polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Cluj au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 33 de ani, din județul Ialomița, care a păcălit-o pe bătrână. El este cercetat pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune. Prejudiciul nu a fost recuperat.
Prin metoda accidentului, sub falsa calitate de medic, acesta ar fi indus în eroare o femeie de 78 de ani, cauzând un prejudiciu estimat la 75.000 de lei.
“În fapt, la data de 7 iulie 2021, o femeie de 78 de ani,din municipiul Cluj-Napoca a fost apelată telefonic de către un bărbat necunoscut, care, folosind calitatea falsă de medic, sub pretextul că fiica și nepotul acesteia au suferit un accident rutier, fiind internați în spital cu fracturi ale coloanei, i-ar fi solicitat acesteia, pentru acoperirea cheltuielilor de spitalizare, 24.000 de euro, iar ulterior 15.000 de lei, dar și bijuterii.
Prejudiciul total a fost evaluat la 75.000 de lei, nerecuperat până în prezent.
La data de 12 septembrie a.c., cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița – Serviciul de Investigații Criminale, bărbatul în cauză a fost depistat pe raza municipiului Fetești.
În urma administrării probatoriului, împotriva acestuia s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, în cursul acestei zile, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca cu propunere de luare a unei măsuri privative de libertate.
Polițiștii clujeni recomandă persoanelor care au rude apropiate ce se încadrează în profilul victimelor înşelăciunii prin metoda “Accidentul”, să ia legătura cu acestea pentru a le preveni asupra modului de operare folosit de către infractori, pentru a nu cădea victimele unor astfel de fapte!
Profilul victimei: cele mai multe persoane din această categorie sunt femei vârstnice, care locuiesc singure. Nu pun la îndoială intențiile celor din jur, chiar și pe cele ale străinilor. Mai mult, genul de evenimente relatate le stârneşte o puternică reacţie emoţională. Toate aceste trăsături le transforma în “victime perfecte”.”, a transmis IPJ Cluj
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

