Belodedici a rămas fără permis după meciul Generației de Aur

Fostul mare fotbalist Miodrag Belodedici a rămas fără permis de conducere după ce a fost prins băut la volan, având o alcoolemie mică.

Belodedici fost oprit de un echipaj de poliție, în noaptea de 25 spre 26 mai, după meciul dintre Generația de Aur și Legendele Lumii, în care el a jucat, a relatat Hotnews.ro. Fostul internațional a povestit pentru Libertatea ce s-a întâmplat.

„M-au oprit când am ieșit de la restaurant, de la petrecere. Am plecat pe la 3 și ceva. Au venit după mine și m-au oprit. Au stat acolo și au așteptat la pândă. M-au urmărit cu mașina Poliției, cu girofar, cam 100 de metri din spate.

Am băut două șprițuri cu băieții. După ce am fost oprit de Poliție, m-au pus să suflu și am ieșit cu alcoolemie 0,08. Îți dai seama ce beat eram eu? Sigur, e contravenție… Am fost dus la Poliție, m-au ținut două ore acolo, mi-au scos sânge… Le-am spus că nu sunt beat, că pot sta și într-un picior. Și mi-au luat carnetul pentru 90 de zile”, a spus câștigătorul Cupei Campionilor Europeni cu Steaua București și Steaua Roșie Belgrad.

 

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns