Completul competent să judece recursul în interesul legii din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a pronunțat o decizie importantă pentru cazurile în care angajații intră în grevă. ”𝐃𝐞𝐜𝐢𝐳𝐢𝐚 𝐧𝐫. 𝟓 – 𝑨𝒅𝒎𝒊𝒕𝒆 recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și, în consecință, stabilește că: În interpretarea și aplicarea unitară a art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, cu modificările şi completările ulterioare, suspendarea contractului individual de muncă sau a raportului de serviciu la inițiativa angajatului intervine ca efect al aderării la grevă, 𝑑𝑜𝑎𝑟 pe durata participării la …
Citește mai multJURIDICE-LEGISLAȚIE
Deputat Oana Murariu: ”Victorie în Parlament! Recuperare mai ușoară a daunelor pentru victime și Stat”
Plenul Camerei Deputaților, cameră decizională, a adoptat azi un proiect de lege inițiat de deputata USR de Cluj Oana Murariu (USR), prin care victimele infracțiunilor și Statul român vor avea o cale suplimentară de atac pentru a putea intra în posesia daunelor acordate de instanțe în procesele penale. Proiectul fusese respins la Senat. La finalul articolului aveți forma adoptată după amendamentele din Comisia juridică. ”De prea multe ori am văzut cu toții cum victimele infracțiunilor nu își pot recupera daunele stabilite de instanțe. Chiar și statul român s-a confruntat în multe ocazii cu situația de a avea cheltuielile de judecată …
Citește mai multCCR a motivat neconstituționalitatea unei prevederi care crea ”un regim juridic diferit al procurorului și, respectiv, al inculpatului”
Curtea Constituțională a motivat și publicat decizia prin care a declarat neconstituțională o prevedere din Codul de procedură penală care permitea doar procurorilor să atace cu recurs în casație în cazul încetării procesului penal. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de avocatul Eugen Iordăchescu din Baroul Cluj. CCR a constatat prin Decizia 50 din 18 februarie că ”soluția legislativă din cuprinsul art. 438 alin.(1) pct.8 din Codul de procedură penală care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casație în ipoteza în care în mod greșit nu a fost dispusă încetarea procesului penal este neconstituțională.” Excepția de …
Citește mai multProiectul de lege ”Nordis” pentru combaterea escrocheriilor imobiliare a fost adoptat de Senat
Senatul a adoptat proiectul de lege împotriva țepelor imobiliare, resuscitat după cazul Nordis. Camera Deputaților este decizională. Proiectul a fost adopat cu 84 de voturi pentru, 9 împotriva și 28 abțineri. Potrivit proiectului de lege, „dezvoltatorul este responsabil de finalizarea proiectului imobiliar şi poate promite înstrăinarea unităţilor individuale din cadrul condominiului viitor sau locuinţei individuale viitoare, numai după notarea autorizaţiei de construire în cartea funciară, realizarea operaţiunii de preapartamentare pentru condominiile viitoare şi deschiderea cărţilor funciare pentru unităţile individuale reprezentând bunuri viitoare, în condiţiile Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare 7/1996”. Printre prevederi, se numără înscrierea în cartea funciară a …
Citește mai multCCR a decis că magistrații care au făcut parte din servicii după 90 pot ocupa funcții de conducere
Curtea Constituțională a României a decis că interdicția de a ocupa funcții de conducere pentru magistrații ”care au făcut parte din serviciile de informații”, așa cum scrie în Legea privind statutul, se referă doar la serviciile de informații dinainte de 1990. ”Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori, cu unanimitate de voturi, a decis: A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „care au făcut parte din serviciile de informații” din cuprinsul dispozițiilor art.48 alin.(10) din Legea nr.303/2004, precum și din cuprinsul dispozițiilor art.108 alin.(6), ale art.142 alin.(4), ale art.144 alin.(2) și ale art.150 alin.(4) din Legea nr.303/2022 privind …
Citește mai multDupă ce a zăcut 3 ani, un proiect de lege privind motivările sentințelor intră în Comisia juridică
După trei ani de când a ajuns la Camera Deputaților de la Senat, un proiect de lege care prevede simplificarea motivărilor hotărârilor judecătorești civile va fi discutat în Comisia juridică a Camerei în 1 aprilie. USR a emis un comunicat prin care cere urgentarea votării proiectului de lege care ”prevede eliminarea din motivarea judecătorilor a unui element existent deja la dosar – susținerea părților redată ca atare, păstrând-o în analiza motivării instanței.” Deputata de Cluj, Oana Murariu, membră a Comisiei Juridice și inițiatoare a proiectului de lege, cere vot cât mai rapid pentru aceastǎ propunere care poate fi aplicată imediat …
Citește mai multCCR a declarat neconstituțională o prevedere referitoare la funcționarii publici condamnați
Curtea Constituțională a decis că este neconstițională o sintagmă din Statutul funcționarilor publici referitoare la incompatibilitatea celor condamnați penal. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de avocatul Alexandru Corpodean din Cluj în litigiul unui fost polițist local prins băut la volan cu Primăria Florești. CCR a decis, cu unanimitate de voturi, ca o expresie din legea privind Statutul funcționarilor publici este neconstituțională. Judecătorii Curții consideră că sintagma „care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice”, prezentă într-unul dintre articolele actului normativ amintit, „lasă loc arbitrariului în aprecierea autorității angajatoare” dacă persoana care va ocupa funcția publică a comis sau nu …
Citește mai multÎCCJ a sesizat CCR cu privire la cine poate formula contestație în anulare. Excepție ridicată de avocați din Cluj
Un complet de la secția penală a ÎCCJ a hotărât sesizarea Curții Constituționale cu excepția invocată de avocații din Cluj ai unei persoane, care, deși nu a fost parte într-un proces penal, a atacat cu contestație în anulare decizia definitivă deoarece această vizează, pe latură civilă, imobile ce-i aparțin. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 427 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 426 lit. a) Cod procedură penală. Excepţia invocată de avocaţii societăţii Chiriță și Asociații vizează lipsa posibilităţii persoanei interesate ce nu …
Citește mai multDeputata Oana Murariu a inițiat proiect de lege pentru ședințe de judecată prin videoconferință
Deputata de Cluj Oana Murariu (USR), de profesie avocată, a inițiat un proiect de lege pentru ședințe de judecată prin videoconferință, care vor scuti oamenii de drumuri și costuri. Ședințele de judecată din procesele civile ar putea să se desfășoare în anumite condiții în regim de videoconferință. Măsura este prevăzută într-un proiect de lege inițiat de deputata USR de Cluj, Oana Murariu și care a fost înregistrat în parlament în această săptămână. ”Digitalizarea Justiției a fost și rămâne o prioritate a USR și a mea personal. Cu noua inițiativă urmează să facem un nou pas înainte în această direcție. Peste …
Citește mai multLegea anti-fugari a intrat în vigoare. O avocată din Cluj scrie despre ”numeroaselor probleme de aplicare pe care noua lege le va genera”
Legea nr. 19/2025, cunoscută drept „Legea anti-fugari”, prin care se incriminează o nouă formă de evadare, a intrat astăzi, 17 martie, în vigoare. O tânără avocată din Cluj arată ce probleme de aplicare ar putea avea noua lege. După respingerea de către Curtea Constituţională a obiecţiei de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 557/29.10.2024), ”Legea anti-fugari” a fost promulgată şi a intrat în vigoare în forma adoptată de Parlament. Tânăra avocată Florina Suciu, colaborator la SCA Chiriță și Asociații, scrie că urmează un număr record de sesizări privind fapte de evadare, ca urmare a intrării …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.