Bistrițeanul acuzat de terorism susține că a vrut să atragă atenția și să primească suport de la Stat

Bărbatul din Bistrița, acuzat de terorism, a spus în instanță la Curtea de Apel Cluj că a vrut doar să atragă atenția asupra problemelor psihice pe care le are și să găsească suport de la Stat pentru internare și plan terapeutic. El a mai fost arestat preventiv în august și apoi pus sub sub control judiciar pentru că a cultivat canabis. A spus și acum că a consumat canabis pentru a se liniști.

Potrivit surselor Clujust, Iosif Angelo Alexe a susținut în ședința de la Curtea de Apel Cluj că e nevinovat, că nu a avut niciodată intentia de a ucide și că toate declaratiile si mesajele au fost in discutii private cu apropiați de-ai lui. El a subliniat ca tot e a facut a fost ca urmare a unui studiu pe care îl realiza, prin care arăta diferenta intre o persoana care vrea să se sinucidă si terorism, persoane care ucid din ideologie.

Inculpatul a precizat că prin acest studiu voia să își explice lui ce probleme are și că nu căuta să ucidă pe cineva. Acuzat a mai sous că a vrut doar să atragă atenția asupra problemelor de sănătate de care știe și să găsească suport de la Stat pentru internare și plan terapeutic. A spus că problemele psihice, anxietatea, au dus la izolare.

Potrivit inculpatului, avea petarde să se protejeze de caini si animale salbatice căci locuiește langă pădure.  Cu privire la dispozitivele explozive la care face referire DIICOT, a spus că era practic o petarda reinventată: a taiat 5 petarde si a scos praful din ele, le-a pus intr-un carton si le-a puscat la liziera pădurii.

Avocatul său a depus la dosar o expertiză de la psihologul inculpatului, în care arată că tendința de a face rău e minimă. De asemenea, a precizat că el consumă canabis să se liniștească.

De altfel, în 1 august a fost arestat preventiv de Tribunalul Bistrița-Năsăud pentru trafic de droguri de risc, ca urmare a faptului că a cultivat plante de canabis, iar în 14 august, Cutea de Apel Cluj i-a admis contestația și l-a pus sub control judiciar.

Acuzațiile de acum ale DIICOT sunt grave: ”Din probatoriul administrat a reieșit că, în perioada 2022-mai 2025, inculpatul a produs 2 dispozitive explozive de mici dimensiuni, pe care le-a filmat și testat în locuința proprie și în împrejurimile acesteia.

În prealabil, inculpatul a accesat mai multe site-uri pentru a se documenta cu privire la fabricarea și folosirea de explozivi, substanțe nocive sau periculoase, ori cu privire la tehnici și metode specifice de săvârșire a unui act de terorism, în scopul de a pregăti și săvârși un atentat care să se soldeze cu uciderea mai multor persoane și  inducerea unei puternice stări de panică în rândul populației.

În baza aceleași rezoluții infracționale și în același scop, în intervalul august – 02.10.2025, inculpatul a produs alte 2 dispozitive explozive de mici dimensiuni, care au fost descoperite și ridicate de la locuința sa.”

Pe holul Curții de Apel, Angelo Alexe ne-a spus că doar a reambalat două petarde cumpărate legal.

@clujust

♬ sunet original – Clujust by Alin G.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns