Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, în 13 decembrie, cu 177 voturi „pentru” (PSD, ALDE, UDMR) şi 79 voturi „împotrivă” (PNL, USR) următoarea formă a propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară: Art. I. – Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează, după cum urmează: 1. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins: „Art. 2. – (1) Justiţia se înfăptuieşte de către judecători în numele legii, este unică, imparţială şi egală …
Citește mai multEXECUTIV-LEGISLATIV
Modificări la Codurile Penal și de procedură penală ce vor fi discutate în Comisia specială. Reacția dură a DNA
Comisia specială parlamentară pentru legislația în domeniul justiției va lua în discuție, luni, 18 decembrie, mai multe modificări propuse la Codurile Penal și de procedură penală. Direcția Națională Anticorupție a reacționat deja dur cu privire la amendamentele propuse. Modificari propuse la Legea 135 din 2010 privind Codul de Procedura Penala: La articolul 4, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alin. (3) și (4) cu următorul cuprins: ”(3) În cursul urmăririi penale și al judecării cauzei în procedură de cameră preliminară sunt interzise comunicările publice, declarațiile publice precum și furnizarea de alte informații, direct sau indirect, provenind de la …
Citește mai multȘtirile despre urmăriți penal ar putea fi istorie! Amendament la Codul de procedură penală
Pe ordinea de zi a Comisiei speciale parlamentare pentru legislația în domeniul justiției se regăsește un amendament la Codul de procedură penală prin care se propune interzicerea difuzării de informații despre persoane urmărite penal! Comisia specială parlamentară pentru legislația în domeniul justiției va dezbate, în 14 decembrie, transpunerea directivei (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție. Potrivit documentului prezentat de Stiripesurse.ro, se propune modificarea Codului de procedură penală astfel: ”La articolul 4, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alin. (3) și (4) cu următorul cuprins: …
Citește mai mult61 de parlamentari vor să scadă substanțial impozitele pe bolizii cu motoare mari
61 de parlamentari au semnat o propunere legislativă prin care ar scădea substanțial impozitele pe bolizii cu motoare mari, de la câteva mii de lei, cât sunt acum, la câteva sute de lei. Propunere legislativă se referă la modificarea alineatului 2 al articolului470 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal. În expunerea de motive redactată de deputatul PMP Ionuț Simionca din Bistrița-Năsăud, aceasta arată că ar fi nevoie de modificarea legislativă pe motiv că românii preferă tot mai mult mașinile cu capacitate cilindrică mare și le înmatriculează în țări vecine din Uniunea Europeană. Prevederea actuală. Art. 470 Codul fiscal – Calculul impozitului …
Citește mai multRaportul Comisiei speciale. Amendamente admise la Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară
Deputații votează, astăzi, în Camera Deputaților amendamentele la Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Acestea se regăsesc în Raportul Comisiei speciale asupra Propunerii legislative pentru modificarea legii, dim care cităm mai jos: Camera Deputaților este primă Cameră sesizată. Consiliul Legislativ, prin avizul nr. 943/2017, a avizat favorabil inițiativa legislativă, cu observații și propuneri. Consiliul Superior al Magistraturii, ca urmare a adresei transmise de Camera Deputaților nr. Plx 417, Plx 418 și Plx 419 din 31 octombrie 2017, prin care i s-a solicitat avizarea asupra Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Propunerii legislative …
Citește mai multCe amendamente importante a adoptat Comisia specială la legea 317/2004 privind funcționarea CSM
Comisia specială parlamentară pentru legislația în domeniul justiției a dezbătut și votat, astăzi, amendamentele la proiectul de modificare a legii 317/2004 privind organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) ”Independența justiției” în loc de ”independența sistemului judiciar” S-a votat ca plenul CSM solutioneaza cererile privind apararea “independentei justitiei” in loc de “indepdentei sistemului judiciar”. Astfel, s-a modificat art. 30 alin (1): “(1) Secţiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii au dreptul şi obligatia de a se sesiza şi din oficiu pentru a apăra judecătorii şi procurorii impotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenta sau imparţialitatea ori ar crea …
Citește mai multVIDEO. Scandal uriaș în Comisia specială între Steluța Cătăniciu (ALDE) și Florin Iordache (PSD)
Dezbaterile pe legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii se lasă cu scandal în comisia specială pentru legile justiției. Revocarea membrilor CSM a stârnit discuții aprinse între Steluța Cătăniciu (ALDE) și Florin Iordache (PSD). Articolul 55, alineatul (1) al legii 317/2004 se referă la posibilitatea revocării membrilor CSM. După ce președintele comisiei, Florin Iordache, spus că amendamentul ALDE a fost respins, Steluța Cătăniciu, vicepreședinte al comisiei și deputat de Cluj, a avut o intervenție vehementă. „Dacă nu mai aveți nevoie de ALDE. spuneți așa și ne retragem din comisie”, a afirmat Cătăniciu, după care s-a plâns de programul infernal de …
Citește mai multLegile Justiţiei. Comisia specială a votat înfiinţarea secţiei de investigare a unor infracţiuni din Justiţie
Comisia specială parlamentară pentru legile Justiţiei a votat, azi, înfiinţarea unei secţii de investigare a unor infracţiuni din Justiţie, care va funcţiona în cadrul Parchetului General şi va avea drept competenţe exclusive efectuarea urmăririi penale pentru infracţiunile de corupţie şi infracţiunile contra înfăptuirii justiţiei săvârşite de procurori şi judecători. Comisia speciala parlamentara privind legile justitiei, condusa de deputatul PSD Florin Iordache, a reluat discutiile pe proiectul PSD-ALDE de modificare a Legii 304/2004 privind organizarea judiciara. S-a discuta propunerea transmisa de Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania catre comisie privind infiintarea unei Sectii speciale pentru investigarea infractiunilor din justitie, cele comise de …
Citește mai multComisia specială înăsprește condițiile pentru accederea procurorilor în DNA și DIICOT
Comisia parlamentară specială pentru legile justiţiei a adoptat, astăzi, amendamente la legea 304/2004 privind organizarea judiciară care înăspresc condiţiile pentru accederea procurorilor în DNA și DIICOT: creşte vechimea minimă de la 6 la 8 ani, se introduce concursul obligatoriu, iar candidaţii nu trebuie să fi fost sancţionaţi disciplinar până în acel moment. La propunerea UNJR şi AMR, comisia specială a aprobat introducerea concursului de admitere pentru procurorii care vor să activeze în cadrul DNA și DIICOT. ”Direcţia Naţională Anticorupţie se încadrează cu procurori numiţi prin ordin al procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la propunerea sectiei pentru procurori a Consiliului Superior …
Citește mai multDefiniție adoptată de Comisia specială: ”Justiția se înfăptuiește de către judecători în numele legii…”
Comisia specială parlamentară pentru legislația în domeniul justiție a adoptat, astăzi, o nouă definiție în Legea 304/2004 privind organizarea judiciară: ”Justiția se înfăptuiește de către judecători în numele legii și este unică, imparțială și egală pentru toți”, este textul propus de deputatul de Cluj Steluța Cătăniciu la alineatul 1 de la articolul 2 din lege și votat în Comisie. Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului a început, astăzi, dezbaterile pe Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) a propus la art.2 alin.1 următorul text: ”Justiția se înfăptuiește de către instanțele de judecată în …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.