 alin. 3 C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpata va presta o munca neremunerata in folosul comunitatii in cadrul in cadrul Primariei municipiului Hunedoara Centrul Social Multifunctional pentru Persoane Varstnice Hunedoara sau in cadrul Primariei Municipiului Hunedoara Directia Tehnica pe o durata de 60 de zile lucratoare.

In temeiul art. 404 alin. 2 C.proc.pen. pune in vedere inculpatei consecinta nerespectarii cu rea- credinta a masurilor de supraveghere si ale savarsirii de noi infractiuni , respectiv revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere si executarea pedepsei inchisorii potrivit art. 96 alin. 1 si 4 C.pen.

 

Condamna pe inculpatul LUCA ROMULUS, la pedeapsa de 1200 lei amenda penala (120 zile – amenda, cuantumul sumei corespunzatoare unei zile amenda fiind de 10 lei) pentru savarsirea infractiunii de tulburarea ordinii si linistii publice, prev. si ped. de art. 371 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

In baza art. 404 alin. 4 lit. i C.proc.pen. pune in vedere inculpatului disp.art. 63 alin. 1 C.pen. potrivit carora daca persoana condamnata, cu rea credinta, nu executa pedeapsa amenzii, in tot sau in parte, numarul zilelor amenda neexecutate se inlocuieste cu un numar corespunzator de zile cu inchisoare .

 

Condamna pe inculpatul RAT IULIAN-GABRIEL, la pedeapsa de 1500 lei amenda penala (150 zile – amenda, cuantumul sumei corespunzatoare unei zile amenda fiind de 10 lei) pentru savarsirea infractiunii de tulburarea ordinii si linistii publice, prev. si ped. de art. 371 C.pen.

-pedeapsa de 1500 lei amenda penala (150 zile – amenda, cuantumul sumei corespunzatoare unei zile amenda fiind de 10 lei) pentru savarsirea infractiunii de distrugere, prev. si ped. de art. 253 alin. 1 C.pen.

Constata ca infractiunile deduse judecatii sunt concurente si in baza art. 38 alin. 1 C.pen. raportat la art. 39 alin. 1 lit. c) C.pen. aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1500 lei amenda penala la care adauga un spor de 500 lei (cat reprezinta 1/3 din pedeapsa amenzii de 1500 lei care nu se mai executa ) rezultand o pedeapsa finala de 2000 lei amenda penala .

In baza art. 404 alin. 4 lit. i C.proc.pen. pune in vedere inculpatului disp .art. 63 alin. 1 C.pen. potrivit carora daca persoana condamnata, cu rea credinta, nu executa pedeapsa amenzii, in tot sau in parte, numarul zilelor amenda neexecutate se inlocuieste cu un numar corespunzator de zile cu inchisoare .

 

Condamna pe inculpatul AMBRUS ADRIAN-DANIEL, la pedeapsa de 1200 lei amenda penala (120 zile – amenda, cuantumul sumei corespunzatoare unei zile amenda fiind de 10 lei) pentru savarsirea infractiunii de tulburarea ordinii si linistii publice, prev. si ped. de art. 371 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

In baza art. 404 alin. 4 lit. i C.proc.pen. pune in vedere inculpatului disp.art. 63 alin. 1 C.pen. potrivit carora daca persoana condamnata, cu rea credinta, nu executa pedeapsa amenzii, in tot sau in parte, numarul zilelor amenda neexecutate se inlocuieste cu un numar corespunzator de zile cu inchisoare .

 

Condamna pe inculpata CHERECHES RAMONA-DANIELA, la pedeapsa de 1200 lei amenda penala (120 zile – amenda, cuantumul sumei corespunzatoare unei zile amenda fiind de 10 lei) pentru savarsirea infractiunii de tulburarea ordinii si linistii publice, prev. si ped. de art. 371 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

In baza art. 404 alin. 4 lit. i C.proc.pen. pune in vedere inculpatei disp .art. 63 alin. 1 C.pen. potrivit carora daca persoana condamnata, cu rea credinta, nu executa pedeapsa amenzii, in tot sau in parte, numarul zilelor amenda neexecutate se inlocuieste cu un numar corespunzator de zile cu inchisoare .

Condamna pe inculpatul AMBRUS MARIAN-IONUT, la pedeapsa de 1200 lei amenda penala (120 zile – amenda, cuantumul sumei corespunzatoare unei zile amenda fiind de 10 lei) pentru savarsirea infractiunii de tulburarea ordinii si linistii publice, prev. si ped. de art. 371 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

In baza art. 404 alin. 4 lit. i C.proc.pen. pune in vedere inculpatului disp .art. 63 alin. 1 C.pen. potrivit carora daca persoana condamnata, cu rea credinta, nu executa pedeapsa amenzii, in tot sau in parte, numarul zilelor amenda neexecutate se inlocuieste cu un numar corespunzator de zile cu inchisoare .

Condamna pe inculpatul CINAZAN IULIAN-FLORIN, la pedeapsa de 1200 lei amenda penala (120 zile – amenda, cuantumul sumei corespunzatoare unei zile amenda fiind de 10 lei) pentru savarsirea infractiunii de tulburarea ordinii si linistii publice, prev. si ped. de art. 371 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

In baza art. 404 alin. 4 lit. i C.proc.pen. pune in vedere inculpatului disp. art. 63 alin. 1 C.pen. potrivit carora daca persoana condamnata, cu rea credinta, nu executa pedeapsa amenzii, in tot sau in parte, numarul zilelor amenda neexecutate se inlocuieste cu un numar corespunzator de zile cu inchisoare .

Condamna pe inculpatul CINAZAN MIRCEA-ADRIAN, la pedeapsa de 1200 lei amenda penala (120 zile – amenda, cuantumul sumei corespunzatoare unei zile amenda fiind de 10 lei) pentru savarsirea infractiunii de tulburarea ordinii si linistii publice, prev. si ped. de art. 371 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

-pedeapsa de 1200 lei amenda penala (120 zile – amenda, cuantumul sumei corespunzatoare unei zile amenda fiind de 10 lei) pentru savarsirea infractiunii de distrugere prev. si ped. de art. 253 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

Constata ca infractiunile deduse judecatii sunt concurente si in baza art. 38 alin. 1 C.pen. raportat la art. 39 alin. 1 lit. c) C.pen. aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1200 lei amenda penala la care adauga un spor de 400 lei (cat reprezinta 1/3 din pedeapsa amenzii de 1200 lei care nu se mai executa ) rezultand o pedeapsa finala de 1600 lei amenda penala .

In baza art. 404 alin. 4 lit. i C.proc.pen. pune in vedere inculpatului disp .art. 63 alin. 1 C.pen. potrivit carora daca persoana condamnata, cu rea credinta, nu executa pedeapsa amenzii, in tot sau in parte, numarul zilelor amenda neexecutate se inlocuieste cu un numar corespunzator de zile cu inchisoare .

 

Condamna pe inculpatul CINEZAN BOGDAN, la pedeapsa de 1200 lei amenda penala (120 zile – amenda, cuantumul sumei corespunzatoare unei zile amenda fiind de 10 lei) pentru savarsirea infractiunii de tulburarea ordinii si linistii publice, prev. si ped. de art. 371 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

In baza art. 404 alin. 4 lit. i C.proc.pen. pune in vedere inculpatului disp. art. 63 alin. 1 C.pen. potrivit carora daca persoana condamnata, cu rea credinta, nu executa pedeapsa amenzii, in tot sau in parte, numarul zilelor amenda neexecutate se inlocuieste cu un numar corespunzator de zile cu inchisoare .

 

Condamna pe inculpatul DODO CIPRIAN-AMADOR, la pedeapsa de 2400 lei amenda penala (120 zile – amenda, cuantumul sumei corespunzatoare unei zile amenda fiind de 20 lei) pentru savarsirea infractiunii de tulburarea ordinii si linistii publice, prev. si ped. de art. 371 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

In baza art. 404 alin. 4 lit. i C.proc.pen. pune in vedere inculpatului disp. art. 63 alin. 1 C.pen. potrivit carora daca persoana condamnata, cu rea credinta, nu executa pedeapsa amenzii, in tot sau in parte, numarul zilelor amenda neexecutate se inlocuieste cu un numar corespunzator de zile cu inchisoare .

 

Condamna pe inculpatul IOVANEL MARIUS-ROBERTO, la pedeapsa de 1200 lei amenda penala (120 zile – amenda, cuantumul sumei corespunzatoare unei zile amenda fiind de 10 lei) pentru savarsirea infractiunii de tulburarea ordinii si linistii publice, prev. si ped. de art. 371 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

In baza art. 404 alin. 4 lit. i C.proc.pen. pune in vedere inculpatului disp .art. 63 alin. 1 C.pen. potrivit carora daca persoana condamnata, cu rea credinta, nu executa pedeapsa amenzii, in tot sau in parte, numarul zilelor amenda neexecutate se inlocuieste cu un numar corespunzator de zile cu inchisoare .

 

Condamna pe inculpata APARASCHIVEI MARIANA,la pedeapsa de 1200 lei amenda penala (120 zile – amenda, cuantumul sumei corespunzatoare unei zile amenda fiind de 10 lei) pentru savarsirea infractiunii de tulburarea ordinii si linistii publice, prev. si ped. de art. 371 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

In baza art. 404 alin. 4 lit. i C.proc.pen. pune in vedere inculpatei disp .art. 63 alin. 1 C.pen. potrivit carora daca persoana condamnata, cu rea credinta, nu executa pedeapsa amenzii, in tot sau in parte, numarul zilelor amenda neexecutate se inlocuieste cu un numar corespunzator de zile cu inchisoare .

 

Condamna pe inculpatul AMBRUS TEODOR, la pedeapsa de 1200 lei amenda penala (120 zile – amenda, cuantumul sumei corespunzatoare unei zile amenda fiind de 10 lei) pentru savarsirea infractiunii de tulburarea ordinii si linistii publice, prev. si ped. de art. 371 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

In baza art. 404 alin. 4 lit. i C.proc.pen. pune in vedere inculpatului disp .art. 63 alin. 1 C.pen. potrivit carora daca persoana condamnata, cu rea credinta, nu executa pedeapsa amenzii, in tot sau in parte, numarul zilelor amenda neexecutate se inlocuieste cu un numar corespunzator de zile cu inchisoare .

 

Condamna pe inculpatul ROSTAS VISINEL-ALIN, la pedeapsa de 1700 lei amenda penala (170 zile – amenda, cuantumul sumei corespunzatoare unei zile amenda fiind de 10 lei) pentru savarsirea infractiunii de tulburarea ordinii si linistii publice, prev. si ped. de art. 371 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen., art. 41 alin. 1 C.pen., art. 43 alin. 5 C.pen. si art. 79 alin. 3 C.pen.

In baza art. 404 alin. 4 lit. i C.proc.pen. pune in vedere inculpatului disp .art. 63 alin. 1 C.pen. potrivit carora daca persoana condamnata, cu rea credinta, nu executa pedeapsa amenzii, in tot sau in parte, numarul zilelor amenda neexecutate se inlocuieste cu un numar corespunzator de zile cu inchisoare .

 

Condamna pe inculpatul BUCATARIU DANIEL-PETRU, la

– pedeapsa de 1200 lei amenda penala (120 zile – amenda, cuantumul sumei corespunzatoare unei zile amenda fiind de 10 lei) pentru savarsirea infractiunii de tulburarea ordinii si linistii publice, prev. si ped. de art. 371 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

– pedeapsa de 8 opt luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de conducerea unui vehicul fara permis de conducere, prev. si ped. de art. 335 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

Constata ca infractiunile deduse judecatii sunt concurente si in baza art. 38 alin. 1 C.pen. raportat la art. 39 alin. 1 lit. d) C.pen. aplica inculpatului pedeapsa de 8 luni inchisoare la care adauga pedeapsa de 1200 lei amenda penala, rezultand o pedeapsa finala de 8 luni inchisoare si 1200 lei amenda penala.

In baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executarii sub supraveghere a pedepsei de 8 luni inchisoare si stabileste un termen de supraveghere de 2 (doi) ani conform disp. art. 92 C.pen. ce curge de la data ramanerii definitive a prezentei sentinte.

In baza art. 93 alin. l C.pen. obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere:

a) – sa se prezinte la Serviciul de Probatiune Hunedoara , la datele fixate de acesta

b) – sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa

c) – sa anunte, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile

d) – sa comunice schimbarea locului de munca

e) – sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta

In baza art. 93 alin. 2 lit. b C.pen. impune inculpatului sa execute urmatoarea obligatie: sa frecventeze un program de reintegrare sociala derulat de Serviciul de Probatiune Hunedoara sau organizat in colaborare cu institutii din comunitate.

In baza art. 93 alin. 3 C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o munca neremunerata in folosul comunitatii in cadrul Primariei municipiului Hunedoara Centrul Social Multifunctional pentru Persoane Varstnice Hunedoara sau in cadrul Primariei Municipiului Hunedoara Directia Tehnica pe o durata de 60 de zile lucratoare.

In temeiul art. 404 alin. 2 C.proc.pen. pune in vedere inculpatului consecinta nerespectarii cu rea- credinta a masurilor de supraveghere si ale savarsirii de noi infractiuni , respectiv revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere si executarea pedepsei inchisorii potrivit art. 96 alin. 1 si 4 C.pen.

In baza art. 404 alin. 4 lit. i C.proc.pen. pune in vedere inculpatului disp. art. 63 alin. 1 C.pen. potrivit carora daca persoana condamnata, cu rea credinta, nu executa pedeapsa amenzii, in tot sau in parte, numarul zilelor amenda neexecutate se inlocuieste cu un numar corespunzator de zile cu inchisoare .

 

Condamna pe inculpatul ROSTAS STEFAN GABRIEL, la pedeapsa de 1200 lei amenda penala (120 zile – amenda, cuantumul sumei corespunzatoare unei zile amenda fiind de 10 lei) pentru savarsirea infractiunii de tulburarea ordinii si linistii publice, prev. si ped. de art. 371 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

In baza art. 404 alin. 4 lit. i C.proc.pen. pune in vedere inculpatului disp .art. 63 alin. 1 C.pen. potrivit carora daca persoana condamnata, cu rea credinta, nu executa pedeapsa amenzii, in tot sau in parte, numarul zilelor amenda neexecutate se inlocuieste cu un numar corespunzator de zile cu inchisoare .

 

Condamna pe inculpatul SZTOJKA STEFAN, la :

-pedeapsa de 1200 lei amenda penala (120 zile – amenda, cuantumul sumei corespunzatoare unei zile amenda fiind de 10 lei) pentru savarsirea infractiunii de tulburarea ordinii si linistii publice, prev. si ped. de art. 371 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

-pedeapsa de 1200 lei amenda penala (120 zile – amenda, cuantumul sumei corespunzatoare unei zile amenda fiind de 10 lei) pentru savarsirea infractiunii de distrugere prev. si ped. de art. 253 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

Constata ca infractiunile deduse judecatii sunt concurente si in baza art. 38 alin. 1 C.pen. raportat la art. 39 alin. 1 lit. c) C.pen. aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1200 lei amenda penala la care adauga un spor de 400 lei (cat reprezinta 1/3 din pedeapsa amenzii de 1200 lei care nu se mai executa ) rezultand o pedeapsa finala de 1600 lei amenda penala .

In baza art. 404 alin. 4 lit. i C.proc.pen. pune in vedere inculpatului disp .art. 63 alin. 1 C.pen. potrivit carora daca persoana condamnata, cu rea credinta, nu executa pedeapsa amenzii, in tot sau in parte, numarul zilelor amenda neexecutate se inlocuieste cu un numar corespunzator de zile cu inchisoare .

 

In baza art. 118 C.pen. aplica inculpatului minor BUCSA DARIUS-FLORIN, masura educativa a supravegherii pe o durata de 4 luni , sub coordonarea Serviciului de Probatiune Hunedoara, ce se executa dupa ramanerea definitiva a prezentei hotarari, pentru savarsirea infractiunii de tulburarea ordinii si linistii publice, prev. si ped. de art. 371 C.pen., cu aplicarea art. 113 alin. 3 C.pen. si art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

In baza art. 121 alin. 1 lit. e C.pen. impune inculpatului ca pe durata executarii masurii educative a supravegherii sa se prezinte la Serviciul de Probatiune Hunedoara la datele fixate de acesta .

Atrage atentia inculpatului asupra consecintelor nerespectarii obligatiei impuse si ale savarsirii de noi infractiuni in cursul executarii masurii educative a supravegherii .

 

In baza art. 118 C.pen. aplica inculpatului minor IGNAT VLADUT-MARIAN-ANTONIO, masura educativa a supravegherii pe o durata de 4 luni , sub coordonarea Serviciului de Probatiune Hunedoara, ce se executa dupa ramanerea definitiva a prezentei hotarari, pentru savarsirea infractiunii de tulburarea ordinii si linistii publice, prev. si ped. de art. 371 C.pen., cu aplicarea art. 113 alin. 3 C.pen. si art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

In baza art. 121 alin. 1 lit. e C.pen. impune inculpatului ca pe durata executarii masurii educative a supravegherii sa se prezinte la Serviciul de Probatiune Hunedoara la datele fixate de acesta .

Atrage atentia inculpatului asupra consecintelor nerespectarii obligatiei impuse si ale savarsirii de noi infractiuni in cursul executarii masurii educative a supravegherii .

 

In baza art. 120 C.pen. aplica inculpatului minor IUSAN EMILIAN-TIBERIU, masura educativa a asistarii zilnice pe o durata de 4 luni , sub coordonarea Serviciului de Probatiune Hunedoara, ce se executa dupa ramanerea definitiva a prezentei hotarari, pentru savarsirea infractiunii de tulburarea ordinii si linistii publice, prev. si ped. de art. 371 C.pen. cu aplicarea art. 113 alin. 3 C.pen. si art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

In baza art. 121 alin. 1 lit. e C.pen. impune inculpatului ca pe durata executarii masurii educative a asistarii zilnice sa se prezinte la Serviciul de Probatiune Hunedoara la datele fixate de acesta .

Atrage atentia inculpatului asupra consecintelor nerespectarii obligatiei impuse si ale savarsirii de noi infractiuni in cursul executarii masurii educative a asistarii zilnice .

Constata ca inculpatul Iusan Emilian-Tiberiu a fost retinut de la data de 21.05.2020 ora 1100 la data de 22.05.2020 ora 1100 .

In baza art. 397 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 1349 C.civ., art. 1357 C.civ., art. 1381 C.civ., si art. 1382C.civ. admite actiunea civila formulata de partea civila Inspectoratul de Politie Judetean Hunedoara si obliga in solidar pe inculpatii Laco Stefan, Moldovan Gheorghe, Rat Iulian Gabriel, Cinazan Mircea Adrian si Sztojka Stefan, Hanganu Alina Diana si Cerghizan Petruta Lenuta sa-i plateasca despagubiri civile – daune materiale in suma de 9890,50 lei.

In baza art. 397 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 1349 C.civ., art. 1357 C.civ., art. 1381 C.civ., art. 1391 C.civ. admite in parte actiunea civila formulata de partea civila Brinduse Mihai Alexandru si obliga pe inculpatul Laco Stefan sa-i plateasca suma de 2.500 lei reprezentand despagubiri civile daune morale si respinge restul daunelor solicitate.

 

In baza art. 397 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 1349 C.civ., art. 1357 C.civ., art. 1381 C.civ., art. 1391 C.civ. admite in parte actiunea civila formulata de partea civila Ardeoiu Andreea si obliga pe inculpatul Laco Stefan sa-i plateasca suma de 2000 lei reprezentand despagubiri civile daune morale si respinge restul daunelor solicitate.

In baza art. 397 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 1349 C.civ., art. 1357 C.civ., art. 1381 C.civ., art. 1391 C.civ. admite in parte actiunea civila formulata de partea civila Jiscanu Alex Razvan si obliga pe inculpatul Costineanu Ionel Lucian sa-i plateasca suma de 2000 lei reprezentand despagubiri civile daune morale si respinge restul daunelor solicitate.

In baza art. 397 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 1349 C.civ., art. 1357 C.civ., art. 1381 C.civ., art. 1391 C.civ. admite in parte actiunea civila formulata de partea civila Oanta Paul-Mihai si obliga pe inculpatul Moldovan Francisc Iulian sa-i plateasca suma de 6150 lei reprezentand despagubiri civile din care suma de 6000 lei cu titlu de daune morale iar suma de 150 lei cu titlu de daune materiale si respinge in rest daunele solicitate.

In baza art. 397 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 1349 C.civ., art. 1357 C.civ., art. 1381 C.civ., art. 1391 C.civ. admite in parte actiunea civila formulata de partea civila Sicean Maxim si obliga pe inculpatul Moldovan Francisc Iulian sa-i plateasca suma de 6000 lei reprezentand despagubiri civile daune morale si respinge in rest daunele solicitate.

Onorariile cuvenite aparatorilor desemnati din oficiu inculpatilor Laco Stefan , Moldovan Gheorghe si Moldovan Francisc Iulian pentru asistenta juridica acordata in cadrul procedurii de camera preliminara in suma de cate 554 lei fiecare se platesc din fondurile Ministerului de Justitie.

Onorariile cuvenite aparatorilor desemnati din oficiu inculpatilor Laco Stefan , Moldovan Gheorghe , Moldovan Francisc Iulian, Cerghizan Petruta Lenuta, Hanganu Alina Diana, Iusan Emilian Tiberiu, Bucsa Darius Florin si Ignat Vladut Marian Antonio pentru asistenta juridica acordata in cursul judecatii in suma de cate 1253 lei fiecare se platesc din fondurile Ministerului de Justitie.

In baza art. 274 alin. 1 si 2 C.proc.pen. obliga pe inculpati sa plateasca cheltuieli judiciare avansate de stat dupa cum urmeaza : suma de 800 lei inculpatul Costineanu Ionel Lucian; suma de 850 lei inculpatul Moldovan Gheorghe; suma de 800 lei inculpatul Laco Stefan; suma de 800 lei inculpatul Moldovan Francisc Iulian; suma de 400 lei inculpatul Ambrus Adrian Daniel; suma de 400 lei inculpatul Ambrus Marian Ionut; suma de 400 lei inculpatul Ambrus Teodor; suma de 400 lei inculpata Aparaschivei Mariana; suma de 500 lei inculpatul Bucatariu Daniel Petru; suma de 400 lei inculpata Chereches Ramona Daniela; suma de 400 lei inculpatul Cinazan Iulian Florin; suma de 400 lei inculpatul Cinazan Mircea Adrian; suma de 400 lei inculpatul Cinezan Bogdan; suma de 400 lei inculpatul Dodo Ciprian Amador; suma de 400 lei inculpatul Iovanel Marius Roberto; suma de 400 lei inculpatul Luca Romulus; suma de 500 lei inculpatul Rat Iulian Gabriel; suma de 400 lei inculpatul Rostas Stefan Gabriel; suma de 400 lei inculpatul Rostas Visinel Alin; suma de 500 lei inculpata Cerghizan Petruta Lenuta; suma de 500 lei inculpatul Hanganu Alina Diana; suma de 500 lei inculpatul Sztojka Stefan; suma de 500 lei inculpatul Iusan Emilian Tiberiu; suma de 400 lei inculpatul Bucsa Darius Florin si suma de 400 lei inculpatul Ignat Vladut Marian Antonio.

Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina